Mitul Avram Iancu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul 113 al revistei „Historia“ vă propune o dezbatere pasionantă asupra imaginii lui Avram Iancu. Istoricii nu s-au sfiit să construiască mituri în jurul personalităţii celui care i-a condus pe revoluţionarii români. Figura lui Avram Iancu a încremenit în clişee care blochează tentativele de descoperire a personajului complex şi contradictoriu care a fost conducătorul moţilor.

Avram Iancu era fiul unui jude domenial, adică administrator fiscal, o funcţie importantă pe plan local în secolul XIX. Situaţia materială mult superioară majorităţii românilor i-a permis să urmeze şcoli la Abrud şi Cluj. Declanşarea revoluţiei maghiare, în 15 martie, l-a prins încă la Târgu-Mureş, probabil chiar în perioada examenului de avocat. Cel puţin în primăvara anului 1848, Iancu nu se implică prin discursuri incitante la adunările românilor.

Radical în legătură cu drepturile politice

Avram Iancu s-a remarcat cu ocazia organizării primei adunări a românilor la Blaj, în 30 aprilie 1848. Discursul său a fost moderat, îndemnându-i pe români să îşi îndeplinească sarcinile iobăgeşti cu punctualitate până când Dieta Transilvaniei urma să decidă ameliorarea situaţiei ţăranilor. Dacă în privinţa transformărilor sociale promovate de revoluţie a fost mai rezervat, Iancu a avut o atitudine fermă faţă de drepturile politice ale românilor. El s-a pronunţat din start pentru apelul la forţă, în caz de nevoie, pentru dobândirea libertăţilor politice. Avram Iancu îi spunea unui funcţionar maghiar chiar în casa tatălui său: „Românul nu cerşeşte libertatea de la unguri; naţiunea română e destul de tare ca să-şi cucerească libertatea prin luptă".

Arma lui Iancu a fost puşca, nu diplomaţia

În vara anului 1848, în contextul în care cererile românilor formulate cu ocazia Adunării Naţionale de la Blaj din 15-17 mai nu au fost acceptate nici de Dieta Transilvaniei, nici de împărat, poziţia românilor s-a radicalizat. Constrâns de situaţia militară, împăratul a acceptat unirea Transilvaniei cu Ungaria şi a subordonat toată armata din Transilvania, inclusiv regimentele româneşti, noilor autorităţi. În Munţii Apuseni, moţii s-au organizat militar sub conducerea lui Avram Iancu, devenind astfel al treilea centru de putere românească în Transilvania, alături de regimentele grănicereşti.

Împreună cu Austria împotriva ungurilor

În septembrie 1848, la Blaj, românii au decis să se alieze cu Austria şi să lupte împotriva ungurilor pentru restabilirea autorităţii habsburgice. Cauza alianţei cu Austria împotriva ungurilor este clar explicată de liderii români, chiar de Avram Iancu: ungurii au refuzat drepturile politice pentru români, în timp ce casa imperială austriacă i-a recunoscut pe români ca naţiune politică.

În toamna anului 1848 a început războiul dintre români şi unguri în Transilvania. Până în martie 1849, când armata maghiară condusă de generalul Bem a ocupat Transilvania, haosul era generalizat. Fiecare încerca să îşi impună autoritatea cu forţa. Execuţiile erau legitimate de hotărâri ale tribunalelor care reprezentau o autoritate sau alta. Au murit mii de români şi unguri. Jafurile, incendierile şi violurile erau la ordinea zilei. Atmosfera poate fi comparată cu cea din Iugoslavia, mai ales Bosnia şi Croaţia de după 1990. În aprilie-iunie 1849 au fost trei atacuri puternice ale ungurilor pentru ocuparea Ţării Moţilor. Bătălii importante s-au dat la Abrud, la Zlatna şi Fântânele. Românii conduşi de Avram Iancu au rezistat.

Românii nu au fost doar victime. Au fost la rândul lor călăi. Şi noi, românii, am ucis, am jefuit, am incendiat şi am violat. Mai mult sau mai puţin decât ungurii? În astfel de cazuri, orice statistică sau evaluare cantitativă este fără sens. Documentele nu fac statistici, dar cantitatea poate fi exprimată printr-un singur cuvânt: mult.

„Craiul" şi „bunul împărat"

Statuia lui Avram Iancu din centrul oraşului Cluj-Napoca



Figurile celor două personaje, Avram Iancu şi împăratul de la Viena, coexistă în memoria românilor din Transilvania în anii revoluţiei paşoptiste, precum şi în perioada următoare. Mentalul colectiv al taberei revoluţionare româneşti le conferă lui Iancu şi „bunului împărat" reprezentări care se găsesc într-un raport de coexistenţă. Exprimările a numeroşi ţărani sunt grăitoare în această privinţă, ele răzbat mai pregnant din disputele şi confruntările cu exponenţi ai revoluţiei maghiare.

Între figura împăratului de la Viena şi cea a lui Avram Iancu există, în mentalul colectiv românesc, o relaţie bine definită, Iancu fiind perceput ca mandatar al acţiunilor imperiale, garant al ordinii legale austriece. Încă de timpuriu colectivitatea românească valorizează în aceşti termeni persoana moţului ridicat din rândurile sale. Iancu însuşi precizează acest fapt, în primăvara revoluţiei, cu ocazia Târgului Floriilor de la Câmpeni, când le spuse moţilor prezenţi: „De azi înainte numai de mine şi de împăratul să ascultaţi".

„Regele munţilor"

Participarea detaşamentelor de români la confruntări armate de aceeaşi parte a baricadei cu trupele austriece, colaborarea lui Iancu şi a altor comandanţi români cu cadre militare purtătoare de pajură imperială au fost decisive în a întări convingerea românilor moţi în temeiul autorităţii „Crăişorului" care-i conducea.

Istoricul maghiar ardelean Köváry Lászlo va afirma sugestiv, într-o lucrare despre revoluţie publicată la Pesta în 1861: „Această regiune muntoasă a ajuns în timpul revoluţiei sub bagheta de fier a lui Iancu; de aici şi-a luat numele de «regele munţilor», dând poruncile sale în numele împăratului". După Revoluţia de la 1848, imaginea „bunul împărat" nu dispare, figura acestuia trece însă pe un plan secundar, locul ei fiind ocupat de Avram Iancu.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite