Numărătoare inversă la testele naţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru examenul naţional s-au înscris 228.429 de elevi atât din şcolile particulare, cât şi din cele de stat Elevii de clasa a VIII-a intră astăzi într-o scurtă vacanţă de 10 zile,

Pentru examenul naţional s-au înscris 228.429 de elevi atât din şcolile particulare, cât şi din cele de stat

Elevii de clasa a VIII-a intră astăzi într-o scurtă vacanţă de 10 zile, după care vor începe testele naţionale. Ei vor fi repartizaţi în 1.043 de centre de examen din toată ţara. Lucrările elevilor vor fi corectate în 192 de centre de evaluare de către profesorii desemnaţi de inspectorate. Profesorii care vor corecta lucrările vor fi retribuiţi cu 5 lei pentru fiecare lucrare corectată, iar preşedinţii centrelor de examinare cu 600 de lei.

Elevii care au absolvit cursurile în şcoli cu predare în limba română vor susţine, în funcţie de opţiunea fiecăruia, trei probe obligatorii: limba şi literatura română, matematică şi istoria românilor sau geografia României. Cei care au urmat cursurile unei şcoli cu predare în limbile minorităţilor naţionale vor susţine în plus o probă de limba maternă. Până acum, pentru examenele în limba maternă s-au înscris peste 12.000 de elevi.

50% din notă contează la admiterea în liceu

Potrivit ordinului ministrului, testele naţionale pot fi date atât de persoanele care au absolvit clasa a opta în vara lui 2007, cât şi de elevii care nu au promovat fie capacitatea, fie testele naţionale în anii anteriori. Examenul poate fi susţinut de persoane de toate vârstele şi nu se percepe nicio taxă. Testele naţionale sunt organizate pentru selecţia şi repartizarea absolvenţilor în clasa a noua sau în şcolile de arte şi meserii. Media de admitere de la liceu va fi alcătuită în proporţie de 50% de nota obţinută la testele naţionale şi 50% din media de absolvire a claselor V-VIII.

Cinci lei pentru fiecare lucrare corectată

Profesorii care vor corecta la testele naţionale vor primi pentru fiecare lucrare corectată 5 lei, faţă de 3,75 lei cu cât au fost remuneraţi anul trecut. Dascălii supraveghetori vor fi plătiţi cu 50 de lei pentru fiecare zi de lucru. Preşedinţii comisiilor centrelor de examen de la testele naţionale vor încasa 600 de lei. Anul trecut, procentul de promovabilitate dinainte de contestaţii a fost de 75,55%. În 10 dintre judeţe, procentul de promovare a fost de peste 80%: Arad (80,21%), Bacău (85,51%), Bihor (81,85%), Bistriţa-Năsăud (80,37%), Brăila (82,16%), Mehedinţi (80,33%), Satu Mare (80,47%), Sălaj (85,61%), Suceava (81,52%) şi Vâlcea (85,57%).

Calendarul testelor naţionale

14-25 iunie - Înscrierea candidaţilor
18 iunie - Limba şi literatura română - test scris
19 iunie - Limba şi literatura maternă - test scris
20 iunie - Matematică - test scris
21 iunie - Istoria românilor sau Geografia României - test scris
24 iunie - Afişarea rezultatelor (până la ora 16) şi depunerea contestaţiilor (orele 16-20)
25-27 iunie - Rezolvarea contestaţiilor
28 iunie - Afişarea rezultatelor finale (până la ora 16)

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite