"Nebunii din bloc" au devenit vecinii "normali" care confectioneaza lumanari ornamentale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un inginer, un medic generalist, un operator calculator, un topograf si doi muncitori au ajuns sa locuiasca intr-o casa "normala", dupa ce au fost multa vreme pacienti ai spitalelor de psihiatrie.

Un inginer, un medic generalist, un operator calculator, un topograf si doi muncitori au ajuns sa locuiasca intr-o casa "normala", dupa ce au fost multa vreme pacienti ai spitalelor de psihiatrie. Adrian, Pusa, Magda, Gigi si Maria au alcatuit o echipa care realizeaza obiecte ornamentale. Este vorba de cusaturi artizanale, modelari in lemn si tapiserii. Mai nou, sub indrumarea unui tanar "instructor", Fanel G., la randul lui persoana asistata, echipa se perfectioneaza in confectionarea de lumanari ornamentale. "Locuintele protejate pentru adultii cu probleme de sanatate mintala" fac parte dintr-un proiect derulat de Primaria Sectorului 4, in parteneriat cu Fundatia Estuar. Beneficiari sunt sase adulti cu probleme de sanatate mintala, cu handicap de gradul II. Acestia sunt sustinuti si incurajati permanent in demersurile lor de reintegrare sociala si profesionala. Locuintele protejate puse la dispozitia persoanelor asistate din sectorul 4 de catre Fundatia Estuar sunt compuse din doua apartamente confort unu, fiecare avand cate patru camere dotate cu tot necesarul unei vieti casnice obisnuite. Activitatea zilnica a celor sase este coordonata de o echipa formata din doi asistenti sociali, special pregatiti. Urgentele sunt rezolvate dupa apelarea unui telefon care functioneaza 24 de ore din 24. Convietuirea intr-un astfel de mediu, cu supraveghere specializata, i-a ajutat pe beneficiari sa-si imbunatateasca relatiile cu propriile familii, sa-si faca noi prieteni. S-au creat chiar relatii de cuplu, care pot duce la intemeierea unor familii. De altfel, trei dintre locatari si-au construit o relatie de lunga durata cu parteneri stabili din Centrul social, unde sunt asistate 27 de persoane din sector. Pe de alta parte, relatia cu vecinii a cunoscut o schimbare semnificativa, locatarii fiind considerati membri activi ai comunitatii si nu "nebunii din bloc".

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite