Lecţii europene de igienă alimentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printr-un proiect finanţat de Uniunea Europeană, olandezii şi germanii încearcă să educe şi să responsabilizeze industria alimentară autohtonă "Mâncarea tradiţională românească

Printr-un proiect finanţat de Uniunea Europeană, olandezii şi germanii încearcă să educe şi să responsabilizeze industria alimentară autohtonă

"Mâncarea tradiţională românească trebuie păstrată. Europa îşi doreşte asta. Are un gust foarte bun, însă cred că ar trebui să lucrăm la igienă", ne-a declarat dr. Rudolf Span, implicat în proiectul PHARE, care îşi propune să ofere românilor modele de igienă alimentară, aplicate peste tot în Europa.

Proiectul, un parteneriat olandez-german-român, pune la dispoziţie specialişti pregătiţi în domeniu şi un sprijin financiar pentru training, workshopuri şi alte evenimente de acest gen pentru ca "instituţiile din România să poată îndeplini reglementările europene în materie de igienă alimentară. Teoretic, dacă toate ar merge bine, ar trebui să aducem autoritatea sanitar-veterinară din România la un nivel mai înalt decât Germania sau Olanda", a precizat dr. Rudolf Span.

Pe lista de priorităţi se găsesc igiena alimentară, procedeele pentru aplicarea legislaţiei europene, dar şi dezvoltarea unei baze de date pentru veterinarii români. Se mai pune accentul pe bunăstarea animalelor şi pe procedeele de inspecţie la frontieră.

Deficienţe la vânzarea directă

"Am dori finalizarea armonizării legislaţiei în România în domeniul igienei alimentare. Din câte am aflat, anumite întreprinderi din România au îndeplinit deja condiţiile prevăzute de lege, au fost acreditate, altele sunt pe o anumită listă de aşteptare. Unele au trebuit să îşi oprească activitatea, tocmai pentru a nu risca sănătatea consumatorilor", a spus Rudolf Span.

Printre obiectivele proiectului se regăsesc schimbul de experienţă între specialiştii români şi cei olandezi şi germani, elaborarea unui plan de acţiune pentru următorii paşi ai procesului, lămurirea structurilor şi a responsabilităţilor în ceea ce priveşte consultarea producătorilor, dar şi politici legate de controlul produselor de origine animală.

Rudolf Span e de părere că "ceea ce este important în acest pachet legislativ este faptul că fiecare producător trebuie să îşi asume răspunderea asupra produselor pe care le dă pe piaţă. Dacă mănâncă el din acest produs, e treaba lui, dar dacă îl vinde, trebuie să fie sigur că nu pune în pericol sănătatea consumatorului". O problemă delicată în România este vânzarea directă. "Dorim să ridicăm calitatea produselor din vânzarea directă, astfel să poată îndeplini standardul internaţional. Foarte important este că nu vrem să pierdem aceste produse tradiţionale româneşti. Trebuie să găsim un echilibru. Asta este şi dorinţa Europei". Dr. Rudolf Span susţine că există deficienţe chiar la bază, în ceea ce priveşte calitatea produsului. La fel de importantă este conştiinţa consumatorului, care trebuie informat despre cum se depozitează un anumit produs, fără să îi fie afectată sănătatea.

În aceeaşi măsură e importantă şi activitatea producătorului, care e răspunzător de sănătatea cumpărătorilor. Proiectul, cu un buget de 899.982 de euro, finanţat de Uniunea Europeană, se derulează pe o perioadă de 18 luni şi se încheie în noiembrie 2008.

Fiecare producător trebuie să îşi asume răspunderea asupra produselor pe care le dă pe piaţă. Dacă mănâncă el din acest produs, e treaba lui, dar dacă îl vinde, trebuie să fie sigur că nu pune în pericol sănătatea consumatorului.
Dr. Rudolf Span

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite