Limba română, vedeta contestaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei a anunţat controale în toate inspectoratele şcolare din ţară pentru a vedea dacă notele obţinute de elevi la bac au fost câştigate pe drept La sesiunea

Ministerul Educaţiei a anunţat controale în toate inspectoratele şcolare din ţară pentru a vedea dacă notele obţinute de elevi la bac au fost câştigate pe drept

La sesiunea iunie-iulie din acest an a bacalaureatului, din cei aproape 200.000 de elevi înscrişi la examen, doar 50 au reuşit să obţină media finală 10. Peste 41.000 au medii cuprinse între 8 şi 9 şi peste 52.000 de elevi între 7 şi 8. Alţi 45.000 au fost respinşi, pentru că nu s-au prezentat sau nu au luat nota minimă de promovare.

Cum era de aşteptat, după nemulţumirile manifestate de majoritatea liceenilor, cele mai multe contestaţii au fost înregistrate la limba şi literatura română. În Capitală, cele mai mici note au fost luate la română şi niciun elev nu a reuşit să obţină media finală 10. Nici în judeţul Alba nu s-au înregistrat medii de 10 la bacalaureat. Au fost depuse peste 600 de contestaţii, dintre care 257 la limba română. Şi în Maramureş, din cele peste 800 de contestaţii, 345 au fost la aceeaşi probă. Din datele furnizate, luni, de inspectorul şcolar general adjunct din Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, Florina Stoian, materia cea mai contestată de elevi a fost limba şi literatura română, la care s-au primit peste 300 de solicitări de reanalizare a lucrărilor, pe locul doi aflându-se matematica. 420 de elevi au obţinut medii între 6 şi 7, 800 între 7 şi 8, 1.140 între 8 şi 9 şi 885 de elevi au reuşit să ia note între 9 şi 10. Trei absolvenţi buzoieni, doi de la Colegiul "Mihai Eminescu" şi unul de la Colegiul Naţional "Bogdan Petriceicu Haşdeu", au fost notaţi cu 10 pe linie. Nici Sibiul nu lipseşte de pe lista nemulţumiţilor la aceeaşi materie buclucaşă, peste 40% din contestaţii fiind depuse la limba şi literatura română.

Judeţe cu medii suspecte

Ministerul Educaţiei va trimite echipe de control în toate inspectoratele şcolare din ţară pentru a evalua, prin sondaj, rezultatele obţinute de elevi la testele naţionale şi bacalaureat. "Notele elevilor vor rămâne neschimbate, dar dacă se constată diferenţe mai mari de un punct, profesorii corectori vor fi sacţionaţi", a declarat, ieri, pentru NewsIn, secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar Svetlana Preoteasa.

De asemenea, vor fi verificate cataloagele şcolare cu notele obţinute de absolvenţii claselor a XI-a şi a XII-a pentru a se vedea dacă acestea sunt conforme cu rezultatele de la bacalaureat. Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar a mai spus că în Suceava şi Constanţa promovabilitatea la română a fost de 99%, "ceea ce nu poate fi real". În Ilfov, promovabilitatea la română a fost 41%. Svetlana Preoteasa a adăugat că există şi alte judeţe cu rezultate suspecte, cum ar fi Mehedinţi, cu 13 medii de 10, şi Dolj, cu 11 medii de 10. La polul opus se află judeţe ca Bacău, Bihor, Arad, Călăraşi, Timiş sau Vâlcea, unde nu a fost înregistrată nicio medie de 10.

Liceenii din judeţul Suceava au avut cele mai bune rezultate, cu o promovabilitate de aproximativ 96%, urmaţi de candidaţii din Constanţa, cu 95%. Codaş la cele mai mici note obţinute este judeţul Ilfov, cu o promovabilitate de doar 15%.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite