Judeţ cu judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şantierul naval „Damen” Galaţi va investi 20 de milioane de euro pentru construirea unei hale de producţie. În judeţul Maramureş, numărul şomerilor a ajuns la 8.856. Acţiunea de igienizare a cartierului Stadion din Zalău a fost finalizată ieri. Primăria Tulcea nu a primit nicio cerere din partea asociaţiilor de proprietari din oraş pentru izolarea termică a blocurilor.

ALBA. În perioada 9-15 martie, 1.086 de persoane din judeţ au fost diagnosticate cu viroze respiratorii şi alte 426 cu pneumonie. Cei mai afectaţi sunt copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani.

ARGEŞ. Teatrul de păpuşi “Aşchiuţă” din Piteşti prezintă, mâine, de la ora 10.30, piesa “Vrăjitorul din Oz”. Spectacolul le este oferit copiilor orfani şi are loc în Sala Tinerilor de la Biblioteca Judeţeană.

BACĂU. Doi asistenţi sociali şi o funcţionară de la Primăria Oneşti sunt suspectaţi că i-au vândut apartamentul și i-au luat 30.000 de lei din cont lui Toma Dobre, de 74 de ani. Bătrânul a decedat a doua zi după tranzacţii.

BIHOR. Fuego concertează astăzi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Spectacolul „Până la lacrimi mi-e dragă viaţa” începe la ora 19.00, preţul unui bilet fiind 40 sau 50 de lei.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Potrivit statisticilor Casei Judeţene de Pensii, 488 de vârstnici au avut popriri pe pensie, luna trecută, din cauza restanţelor la împrumuturi. Cifra reprezintă aproape 8% din totalul pensionarilor din judeţ.

BRAŞOV.
Festivalul “Primăvara Poeţilor” se va desfăşura în perioada 23 - 27 martie, la Braşov. Vor avea loc ore de lectură publică, lansări de carte, spectacole de muzică şi poezie.

BRĂILA.
Astăzi, de la ora 10.00, Direcţia Silvică Brăila şi Poşta Română vor demara acţiunea “România prinde rădăcini”. Vor fi plantaţi aproximativ o sută de stejari în Pădurea Lacu Sărat, de pe Şoseaua Vizirului.

BUZĂU. Pompierii din judeţ au intervenit, în weekend, pentru stingerea a şapte incendii de vegetaţie uscată. La Pâclele, comuna Berca, au ars 50 de hectare de mirişte, iar flăcările s-au apropiat de un câmp de sonde.

CARAŞ-SEVERIN. Până pe 28 martie, inspectorii de la Protecţia Consumatorului vor efectua controale la furnizorii de telefonie mobilă, Internet şi cablu.

CĂLĂRAŞI. Vineri, 27 martie, este data până la care tinerii fermieri pot depune proiecte pentru investiţii. Doar patru persoane au solicitat consultanţă.

CLUJ. Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca găzduieşte, de azi, o nouă expoziţie. La Galeria Laterallia este expus periplul fotografic „Fascinaţia Romei”, de Rodica Fleşariu Marinescu.

CONSTANŢA. Colegiul Naţional de Arte Regina Maria organizează, azi, de la ora 13.00,  în sala Miron Bibu, a V-a ediţie a Festivalului Primăvara Poeţilor. Va fi lansat volumul de versuri „Contrasecunde“, al Iuliei Pană.

COVASNA
. Primăria Sfântu-Gheorghe îi va amenda cu sume cuprinse între 1.000 şi 1.500 de lei pe cei care îşi termoizolează individual apartamentele. Izolaţiile ilegale vor fi dărâmate. Hotărârea ar putea intra în vigoare de la 1 iunie.

DÂMBOVIŢA. Referendumul prin care locuitorii decid dacă vor fi înfiinţate comunele Româneşti, Picior de Munte şi Serdanu va avea loc duminică. Vor fi chemati la urne cetăţenii din Potlogi, Lunguleţu şi Dragodana.

DOLJ.
Duminică, în Ostroveni, S. Lucian, de 26 de ani, din Craiova, l-a accidentat grav pe localnicul B. Florică, de 49 de ani, care se deplasa regulamentar pe bicicletă. Şoferul avea 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

GALAŢI. Şantierul naval „Damen” Galaţi va investi 20 de milioane de euro pentru construirea unei hale de producţie. Acolo se va deschide o secţie pentru construcţia de iahturi şi nave speciale de tonaj mic şi mediu.

GIURGIU. Consilierii PDL au demarat, ieri, procedura de dizolvare a Consiliului Local al comunei Iepureşti. Motivul: membrii consiliului nu s-au întrunit în şedinţă ordinară, timp de trei luni consecutiv.

GORJ. Studenţii de la Universitea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu au participat, ieri, la o discuţie pe tema adulterului şi concubinajului. Reprezentanţii bisericii s-au arătat îngrijoraţi de înmulţirea acestor practici.

HARGHITA. Până pe 27 martie, la sediul Societăţii de Gospodărire Comunală din Miercurea Ciuc, va avea loc o expoziţie dedicată Zilei Mondiale a Apei. Motto-ul evenimentului este „Apa care uneşte şi care ne desparte”.

HUNEDOARA. Zeci de locuitori din oraşul Hunedoara au depus cereri la operatorul de apă potabilă şi canal pentru a-şi face branşamente individuale. Ei vor să scape de măsura sistării apei pentru neplata facturilor colective.

IALOMIŢA. Inspectorii Finanţelor Publice din judeţ au efectuat, de la începutul anului, aproape 500 de verificări ale bazei de impozitare. Ei au adus la bugetul general venituri de peste patru milioane de lei.

IAŞI.
Un bărbat care şi-a rupt doi dinţi într-un baton de ciocolată care conţinea o bară metalică a fost despăgubit de firma producătoare cu 3.000 de lei. Respectivul şi-a retras plângerea depusă la Protecţia Consumatorului.

ILFOV.
Nicuşor Dumitrache şi Gheorghe Ivan, din judeţul Giurgiu, au fost reţinuţi ieri de poliţiştii din Chiajna. Ei sunt suspectaţi că au furat, dintr-un hipermarket, produse cosmetice în valoare de 50 de lei.

MARAMUREŞ. Din totalul de aproximativ 510.000 de locuitori ai judeţului, 8.856 sunt şomeri. La Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă sunt disponibile, săptămâna aceasta, doar 121 de locuri de muncă.

MEHEDINŢI. Panourile publicitare şi vegetaţia care afectează vizibilitatea şoferilor pe scuarul bulevardului Tudor Vladimirescu din  Drobeta Turnu-Severin vor fi înlăturate. În locul lor vor fi amenajate fântâni arteziene.

MUREŞ.
Prima ediţie a Expopan s-a încheiat, ieri, la Sovata. Expoziţia a fost dedicată exclusiv industriei de morărit, panificaţie şi cofetărie şi au participat peste 40 de firme din ţară şi străinătate.

NEAMŢ. Cei mai mulţi dintre locuitorii judeţului care au ales să se sinucidă în ultimul an sunt bărbaţi. Dintre cele 84 de cazuri, doar şase au fost femei, arată statisticile Institutului de Medicină Legală Neamţ.

OLT. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt se mută în casă nouă. În câteva zile, angajaţii vor lucra în fosta vilă de protocol de pe strada Mânăstirii, nr. 1A din Slatina.

PRAHOVA.
Poliţiştii au aplicat 49 de amenzi în valoare de peste 25.000 de lei, în urma controalelor efectuate, în weekend, pentru depistarea hoţilor de lemne din judeţ. Au fost confiscaţi 12,9 metri cubi de material lemnos.

SATU MARE. Campania de colectare de la populaţie a uleiurilor vegetale uzate a reînceput ieri, la Satu Mare. Acţiunea se va încheia pe 28 martie, punctele de colectare fiind deschise între orele 10.00 şi 17.00.

SĂLAJ. Acţiunea de igienizare a cartierului Stadion din Zalău, finalizată ieri în cadrul acţiunii „Luna Curăţeniei Generale”, a lăsat în urmă 24 de tone de deşeuri. Au fost curăţate străzile, zonele verzi şi trotuarele.

SIBIU. La Muzeul Naţional Bruken­thal din Sibiu se defăşoară, în această perioadă, o serie de expoziţii legate de epoca neoliticului în România. Vernisajul a avut loc ieri-seară, la Muzeul de Istorie din oraş.

SUCEAVA. Zamfir Onofrei, de 20 de ani, din Suceava, a ajuns la Spitalul Judeţean, duminică seară, după ce i-au căzut în cap bucăţi de tencuială şi cărămidă, desprinse din faţada unui bloc de zece etaje din oraş.

TELEORMAN. Direcţia de Sănătate Publică din judeţ organizează, azi, acţiuni de informare privind modul în care poate fi prevenită tuberculoza. Judeţul ocupă locul şase pe ţară în privinţa numărului de persoane diagnosticate cu TBC.

TIMIŞ.
Artista Timea Ciora şi-a deschis, ieri, la Librăria Cărtureşti, expoziţia de desen „Cele mai frumoase”. Lucrările ilustrează animale şi personaje imaginare, care au chipuri stilzate şi fac parte din mitologia greacă.

TULCEA. Primăria Tulcea nu a primit nicio cerere din partea asociaţiilor de proprietari din oraş pentru izolarea termică a blocurilor. Municipalitatea a pregătit un buget de un milion de lei pentru această acţiune.

VASLUI. Trei minori din Bârlad au căzut victime unor escroci care le propuneau să facă schimb de telefoane mobile, în ultima săptămână. Ei descopereau ulterior că în husele primite se aflau săpunuri.

VÂLCEA. De câteva zile, peste 30 de copii din Râmnicu Vâlcea primesc îngrijiri medicale în centrul de servicii terapeutice pentu copiii cu autism ”Mara”. Centrul îşi desfăşoară temporar activitatea la mansarda Grădiniţei nr. 1 Nord.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite