Patrimoniul public din Baile Herculane - vandut unui escroc pentru 540 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe langa terenuri, casa de oaspeti, sere, orasul a ramas si fara centrala termica

Cu ajutorul unor judecatori, patrimoniul public al orasului Baile Herculane a fost spoliat de 12.000 de metri patrati de teren, o casa de oaspeti, sere de flori, ateliere si centrala termica a intregii localitati. Bunurile, proprietate publica, care se aflau in administrarea SC ACVATERM SA Baile Herculane, au fost instrainate si apoi intabulate fraudulos in Cartea Funciara la pretul modic de 540 milioane de lei. Cu toate ca beneficiarul "afacerii" sta in puscarie pentru alte delicte, imobilele nu s-au reintors in proprietatea statului. In ianuarie 2000, fratii Ilie si Nicolae Iocsa au infiintat Fundatia Romana pentru Tineret Dacia avand acelasi obiect de activitate cu Fundatia Decebal, infiintata in 1994. La nici doua luni, acestea fuzioneaza prin absorbtie, Fundatia Dacia inghitind ONG-ul Decebal. Dupa cum reiese din ancheta Corpului de Control al Primului-Ministru, "protocolul de fuzionare a fost semnat de Ilie Iocsa in calitate de presedinte in ambele fundatii. Fuziunea celor doua fundatii este ilegala. Utilizand abuziv o procura generala pentru a emite o serie de acte aditionale, fratii Iocsa l-au indepartat definitiv pe fondatorul Fundatiei Decebal". Manevra imorala si ilegala a fost facuta de cei doi pentru a pune mana pe 5,4 miliarde de lei, cat reprezenta patrimoniul Fundatiei Decebal, dar si pe autorizatia de functionare primita de acesta din partea Consiliului National de Evaluare Academica si Acreditare. In mod cel putin suspect, actele aditionale si protocolul de absorbtie prin fuziune semnate ilegal de Ilie Iocsa au fost validate de judecatorii Tribunalului Caras-Severin. Cu banii obtinuti fraudulos de la Fundatia Decebal, Ilie Iocsa cumpara de la SC ACVATERM SA (fosta Gospodarie Comunala si Locativa) 12.000 de metri patrati de teren situati in inima statiunii Herculane, o casa de oaspeti, sere de flori, ateliere si centrala termica a orasului. Asupra legalitatii tranzactiei, consilierii Corpului de Control al Primului-Ministru au stabilit: "Instrainarea de catre SC ACVATERM SA a unor bunuri pentru care avea doar drept de folosinta s-a facut ilegal. Bunurile proprietate publica sunt inalienabile si imprescriptibile. Cu toate ca a cunoscut situatia juridica a acestor bunuri, cumparatorul Ilie Iocsa a solicitat intabularea in Cartea Funciara. Nu am identificat procesul verbal AGA prin care sa se hotarasca vanzarea de active ale SC ACVATERM SA". Vanzarea ilegala a fost autentificata la biroul notarului Renee Lidia Andronache si intabulata doua zile mai tarziu in Cartea Funciara pentru pretul de 540 milioane de lei. Ca urmare a intabularii frauduloase, proprietarii bunurilor proprietate publica au devenit Ilie si Elvira Iocsa. Dupa cum ne-a declarat primarul orasului Baile Herculane, Ion Popovici, "primaria a cerut in repetate randuri inscrierea in Cartea Funciara a acestor bunuri, insa de fiecare data am fost refuzati. De remarcat este faptul ca la Cartea Funciara se precizeaza ca proprietar este statul roman cu drept de posesie ACVATERM, dar din incheiere rezulta ca aceasta are si drept de dispozitie. Impotriva incheierii, primaria a declarat apel insa a fost respins ca nefondat. Toate aceste ilegalitati au fost posibile pentru ca unii judecatori de la Cartea Funciara si Tribunalul Caras-Severin sau rude apropiate lor au predat la facultatea lui Iocsa". Pentru ilegalitatile din Herculane, Corpul de Control al Primului-Ministru a sesizat Parchetul, Ministerul Justitiei, Ministerul Finantelor si Garda Financiara. Cu toate ca Ilie Iocsa este la racoare pentru alte ilegalitati, imobilele nu s-au intors inca in proprietatea statului.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite