Liderii organizatiilor de pensionari se bat pe functii in Consiliul National al Persoanelor Varstnice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cearta mare intre organizatiile de pensionari. Acuzele reciproce au ajuns pana la Ministerul Muncii, care insa prefera sa nu se amestece, desi banii pentru functionarea Consiliului National al

Cearta mare intre organizatiile de pensionari. Acuzele reciproce au ajuns pana la Ministerul Muncii, care insa prefera sa nu se amestece, desi banii pentru functionarea Consiliului National al Persoanelor Varstnice vin din bugetul acestui minister.
Marul discordiei - impartirea banilor donati de demnitari
In 2003, premierul Nastase a cerut ca toti membrii guvernului, parlamentarii, secretarii si subsecretarii de stat, prefectii si subprefectii, presedintii si vicepresedintii de consilii judetene sa dea intre 1 si 3 milioane de lei pentru pensionari. Demnitarii nu s-au inghesuit cu donatiile, astfel ca, din 14,5 miliarde de lei, cat se estimase ca se va strange, cu greu s-au adunat 4 miliarde de lei. La 6,5 milioane de pensionari, fiecare ar fi putut sa primeasca circa 600.000 de lei. Suma era jenanta si greu de impartit, asa ca Nastase s-a gandit sa dea banii Federatiei Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor pentru capitalizare. Ideea i-a suparat pe cativa dintre liderii celorlalte organizatii de pensionari constituite la nivel national. Miron Niculescu, presedintele Consiliului National al Persoanelor Varstnice, o suprastructura ce inglobeaza 9 organizatii centrale de pensionari, a intervenit cerand banii pentru Consiliu.
Niculescu ii trage lui Tatu banii de sub nas
Motivele sale au fost convingatoare - casele de ajutor reciproc i-ar fi folosit pentru a acorda imprumuturi cu dobanda, in timp ce prin Consiliu ar fi fost impartiti ca ajutoare sociale nerambursabile. Schimbarea destinatiei banilor se pare ca a spulberat definitiv ultima bruma de intelegere intre membrii Consiliului. Niculescu a impartit donatia intre cele 9 organizatii, Federatiei Caselor de Ajutor Reciproc, membra a Consiliului, revenindu-i "numai" 550 de milioane de lei. Ioan Sora Tatu, presedintele federatiei, spune ca ar fi meritat mai mult, organizatia avand inscrisi 850.000 de membri in toata tara. Conform declaratiilor sale, cea mai mare parte din bani a fost alocata Uniunii Generale a Pensionarilor (UGPR), al carei presedinte este insusi Miron Niculescu. Tatu s-a plans premierului ca "banii au fost impartiti ilegal", ceea ce a pus si mai mult gaz pe focul certurilor dintre UGPR si Federatie.
Voturi renumarate pana iese cine trebuie
Si au venit alegerile pentru conducerea Consiliului National al Persoanelor Varstnice. In 2 iunie 2004 a avut loc sedinta de alegeri, iar in 10 iulie s-au validat rezultatele. Ioan Sora Tatu sustine ca validarea a fost ilegala si a cerut ministrului Muncii o ancheta. Dupa spusele lui Tatu, filmul alegerilor a fost urmatorul: Niculescu a acordat legitimatii de participare la vot doar pentru 53 de persoane, in mod preferential. "Cei mai multi erau oamenii lui", zice Tatu. Imediat dupa exprimarea voturilor, comisia de numarare a anuntat cei 6 alesi, membri in comisia permanenta. Printre acestia se numara si Tatu. A doua zi, Niculescu, in calitate de presedinte reales, a convocat comisia permanenta. A spus ca voturile s-au numarat gresit si a trantit pe masa o mapa nesigilata in care tinea buletinele. La renumarare, Tatu a zburat din comisia permanenta. Federatia contesta noile rezultate motivand ca primul rezultat a fost validat de plenul Consiliului, iar mapa nu a fost sigilata, asa ca buletinele numarate a doua zi puteau fi falsificate.
Amenintari cu para peste hotare
Pe 10 iunie, rezultatul renumarat a fost validat inclusiv de presedintele Casei Nationale de Pensii, Ion Giurescu. "Va rugam sa atentionati reprezentantii Ministerului Muncii din Comisia permanenta a Consiliului National al Persoanelor Varstnice ca au menirea sa vegheze la respectarea legii in acest organism reprezentativ al organizatiilor pensionarilor din Romania, pentru care primesc o indemnizatie, si sa nu fie partasi la unele ilegalitati. In situatia in care nu vor fi luate masurile necesare, ne vom adresa organelor de Justitie si Organizatiei Internationale a Persoanelor Varstnice", ii scrie presedintele filialei Teleorman a Consiliului ministrului Muncii, Elena Dumitru.
Niculescu - "no comment"
Contactat telefonic, Miron Niculescu a refuzat sa faca vreo declaratie, spunand ca este suparat din cauza unor materiale pe care le-am publicat anterior. Reamintim ca, in articolele care i-au starnit mania, ne exprimam indoiala fata de numarul de pensionari pe care Niculescu a spus ca-i reprezinta - 3 milioane si am incercat sa descoperim, fara sa reusim, ce activitati a initiat Consiliul in folosul pensionarilor. Precizam ca acest consiliu este constituit in baza unei legi speciale prin care se acorda din bugetul Ministerului Muncii indemnizatii liderilor, salarii angajatilor si subventii pentru cheltuielile curente ale filalelor judetene si centrului.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite