Ministerul Muncii promite ca afacilitatile pentru angajarea somerilor vor creste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deocamdata, se preconizeaza reducerea sumei alocate creditelor pentru angajatorii care creeaza noi locuri de munca

Legea somajului 76/2002 urmeaza a fi modificata pana la inceputul anului viiitor. In prezent, indemnizatia de somaj reprezinta 75 la suta din salariul minim pe economie, indiferent de perioada in care beneficiarul indemnizatiei a cotizat la Fondul de somaj si de suma cotizata. Ministerul Muncii doreste sa reintroduca formula de calcul al indemnizatiei aplicata inainte de guvernarea PSD. Astfel, de anul viitor, aceasta va fi constituita de o suma fixa la care se va adauga un bonus, in functie de stagiul de cotizare al somerului in perioada cat a fost angajat. In plus fata de facilitatile care se acorda in prezent, viitoarea lege va prevedea scutirea de la plata contributiilor la bugetul asigurarilor pentru somaj pentru angajatorii care incadreaza absolventi de invatamant, persoane peste 45 de ani, someri unici sustinatori ai familiilor monoparentale. Absolventii de invatamant preuniversitar si universitar care isi vor gasi un loc de munca imediat dupa terminarea scolii vor primi o "prima de incadrare", ca bonus pentru efortul de a reduce numarul somerilor. Prima va fi egala cu un salariu minim pe economie plus suma de care ar fi beneficiat daca ar fi intrat in somaj. Pe de alta parte, noua lege va prevedea plata unei contributii mai mari decat in prezent pentru asigurarile facultative in sistemul asigurarilor de somaj. Acestea se vor putea realiza numai in pachet cu asigurarile de pensie si sanatate, deoarece Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca contribuie la Fondul de pensii si de sanatate in favoarea somerilor. Toate aceste masuri sunt deocamdata la nivel de intentie, asa ca nu exista o evaluare a costurilor. Oficialii Ministerului Muncii estimeaza ca elaborarea proiectului de lege si adoptarea se vor face pana la finele acestui an. Pana atunci se preconizeaza o reducere generala a cheltuielilor din bugetul ministerului si, implicit, din Fondul de somaj. Astfel, desi au fost prevazute 1.400 de miliarde de lei pentru acordarea de credite cu dobanda redusa angajatorilor care creeaza noi locuri de munca, suma s-ar putea reduce la 700-800 de miliarde de lei. Ministrul Gheorghe Barbu a explicat ca aceasta diminuare nu inseamna o scadere a fondurilor destinate creditelor comparativ cu anul trecut, cand suma totala a fost de 700 de miliarde de lei.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite