Mamele minore, înapoi în familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei adolescente în vârstă de 12 şi, respectiv, 13 ani, din localitatea buzoiană Râmnicelu, care au născut lunile trecute, se vor întoarce în familie. Direcţia de Asistenţă Socială

Trei adolescente în vârstă de 12 şi, respectiv, 13 ani, din localitatea buzoiană Râmnicelu, care au născut lunile trecute, se vor întoarce în familie. Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a luat această măsură pentru că fetele nu s-au adaptat în centrele în care au fost internate. Potrivit asistenţilor sociali, cele trei minore au fost internate în centre maternale la începutul lunii ianuarie, după ce s-a constatat că sunt însărcinate, iar în cazul uneia, după ce a născut. Una dintre fete, în vârstă de 12 ani, a născut în Maternitatea Buzău la începutul lunii ianuarie, o alta, în vârstă de 13 ani, a născut la sfârşitul lunii decembrie 2006 în Maternitatea Râmnicu Sărat, iar cea de-a treia, în vârstă de 13 ani, este însărcinată acum în luna a opta. Ele au fost instituţionalizate în structuri de tip rezidenţial în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţie a Copilului, în baza unor sentinţe civile de plasament în regim de urgenţă emise de Tribunalul Buzău.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite