Paradisul copiilor, în inima Bucureştiului

Într-una din cele mai selecte zone ale Capitalei, 13 căsuţe de poveste oferă adăpost copiilor fără părinţi şi celor născuţi în familii sărace De câte ori am trecut pe lângă

Într-una din cele mai selecte zone ale Capitalei, 13 căsuţe de poveste oferă adăpost copiilor fără părinţi şi celor născuţi în familii sărace

De câte ori am trecut pe lângă cochetul Sat al copiilor din Floreasca mă gândeam: "Alt cartier cu vile frumoase pentru cei cu bani...". Dar nu e deloc aşa. În locul acesta cu vegetaţie multă şi alei pietruite au fost ridicate 13 căsuţe ca-n poveste, în care locuiesc 60 de copii şi mamele lor "de împrumut". "SOS Satele Copiilor" îi ajută pe micuţii care nu au fost norocoşi să se nască în familii bogate şi nici nu au avut şansa să se bucure cât mai mult de părinţii lor.

Ce înseamnă "SOS Satele Copiilor"? Este un proiect bine pus la punct şi care se bucură de succes încă de la aplicarea lui în România, în 1990. Copiii orfani sau care provin din familii sărace au găsit aici un cămin, o masă caldă, un sfat, un loc de joacă şi, ceea ce este mai important, o familie. Ei sunt ajutaţi să îşi găsească un rost în viaţă şi să nu se mai simtă ai nimănui. Am fost oaspetele unei astfel de familii. Cum am zărit căsuţa în care locuiesc doamna Manuela şi cei opt copii de care are grijă, mi-am adus aminte de casa bunicilor mei, cu verandă şi muşcate. Nu am putut să nu exclam: "Doamne, cât este de frumos!" Şi ce miros plăcut de mâncare!

Mamă de împrumut, zi şi noapte, pentru opt copii

Am stat de vorbă cu doamna Manuela, mămică de împrumut, să zicem aşa. Are 40 de ani, din care opt petrecuţi, zi de zi, noapte de noapte, în satul copiilor. Îi place ceea ce face. "Mi-am dorit copii. Am văzut anunţul în ziar şi i-am spus mamei mele. Însă abia după doi ani am decis că asta vreau să fac. Am reîntâlnit anunţul despre SOS. Mama mi-a zis: <> . Am venit şi mi-a plăcut", ne-a spus doamna Manuela de-a fir a păr cum a ajuns să locuiască aici. I-a fost mai greu în perioada de practică. Fusese pusă într-o situaţie cum nu mai întâlnise până atunci. Şi i-a făcut faţă cu brio. Acum e mămică, cu acte chiar, dar şi cu sufletul, pentru că ţine foarte mult la copiii ei, despre care povesteşte cu drag şi emoţie. Cum decurge o zi, întreb. "De vacanţă sau de şcoală?", îmi răspunde râzând, pentru că, spune ea, sunt foarte diferite. O zi de vacanţă e lejeră. Puţină curăţenie şi apoi fiecare îşi urmează programul său. În timpul şcolii, trezirea e la şase dimineaţa. "Unii sunt mai greu de trezit. Ajung la bucătărie, fac sandviciuri şi mă trezesc că doi vin la masă şi ceilalţi sunt tot în pat", mărturiseşte doamna Manuela. Am pomenit de sintagma "mamă socială".

"Este mult mai mult decât o meserie, este alegerea unui stil de viaţă. Nu există un prag minim sau maxim. Îşi asumă nişte roluri parentale pe care familia biologică nu le poate îndeplini din diverse motive. Mama socială preia temporar aceste roluri", ne-a explicat Claudia Ştefănescu, consilier pedagogic. Vă vine să credeţi sau nu, fiecare mamă socială trece întâi pe la şcoală. Există doi ani în care face practică cu o mamă cu experienţă. Discută cu copiii, învaţă legislaţia în domeniul protecţiei copilului, psihologia dezvoltării minorului sau elemente de pedagogie. În cei doi ani, "candidatele" pentru postul de mamă analizează dacă vor să îşi asume această responsabilitate pe termen lung. O carieră de părinte social. "Poate veni orice persoană care are această motivaţie profundă de lucru cu copiii. E suficient să aibă bacalaureatul. De acolo, o preluăm şi o formăm mai departe. Preferabil să nu aibă copii mici în grijă", a adăugat Claudia Ştefănescu. Ideea de mamă socială a apărut pentru prima oară în anul 1948, când un medic austriac, Hermann Gmeiner, a observat că există foarte multe văduve de război şi foarte mulţi orfani. Aşa a luat fiinţă prima familie SOS.

Surorile Ioana şi Andreea, frumoase foc şi talentate, locuiesc în această casă de opt ani. Au rămas fără mamă, iar tatăl este alcoolic. Au ajuns în sat printr-o vecină care a văzut anunţul. Mai au patru fraţi pe care îi vizitează des. Au învăţat aici balet şi tenis.

Tinerii învaţă să fie independenţi de la 16 ani

Aceşti copii sunt crescuţi, îngrijiţi şi ţinuţi la studii până la 26 de ani. Pot să stea în sat până la 14-16 ani. Până la această vârstă ei trec printr-un "program de dezvoltare a abilităţilor de viaţă independentă. În funcţie de dezvoltarea individuală, între 14 şi 16 ani, se mută la următorul program: comunitatea de tineri. Aceştia învaţă să fie independenţi. Nu mai au nevoie de o mamă care să le gătească tot timpul. Bineînţeles că, emoţional, au nevoie şi încercăm să păstrăm această legătură. Practic, ei trăiesc într-un mediu semiindependent, supervizaţi, iar sarcinile de zi cu zi le fac singuri, doar ajutaţi de ceilalţi colegi şi de consilierii din comunitatea de tineri", ne-a declarat directorul satului, Alin Păun. Cum nu toţi părinţii au posibilitatea să aibă grijă de copiii lor şi să le ofere ceea ce merită, dar nici în ruptul capului nu i-ar da de acasă, există un ajutor şi pentru ei. Alţi 200 de minori beneficiază de programele SOS.

SOS Satele Copiilor, în peste 130 de ţări din lume

SOS Satele Copiilor România este membră a SOS Kinderdorf International, asociaţie umanitară cu sediul central în Austria. Fondatorul SOS Kinderdorf International, Hermann Gmeiner, a pus piatra de temelie a primului Sat SOS în 1949, la Imst, în Austria. În prezent, SOS Kinderdorf International are filiale în peste 130 de ţări, unde există peste 1.500 aşezăminte. În anul 1999, a împlinit 50 de ani de la înfiinţare, când a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. În România, există Sate SOS în Capitală, la Sibiu (Cisnădie) şi la Hemeiuş, lângă Bacău. La 26 noiembrie 1990, a fost înfiinţată "SOS-Satele Copiilor România", ca asociaţie naţională cu personalitate juridică. În 1991, a fost începută construcţia a două sate SOS în Bucureşti şi Cisnădie, iar în 1992 a fost organizată la Bucureşti prima serie a cursului "Şcoala Mamei SOS", pentru pregătirea de mame sociale. Anual, peste 3.000 de copii şi tineri sunt beneficiari ai programelor: două Sate SOS, două grădiniţe, trei comunităţi de tineri, tabăra de vacanţă, programe comunitare SOS. Proiectul este o alternativă legal admisă pentru prevenirea instituţionalizării copiilor care nu pot rămâne în familia lor şi nu au şansa unei familii adoptive sau de plasament. Copiii care sunt luaţi în îngrijire au vârsta minimă de doi ani, sunt sănătoşi fizic şi psihic, ambii părinţi sau numai unul au decedat, părinţii sau rudele nu au posibilitatea de a le acorda îngrijirea corespunzătoare şi sunt de acord să-i încredinţeze organizaţiei.