Muncitorii străini bat la uşile României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe fondul crizei de forţă de muncă cu care se confruntă România, patronii se plâng că legislaţia de admisie a lucrătorilor străini este prea greoaie În timp ce autorităţile de

Pe fondul crizei de forţă de muncă cu care se confruntă România, patronii se plâng că legislaţia de admisie a lucrătorilor străini este prea greoaie

În timp ce autorităţile de la Bucureşti estimează un deficit de muncitori de aproximativ 100.000 de persoane, jumătate în construcţii, patronii înaintează o cifră de patru ori mai mare şi susţin că încercarea lor de a aduce lucrători din străinătate se împiedică de birocraţia greoaie şi de legislaţia stufoasă.

Potrivit datelor de la Oficiul Român pentru Imigrări (ORI), angajatorii români care vor să importe forţă de muncă din state terţe au depus, de la începutul anului, 4.189 de cereri pentru permise de muncă. Dintre acestea, 2.831 au fost aprobate, 555 au fost respinse, iar 803 sunt în curs de soluţionare. Cei mai mulţi dintre străinii care au intrat în România, anul acesta, lucrează în construcţii, producţie, servicii şi comerţ.

Proceduri greoaie şi costisitoare

Reprezentanţii patronatelor susţin că, deşi importul de muncitori din străinătate nu este singura soluţie pentru acoperirea deficitului, este cea mai la îndemână. Cu toate acestea, rezolvarea unui dosar poate dura până la trei luni, iar angajatorii trebuie să prezinte acte ale muncitorilor pe care le consideră irelevante. "Principala dificultate este cu obţinerea documentelor muncitorilor: calificări, CV, cazier, certificat medical, care trebuie traduse, legalizate şi apostilate.

Toate aceste acte se obţin greu, costă mult şi se pierde o gramadă de timp", a spus vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român (CNPR), Roxana Prodan. În opinia acesteia, dacă autorităţile doresc să monitorizeze condiţiile în care străinii muncesc în România, ar trebui să verifice mai riguros angajatorii, condiţiile de cazare şi munca la negru.

Permise de muncă, insuficiente

Totodată, patronii nu sunt de acord nici cu numărul mic de premise de muncă pentru cetăţenii străini, pe care guvernul le-a aprobat pentru anul în curs. În timp ce autorităţile explică dinimuarea numărului de premise de la 12.000, în 2007, la 10.000, prin lipsa de interes (doar 5.500 dintre ele fiind acordate), reprezentanţii patronilor vor să propună un număr de 50.000 de premise de muncă anual.

Roxana Prodan a apreciat că numărul redus de premise de muncă eliberate în 2007 s-a datorat desfiinţării Oficiului pentru Migraţia Forţei de Muncă şi trecerii activităţii acestuia la ORI, ceea ce a dus la îngreunarea activităţii şi la rătăcirea dosarelor. Autorizaţiile de muncă se eliberează de către ORI, iar angajatorii trebuie să achite 200 de euro pentru fiecare autorizaţie solicitată. Dosarul trebuie să conţină, pe lângă actele de atestare a firmei la care muncitorul se va angaja, CV-ul străinului, declaraţie pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, acte medicale şi copii ale diplomelor de studii, recunoscute de Ministerul Educaţiei.

Turcii invadează piaţa

Cei mai mulţi muncitori străini care au intrat în România, în primele luni ale anului, sunt din Turcia - 1.077, China - 462, Moldova - 319 şi Vietnam - 207. Oraşele în care au fost angajaţi cei mai mulţi străini sunt Bucureşti (1.577), Constanţa (415) şi Bacău (198).

2.831 de străini au venit la muncă în România, de la începutul anului

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite