Laura Cosoi, actriţă: „N-aş putea renunţa niciodată la dans“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedeta PRO TV se împarte cu zâmbetul pe buze între actorie de teatru şi de film, cântăreţul Smiley – iubitul ei, căţelul Jazz, dans şi familie. Laura Cosoi se consideră descurcăreaţă şi puternică. La 29 de ani, actriţa pe care aţi văzut-o până joia trecută în „Moştenirea“, va debuta, marţi, cu un rol principal într-o piesă de teatru.

Citiţi şi:

Laura Cosoi, o ispită din Infern

A jucat în serialele „La bloc", „Fete cu lipici", „Aniela", şi „Moştenirea", anul trecut a făcut senzaţie la concursul „Dansez pentru tine", în iunie 2010, a reprezentat România la „Bailando por un sueño", din Mexic. În urmă cu două luni, a încheiat filmările la „Moştenirea", film în care a avut un rol negativ. Dar nu se pregăteşte încă de concediu.

Peste numai două zile, Laura Cosoi va debuta pe scena teatrului, cu rolul principal în „Portret la minut", o comedie bulevardieră marca Teatrul Tineretului WOW, în care joacă alături de Dragoş Moştenescu şi Emil Mitrache. În puţinul timp liber dintre filmări, repetiţii şi „antrenamente" pentru alte proiecte speciale, Laura îşi face viaţa frumoasă cu lucruri simple.

Dansul la bară nu mai are de mult secrete pentru vedeta de la Pro TV   Foto: Arhiva Personală

„Adevărul": Cum arată o dimineaţă perfectă, presupunând că nu ai un program de lucru bătut în cuie pentru ziua res­pectivă?

Laura Cosoi: Primul lucru pe care îl fac atunci când mă trezesc este să mă joc, împreună cu Andrei (artistul Smiley), cu Jazz (căţeluşul Yorkshire Terrier Toy, primit cadou de la Smiley - n.r.), care ne întâmpină mereu cu multă, multă dragoste. Ascult muzică, ies pe terasă, ud florile. Apoi pun ibricul cu apă la fiert, pentru cafea, pregătesc micul-dejun - ouă fierte, caş, roşii şi un platou cu fucte - şi citesc textul pentru repetiţiile piesei de teatru în care joc, „Portret la minut".

Ce te face să zâmbeşti în fiecare zi? Exceptându-l pe Smiley, bineînţeles.

Căţelul Jazz mă face să zâmbesc de foarte multe ori.

În 2011 împlineşti 29 de ani, dintre care nouă ani de Bucureşti. Ce ţi-a adus bun şi ce ţi-a adus rău Capitala? Ce-ţi place şi ce-ţi displace aici?

Pot spune că mutarea în Bucureşti a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Eram ceva mai tânără, dar foarte entuziasmată. Dacă privesc acum în urmă, gestul meu de a veni în Capitală mi se pare cel puţin inconştient, dar sunt mândră că am reuşit să mă adaptez şi că părinţii mei au avut încredere în mine şi m-au lăsat să părăsesc „cuibul" . La început, oamenii mi s-au părut foarte reci şi neprietenoşi, dar, treptat, mi-am făcut mulţi prieteni, care îmi sunt alături şi acum, după atâţia ani.

Ai declarat la un moment dat, într-un interviu apărut în presă, că eşti o „moldoveancă veritabilă", chiar dacă ai buletin de Bucureşti. Ce înseamnă, de fapt, o „moldoveancă veritabilă"?

Dacă l-ai întreba pe Andrei ce înseamnă asta, ţi-ar răspunde că am făcut „şcoala ieşeană". În  traducere liberă, asta înseamnă că sunt descurcăreaţă, independentă, puternică şi agilă.

Ce ţi-a adus anul 2011 în plan profesional şi ce proiecte te mai aşteaptă în viitorul apropiat?

image

Laura are deja nostalgia rolului din  serialul „Moştenirea“

În urmă cu două luni am încheiat filmările la „Moştenirea" (serial difuzat de PRO TV),  un proiect foarte drag mie. Mi-a plăcut foarte mult tot ce a însemnat acest proiect, începând de la echipa de producţie şi până la colegii de platou. În viitorul apropiat, am să vă invit la teatru. Este prima mea experienţă pe scena unui teatru şi sunt foarte fericită că mi s-a propus o astfel de colaborare. Dacă vedeţi prin oraş un afiş pe care scrie „Portret la minut", să ştiţi că aceea e piesa în care joc eu.

Eşti adepta proiectelor pe termen mediu şi lung sau faci parte mai degrabă din categoria celor care se lasă surpinşi de „ce le e scris"?

Depinde de situaţie. Dar, de cele mai multe ori, îmi plac lucrurile care sunt stabile. Îmi place să am confortul zilei de mâine.

Care sunt cele mai importante lecţii primite de la părinţii tăi şi care e lecţia pe care vrei să i-o „predai" neapărat copilului tău?

În fiecare zi primesc câte o nouă lecţie de la părinţii mei, dar cel mai mult mi-a plăcut că au ştiut mereu să îmbine perfect rolul de părinte autoritar cu cel de prieten apropiat. Părinţii mei şi sora mea îmi sunt cei mai buni prieteni. Pe ei îi sun prima oară când am o problemă sau o bucurie.

Care este, pentru tine, definiţia detaliată a unei vieţi frumoase?

Cred că nu există o definiţie. Cred că viaţa frumoasă este aceea în care eşti liber, în care oferi şi primeşti dragoste, o viaţă în care faci zilele obişnuite să devină fermecătoare doar pentru că ai ştiut să priveşti părţile pozitive ale existenţei tale.

Care sunt micile bucurii la care nu ai putea renunţa niciodată?

Cred că nu aş putea renunţa niciodată la dans.

"Cred că viaţa frumoasă este aceea în care eşti liber, în care oferi şi primeşti dragoste, o viaţă în care faci zilele obişnuite să devină fermecătoare."

"Am să vă invit la teatru. Este prima mea experienţă pe scena unui teatru şi sunt foarte fericită că mi s-a propus o astfel de colaborare."

"În fiecare zi primesc câte o nouă lecţie de la părinţii mei, dar cel mai mult mi-a plăcut că au ştiut mereu să îmbine perfect rolul de părinte autoritar cu cel de prieten apropiat. Părinţii mei şi sora mea îmi sunt cei mai buni prieteni."

„Când eram mică, îmi doream să mă fac poliţistă sau soţie de mafiot"

Care sunt miresmele şi gusturile copilăriei tale?

image

Laura Cosoi, în clasa întâi... Foto: Arhiva personală

Parfumurile mele au o strânsă legătură cu mirosul copilăriei mele. De la lemnul de nuc, vanilie şi scorţişoară până la regina nopţii, crini şi frezii.

Poţi să creionezi în câteva cuvinte una dintre cele mai frumoase amintiri de când erai mică şi lipsită de griji?

Când eram mică, împreună cu sora şi cu verişoara mea, făceam spectacole pe terasa casei noastre. Dădeam concerte cu repertoriu strict în limba română, dansam, prezentam modă, făceam vernisaje, spectacole de teatru radiofonic, am făcut chiar şi o revistă („CosoiGrup"). Dacă mă uit puţin în urmă, parcă nu s-a schimbat nimic, nu? Şi acum dansez, particip la prezentări de modă, joc într-un spectacol de teatru, apar în reviste...

Ai fost un copil cuminte sau mai degrabă unul neastâmpărat?

Părinţii mei spun întotdeauna că am fost o fetiţă extraordinar de cuminte. Mai mult, ei susţin că nu plângeam niciodată.

Ce răspundeai la întrebarea „Ce vrei să te faci când vei creşte mare"?

Când eram mică, îmi doream să devin poliţistă, pentru că aveam un costum de poliţistă primit cadou, sau soţie de mafiot.

image

... şi la absolvirea facultăţii



"Dacă mă uit puţin în urmă, parcă nu s-a schimbat nimic, nu? Şi acum dansez, particip la prezentări de modă, joc într-un spectacol de teatru, apar în reviste..."

29 de ani este vârsta Laurei Cosoi, actriţă şi dansatoare. Ea a venit în Bucureşti acum 9 ani şi a avut o ascensiune rapidă.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite