Maia Morgenstern, actriţă: „Cariera mea în teatru a debutat cu un eşec“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Maia Morgenstern (49 de ani) a picat admiterea la Teatru, în 1980, iar anul următor a ajuns la examen cu Ambulanţa. În interviu povesteşte şi despre copilărie, când spune că era „o fetiţă bolnăvicioasă“. Perioada studenţiei sale la Teatru a fost una frământată, spune Maia Morgenstern. Iar maestrul Dem Rădulescu, din clasa căruia făcea parte, era un pedagog exigent.

„Adevărul": Visul dumneavoastră de copil a fost să deveniţi balerină, aţi mers chiar la o audiţie împreună cu părinţii...

Maia Morgenstern: Aveau părinţii o bună prietenă, prim-balerină, şi am mers la o astfel de audiţie. Mi-au spus că nu sunt bună.

De ce?

Că nu am rezistenţă fizică, li se părea că nu sunt destul de ambiţioasă şi de tenace. Şi părinţii au constatat că nu are rost să mă chinuiască şi au lăsat-o baltă.

Spuneaţi că părinţii s-au îngrijit cu atenţie de educaţia dumneavoastră artistică.

Asta era pedeapsa dacă întârziam acasă, dacă făceam ceva ce nu era în regulă: îmi arătau biletele şi-mi spuneau că nu mai mergem la teatru. Ţin minte că „Hedda Gabler" (n.r. - spectacol de teatru, după piesa cu acelaşi titlu a dramaturgului Henrik Ibsen) n-am văzut-o niciodată, tocmai din cauza asta. Dar ascultam acasă teatru radiofonic, mergeam la piese de teatru pentru copii, mergeam cu părinţii la operă.

Scenă din filmul „Patimile lui Hristos“ (2004),  alături de  Monica Bellucci  Foto: epa

Nu era greu de îndurat pentru un copil un spectacol de operă?

Opera pentru mine era complet alt univers. Totul era colorat, mare, grandios, şi aveau şi nişte prăjituri foarte bune. (râde) Cortina vişinie, cu broderiile aurii, era fascinantă. M-au dus la 5 ani să văd „Regele Lear", era chiar o viziune modernă a piesei. Toţi prietenii de familie au sărit la părinţii mei şi le-au spus „dar ce-o să înţeleagă un copil? E o tortură!". După spectacol m-au întrebat ai mei ce-am înţeles. „Sarea în bucate" a fost răspunsul meu. „Regele Lear" pentru un copil de 5 ani este „Sarea în bucate": cele trei fete, pedeapsa şi aşa mai departe.

Cum eraţi în copilărie?

Eram generoasă, ambiţioasă, încăpăţânată. Eram un copil greu de suportat, dar un copil foarte dorit de părinţi, şi prin urmare, răsfăţat. Simţeam iubirea, dar în acelaşi timp am primit o educaţie extrem de riguroasă.

Cum era mama dumneavoastră?

Pentru mine, mama a fost totul. Ca să mă înţelegeţi, îmi doream să se îmbolnăvească, să fiu sigură că stă cu mine, acasă. Eram însetată de dragostea mamei mele, aş fi vrut să fiu în permanenţă lângă ea, cu ea. Era o persoană foarte activă din punct de vedere profesional, profesor, informatician. Era foarte solicitată şi dedicată profesiei sale. De o răbdare înduioşătoare cu mine, cu tata. Mergeam cu mama la serviciul ei, la Institutul Central de Informatică, unde atunci, în 1970, erau patru-zece pereţi de dulapuri din care ieşeau nişte cartele colorate, butoane, şi eu stricam tot. Ăsta era marele cadou, să mă ia acolo cu ea, pentru că voiam să fiu în centrul atenţiei. La Institutul Central de Informatică. (râde)

image

Alături de Ştefan Iordache, în piesa Ecaterina cea Mare

Puteţi spune că această nevoie de atenţie, care vă caracterizează, v-a ajutat să reuşiţi, să aveţi succes în această profesie?

Am nevoie de atenţie, dar dăruiesc atenţie. Nu întotdeauna se revarsă din mine râuri de lapte şi miere, aşa cum şi-ar dori tata, de exemplu. Cred că se cuvine să investim, mai întâi. Iar eu simt că am atâta de dăruit, dragoste, atenţie, am de dăruit.

Dacă n-ar fi fost actoria, ce altceva aţi fi făcut la fel de bine?

Medicină pediatrică. Am un har de a mă înţelege cu copiii, cu asta pot să mă laud.

E interesant cum v-aţi îndreptat înspre o latură umanistică, având în vedere că ambii părinţi au fost matematicieni. 

Iubesc şahul, fără să fiu o mare jucătoare. Atunci când joc, rar, mă dăruiesc. Cred că dacă aş fi studiat mai mult m-aş fi lăsat sedusă de logica matematică.

Cu cine semănaţi mai mult, dintre cei doi părinţi?

Cu mama. Iar la nervozitate cu tata. Eu am fost o fetiţă bolnăvicioasă, o miorlăită. Mi-am recâştigat vigoarea, rezistenţa, în timp. Aveam veşnic amigdalite şi-mi ciuruiau fundul cu penicilină. Acum îmi dau seama că toată acea durere mă destabiliza. O admiram pe mama mea foarte mult, pentru că era o persoană tonică, cu mult curaj, cu zâmbetul pe buze. Tatăl meu a avut şi preocupări literare şi filosofice, a fost chiar profesorul de logică matematică al lui Constantin Noica. Tata e cel care m-a îndrumat înspre teatru.

image

Împreună cu celebrul actor Mel Gibson, care a ales-o pentru rolul Mariei din controversatul film regizat de el, „Patimile lui Hristos“

Cum a făcut asta, mai exact?

Şi-a dat seama că asta îmi doresc. A observat din felul în care mă jucam sau din felul în care percepeam un spectacol de teatru la care mergeam împreună. „Tu vrei să te faci actriţă", mi-a spus.

I-aţi dat dreptate pe loc?

Nu, m-am înspăimântat. Discuţia asta am avut-o când eu aveam 18 ani, şi eu eram şi sunt foarte orgolioasă. Mă înspăimânta de fapt perspectiva unui eşec. Şi tata cred că m-a învăţat cum să gestionez un eşec şi durerea care-l însoţeşte. Pentru că eu am început cu un eşec: am căzut la examenul de admitere la Facultate, la IATC.

Cum aţi trecut peste momentul acesta?

E, greu! Mama a suferit cel mai mult. Şi eu mi-am făcut atunci din alinarea suferinţei mamei mele un scop, iar asta m-a scos pe mine dintr-un început de depresie.  Am vrut să-i dovedesc, să
repar.

Aţi şi reuşit anul următor.

Da, dar cu peripeţii. Am făcut o amigdalită îngrozitoare, cu 40 temperatură şi şoc anafilactic, de la atâta penicilină. M-am dus la examen cu Salvarea. Din toate amigdalitele care mi-au bântuit copilăria şi adolescenţa, asta a fost ultima. Am acum o sănătate de fier. Şi am înţeles cât de importantă este sănătatea în meseria asta.

image

Maia Morgenstern, prima actriţă care a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, Bucureşti  Foto: Lucian Muntean

"Pentru mine mama a fost totul. Ca să mă înţelegeţi, îmi doream să se îmbolnăvească, să fiu sigură că stă cu mine, acasă.''

"Tatăl meu a avut şi preocupări literare şi filosofice, a fost chiar profesorul de logică matematică al lui Constantin Noica.''

„Cred că «Lola Blau» este rolul vieţii mele"

Cum a fost în facultate? V-aţi simţit confortabil în postura de studentă la Teatru?

Nu, nu m-am simţit bine. A fost o perioadă tumultuoasă. Mă căutam... Mi se reproşa că e prea mult, că e prea tare, şi nu înţelegeam ce mi se reproşează: ori îmi ceri să fac ce simt ori îmi reproşezi că e prea mult.

L-aţi avut ca profesor pe Dem Rădulescu, aţi fost studentă la clasa lui. Întâlnirea asta v-a mai liniştit?

Nu, deloc. Dem Rădulescu era incredibil, era un geniu, făcea nişte conexiuni cu o viteză extraordinară. Nu aveam viteza lui şi gâfâiam rămânând în urmă. Erai complet nepregătit în faţa lui. Era un pedagog extrem de sever, dar foarte bun. Te-ai fi aşteptat să fie un râs continuu la orele lui, dar nu se întâmpla aşa. Să nu fi venit la ore, păi zvârlea odată catalogul...

În ce zonă aveaţi dificultăţi, vă amintiţi?

Tot timpul aveam dificultăţi.

Când aţi început să vă mai relaxaţi, să căpătaţi mai multă încredere?

image

Niciodată. Nici acum. Pentru că vine întrebarea: „Domnule, nu cumva m-am ruginit?" OK, am învăţat meşteşugul, am uneltele, dar nu cumva recurgi la sertare pe care abia acum le deschizi? E nevoie de inocenţă. De aceea accept ofertele regizorilor tineri.

Vă amintiţi primul rol?

Da, era o piesă în idiş, la Teatrul Evreiesc de Stat, „Visul unei nopţi de vară", de Shakespeare, eu jucam rolul lui Puck. Am intrat în locul colegului meu de atunci, Radu Mihăileanu - regizorul Radu Mihăileanu de acum. El era o căzătură la Regie - căzuse la Regie, iar eu o căzătură la Actorie. Şi eram „figuranţi corp ansamblu", aşa scrie pe cartea mea de muncă, de 32 de ani. Intrasem în locul lui Radu pentru că el plecase să studieze regia la Paris. Aşadar, aveam un monolog de început, eu  ieşeam cu un joben, pe muzica orchestrei. Învăţasem atât de mult, încât în capul meu se făcuse ceva alb, nu mai ştiam nimic. (pauză, îşi schimbă vocea) Am uitaaat. M-am întors către colegii mei, care aşteptau să facă Puck vraja ca să poată începe feeria spectacolului. Nu putea începe altfel. Cu greu mi-am amintit.

Împreună cu soţul, neurochirurgul Dumitru Băltăţeanu

image

Există ceea ce s-ar numi „rolul vieţii" dumneavoastră?

Există, dar nu vreau să vi-l spun. (pauză) Cred că totuşi Lola Blau (n.r. - din piesa „Astă-seară, Lola Blau", de Georg Kreisler), pe care l-am jucat 13 ani.

N-aţi obosit?

Nuuu, îl descopeream.

Ce mai poţi descoperi, după 13 ani?

Da, poţi... Cum devine cazul cu beţia, cu dezamăgirea, cu compromisurile pe care le faci, lipsa stimei de sine, redobândirea ei. Sunt întrebări de care ne ascundem. Evităm să ni le adresăm. Ne ascundem în spatele unor cartoane, pe care ne scriem nişte principii solide, ce ajung multe din ele locuri comune, în care nu mai credem. Am jucat „Lola Blau" când eram însărcinată cu Cabiria (n.r. - fetiţa de 13 ani a actriţei). Oboseam fizic, îmi era rău înainte şi după spectacol, niciodată în timp ce jucam.

Cum lucraţi la capacitatea de memorare, aveţi un mod special de însuşire a unui rol?

Caut personajul în toate locurile posibile. La teatrul Odeon repet un spectacol despre celebra dansatoare Isadora Duncan. Ea a revoluţionat modul de a gândi coregrafia, negând baletul clasic, pe care îl percepea ca pe o tortură. Ea fiind, la origine, o mare balerină, s-a rupt, a reinventat. A fost iniţial huiduită. Fără să avem pretenţia că facem acum un spectacol biografic, căutăm esenţialul, artistul care înoată împotriva curentului, care se caută pe sine, care caută o nouă modalitate de exprimare.Eu nu sunt balerină. Şi acum o caut pe artista Isadora Duncan. Fac dans, balet. Sigur că sunt ridicolă, un elefănţel care face prin casă aşa (n.r. - mişcare graţioasă cu mâna, prin aer). E un moment în care ea îşi pierde inspiraţia, şi ea nu mai poate dansa, şi vine vârsta, şi vin necazurile...O caut şi în felul ăsta. Eu nu mă reped la personaj. Pentru că nu vreau să mă repet.

Soţul Maiei, alături de Eva Lea Cabiria şi Ana Isadora 

Dacă ar fi să devoalaţi un lucru important, pe care îl aşteptaţi să se întâmple?

Nu îl devoalez. Pentru că lucrurile pe care mi le doresc cu adevărat să se întâmple înseamnă o mare aşteptare, o atât de mare şi dureroasă aşteptare din partea mea...

Dacă ar fi să vă caracterizaţi, să spuneţi trei cuvinte, nu ştiu dacă cele mai importante, dar trei cuvinte care să spună ceva.

Aşteptare, paradox, Don Quijote.

"'Niciodată nu am reuşit să mă relaxez în profesie. Nici acum. Pentru că vine întrebarea: «Domnule, nu cumva m-am ruginit?»''

Una din două

- „Livada cu vişini", de Anton Pavlovici Cehov, sau „Revizorul", de Nikolai Vasilievici Gogol? „Livada cu vişini".

- Rolul Matildei, din „Cel mai iubit dintre pământeni", sau rolul Nelei, din „Balanţa"?  Rolul Nelei.

- Carlo Goldoni sau Luigi Pirandello? Carlo Goldoni.

- Wolfgang Amadeus Mozart sau Johann Strauss? Mozart.

- „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile"  (regizor Cristian Mungiu) sau „Hârtia
va fi albastră", de Radu Muntean? Ambele.

- Al Pacino sau Robert De Niro? Robert De Niro.

- William Shakespeare sau Johann Wolfgang Goethe? Shakespeare.

- Rolul din „Aniela" - maica stareţă - sau rolul din „Iubire şi onoare" - mama Ilinca. (n.r.: seriale tv, postul Acasă)?  Ambele.

- Roluri interpretare, teatru radiofonic: „Labirintul",de Fernando Arrabal,sau „Un înger cu chipul grav", de Amedeo Modigliani? „Un înger cu chipul grav".

- Susan Sarandon sau Meryl Streep? Meryl Streep.

CV

- A învăţat idiş din roluri
- Se naşte la 1 mai 1962, în Bucureşti, într-o familie evreiască.
- În 1980 debutează în spectacole de revistă la Teatrul Evreiesc de Stat, fiind angajată ca „figurant corp ansamblu" şi unde învaţă idiş din roluri.
- Absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC), Bucureşti, secţia actorie.
- A jucat roluri importante în peste 100 de piese de teatru pe marile scene ale ţării şi ale lumii, cât şi la Teatrul Naţional Radiofonic şi de Televiziune, interpretând numeroase roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Gogol, Dumas, Molière, Ibsen, Mann, Lorca, Shaw, Strindberg, Horovitz, Waserman, Marlowe ş.a.
- În 1993 devine celebră cu rolul Nelei din filmul „Balanţa", în regia lui Lucian Pintilie, iar la nivel internaţional, în 2004, prin rolul Maria, din controversata peliculă „Patimile lui Hristos", în regia lui Mel Gibson.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite