Judeţ cu judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile braşovene au anunţat ieri că Festivalul “Cerbul de Aur” va avea loc în luna august. Conducerea Spitalului Olteniţa a anunţat că va angaja zece medici specialişti. Circulaţia rutieră pe drumul judeţean 712A, în punctul ”La Moara”, a fost blocată ieri. Primăria Timişoara va monta panouri pentru reducerea zgomotului pe principalele bulevarde din oraş.

ALBA. Cea de-a doua ediţie a Târgului de Joburi „Lucrează în Alba” va avea loc pe 20 martie, la Alba Iulia.

ARAD. La Complexul Muzeal Arad poate fi vizionată expoziţia „Lemnul - natură, istorie, artă, stil“. Intrarea este gratuită, iar expoziţia este deschisă între orele 9.00-18.00.

ARGEŞ. Acţiunea de verificare a dosarelor de examinare pentru eliberarea permiselor de conducere la Serviciul Permise de Conducere Argeş a început, ieri, în prezenţa unor reprezentanţi ai Poliţiei Române.

BACĂU. Numărul atelierelor de croitorie din Bacău s-a redus drastic în ultimii ani, deoarece oamenii preferă să cumpere îmbrăcăminte din magazine, unde plătesc cam aceleaşi preţuri. În oraş mai funcţionează doar patru astfel de mici ateliere.

BIHOR. Municipalitatea intenţionează să transforme în parcuri fostele cimitire Olosig şi Seleuşului. Terenurile vizate sunt în posesia Episcopiei Greco-Catolice şi au fost concesionate pentru 20 de ani.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Statisticile prezentate ieri de Inspectoratul Teritorial de Muncă arată că, în luna februarie, în judeţ au fost concediaţi 1.810 de bistriţeni şi angajaţi doar o mie.

BOTOŞANI. Primăria municipiului Botoşani va elimina în acest an spaţiile verzi din centrul oraşului pentru a amenaja peste 1.000 de locuri de parcare.

BRAŞOV. Festivalul “Cerbul de Aur” va avea loc în luna august, iar Primăria Braşov va sponsoriza evenimentul cu 300.000 de lei.

BRĂILA. Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au soluţionat, în 2008, 242 de infracţiuni economice, prin care bugetul statului a fost prejudiciat cu peste 42 de milioane de euro.

BUZĂU. Vineri, 13 martie, la Teatrul “George Ciprian” are loc premiera piesei „Alibaba şi cei patruzeci de hoţi“, în regia lui Lucian Ghimisi.

CARAŞ-SEVERIN. Firmele care au distribuit în şcoli produsele din programul „Cornul şi laptele” au de recuperat de la autorităţi 350.000 de lei, pentru ultimele două luni ale lui 2008.

CĂLĂRAŞI. Conducerea Spitalului Municipal Olteniţa a anunţat că doreşte să angajeze cel puţin zece medici specialişti.

CONSTANŢA. Medicii de familie nu au primit în februarie şi martie doze de vaccin DiTePer, care oferă protecţie împotriva tetanosului, difteriei şi tusei convulsive şi este administrat copiilor în primele luni de viaţă. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică dau asigurări că dozele vor fi livrate pe 15 martie. Vaccinul este inclus în calendarul naţional de imunizări.

CLUJ. Piesa „Trei surori” a lui Cehov, pusă în scenă de Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca, a primit cele mai multe nominalizări pentru premiile UNITER, care se vor decerna în 13 aprilie la Bucureşti.

COVASNA. Husarii vor defila pe străzile din Sfântu Gheorghe pe 15 martie, cu ocazia comemorării revoluţiei maghiare de la 1848 – 1849.

DÂMBOVIŢA. Circulaţia rutieră pe DJ 712A, în punctul ”La Moara”, a fost blocată ieri din cauza unei alunecări de teren produse în urma precipitaţiilor abundente din ultimile zile.

DOLJ. Manifestările dedicate „Zilelelor Francofoniei” vor începe pe 16 martie, cu expoziţia Craiov’Art, găzduită de Liceul de Artă „Marin Sorescu” din Craiova. Pe 26 martie va avea loc o degustare de mâncăruri franţuzeşti, ”Brasserie à la française”, la Cafe-teatrul PLAY. În program mai sunt incluse seri dansante, piese de teatru şi concursuri cu premii.

GALAŢI. Autorităţile apreciază că anul acesta vor rămâne nelucrate circa 8.000 de hectare, adică 2,8% din suprafaţa arabilă totală din judeţ.

GIURGIU. 79 de persoane din judeţ vor primi, în această lună, indemnizaţia recalculată pentru creşterea copilului.

GORJ. Sucursala Petrom de la Târgu -Jiu anunţă disponibilizarea a 200 de persoane începând cu luna mai.

HARGHITA. Kalman Robert a fost condamnat la şase luni închisoare pentru că a oferit 100 de euro mită unui poliţist.

HUNEDOARA. În ultima săptămână, în judeţ s-au înregistrat 750 de cazuri de pnenumonie şi 1.800 de viroze respiratorii. Cei mai afectaţi sunt copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani.

IALOMIŢA. Locuitorii comunei Brazii vor hotărî, pe 29 martie, printr-un referendum, dacă localitatea va reveni la vechea denumire, Răduleşti.

IAŞI. Consiliul Judeţean nu va aloca în 2009 fonduri pentru infrastructura rutieră. Anul trecut, autorităţile au cheltuit 18 milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor.

ILFOV. O femeie de 55 de ani din comuna Buftea a fost grav rănită aseară, în timp ce traversa strada prin loc nepermis.

MARAMUREŞ. Actorii băimăreni se vor aduna joi, de la ora 11.00, în faţa Prefecturii pentru a protesta împotriva Legii 353. Ei spun că, din cauza acestui act normativ, riscă să rămână fără pensii, asigurări sociale, medicale şi de accident.

MEHEDINŢI. Circulaţia navelor prin Porţile de Fier II se desfăşoară, de ieri, doar prin ecluza sârbească. Măsura a fost luată pentru două săptămâni, timp în care se lucrează la ecluza românească.

MUREŞ. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie au anunţat, ieri, că până la sfârşitul lunii vor fi amplasate camere fixe pe nouă drumuri cu probleme din judeţ.

NEAMŢ. Râul Bistriţa a fost poluat accidental ca urmare a unei defecţiuni tehnice înregistrate la societatea „Ga Pro Co Chemicals” din Săvineşti.

OLT. Primăria Slatina a pus la dispoziţia Comisiei de aplicare a Legii Fondului Funciar 6.300 metri pătraţi de teren pentru soluţionarea cererilor de retrocedare.

PRAHOVA.
În decurs de 24 de ore, pompierii au intervenit pentru salvarea a trei persoane din Ploieşti, Câmpina, respectiv localitatea Fulga.

SATU MARE.  La întâlnirea de ieri a Grupului local de sprijin URBACT II de la Satu Mare, municipalitatea a prezentat două proiecte europene de reabilitare a zonei de nord a oraşului.

SĂLAJ. Pe 25 martie, se vor scoate la concurs 44 de  posturi vacante de medici, pentru mai multe unităţi sanitare din judeţul Sălaj.

SIBIU. Proiectul pentru sistemul zonal de alimentare cu apă potabilă şi canalizare în Copşa Mică, Axente Sever, Agârbiciu, Valea Viilor, Motiş şi Târnava a fost inaugurat ieri. Investiţia este de 30,5 milioane de lei.

SUCEAVA. Sute de tone de materiale cu care s-ar fi putut ridica 26 de case în judeţ au fost returnate pentru că numărul de case prevăzute pentru a fi reconstruite după inundaţii era mai mare decât nevoia reală.

TELEORMAN. Agenţii economici din judeţ pun la dispoziţie, în această lună, 157  de locuri de muncă, dintre care 30 pentru absolventii promoţiei 2008.

TIMIŞ. Primăria Timişoara va monta panouri pentru reducerea zgomotului pe marginea principalelor bulevarde din oraş.

TULCEA. Irinel Călin, preşedintele Centrului de Informare, Consultanţă şi Promovare a Rromilor susţine că a fost înjurat de mai multe ori de reprezentantul Primăriei Tulcea, Gheorghe Mircioi.

VASLUI. Anul trecut, 40 de deţinuţi de la Penitenciarul Vaslui au prestat servicii în afara puşcăriei, în urma cărora au primit 200 lei pe lună.

VÂLCEA. 20 de incendii au avut loc luna trecută în judeţ, iar pagubele produse sunt de 375.300 lei, potrivit statisticilor prezentate ieri, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

VRANCEA. Consiliul Local Focşani a decis că, începând din această săptămână, maşinile parcate neregulamentar vor fi ridicate, iar şoferii vor plăti sancţiuni de 540 lei.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite