Muncitorii de la Republica viseaza la alte 5 milioane de dolari, plati compensatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

in tarcul din fata Guvernului, muncitorii de la Republica au intrat in a 11-a zi de greva a foamei. Cei aflati in stare critica au fost luati de Salvari si dusi la spital, unde li s-au facut perfuzii

in tarcul din fata Guvernului, muncitorii de la Republica au intrat in a 11-a zi de greva a foamei. Cei aflati in stare critica au fost luati de Salvari si dusi la spital, unde li s-au facut perfuzii cu glucoza. Cativa, in special femeile, au renuntat la protest si s-au intors acasa. Numarul grevistilor - 41- este insa constant, alti muncitori luand locul celor care au renuntat din motive medicale. Intelegerea la care se parea ca s-a ajuns joi, in urma negocierilor dintre sindicalisti si Mihai Ursache, presedintele AVAS, a cazut in momentul in care grevistii au cerut garantii. Ursache promisese ca pana la 1 iulie va vinde o parte din activele Republica si, cu banii obtinuti, va plati creantele salariale in valoare de 2,1 milioane de dolari. Grevistii au fost de acord, dar au pus conditia semnarii unui protocol care sa prevada ca, in cazul in care nu isi primesc banii la 1 iulie, devin stapani pe active si le pot vinde ei. Ursache nu a acceptat, explica liderul sindical de la Republica, Constantin Dobre. Conform unei hotarari judecatoresti, muncitorii de la Republica au obtinut sechestru asigurator pentru cele 2,1 milioane de dolari - salariile restante din ultimii doi ani. Valoarea bunurilor pe care este instituit sechestrul se ridica la circa 6-8 milioane de dolari. Dupa obtinerea hotararii judecatoresti, muncitorii au angajat din bani proprii un executor a carui activitate a fost stopata de APAPS printr-o decizie de lichidare a Republica. Dobre sustine ca decizia APAPS-ului, inghitit acum de AVAS, a urmarit stoparea pretentiilor muncitorilor. Pe langa cele 2,1 milioane de dolari, sindicatul se adresase instantei si pentru recuperarea altor circa 5 milioane de dolari, plati compensatorii ce ar fi trebuit sa fie date de Republica la concediere, conform contractului colectiv de munca. Dupa esuarea negocierilor cu Ursache, muncitorii au inaintat AVAS-ului trei variante pentru iesirea din criza: anularea deciziei de lichidare a Republica, concomitent cu reluarea activitatii executorului judecatoresc; incheierea unui contract de dare in plata intre Republica si sindicat in calitate de creditor; vanzarea sechestrului asigurator. In prima varianta, dupa evaluarea bunurilor pe care este pus sechestru asigurator, urmeaza calea Justitiei pentru recuperarea banilor. In cea de-a doua varianta, AVAS-ul, in calitate de actionar majoritar la Republica, se angajeaza sa plateasca cele 2,1 milioane de dolari si protestul ia sfarsit. In cea de-a treia varianta, sindicatul scoate la licitatie bunurile aflate sub sechestru si recupereaza banii. "Daca AVAS-ul nu vrea sa ne bagam nasul in ce-o mai fi prin magaziile Republica, pot sa cumpere chiar ei sechestrul. Noi vrem doar sa ne luam banii", spun muncitorii. Deocamdata nici una din variante nu a fost acceptata.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite