Judet cu judet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un complex comercial va fi construit în Zona Industrială din Iaşi  Un tânăr din judeţul Ilfov s-a rănit grav, după ce a căzut de la şase metri  înălţime, în timp ce lucra la faţada unei clădiri  Peste 100 de angajaţi ai Regiei de Transport Public Ploieşti au donat ieri sânge  Peste 2.000 de locuitori ai judeţului Suceava au rămas sau vor rămâne fără locuri de muncă până la sfârşitul anului

ALBA. Uzina Mecanica Cugir poate fi vândută, după ce, ieri, a fost scoasă de sub administrare specială şi supraveghere financiară, procedură în care s-a aflat patru ani.

ARAD. Angajatorii care doresc să depună declaraţiile lunare de şomaj on-line trebuie să adreseze o cerere către AJOFM Arad, care să conţină numele firmei, codul fiscal şi adresa de e-mail.

ARGEŞ. Pentru cele 88 de posturi de conducere în unităţile de învăţământ din judeţ s-au prezentat la concurs 27 de candidaţi. Dintre aceştia, 13 au obţinut  posturile.

BACĂU. Biletele pe mijloacele de transport în comun din municipiul Bacău s-au scumpit cu 20 de bani. O călătorie costă acum 1 leu şi 70 de bani.

BIHOR. O reţea de traficanţi de persoane, care racolau minore şi le obligau să se prostitueze în Italia, a fost anihilată de poliţiştii orădeni.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Un tânăr de 27 de ani, din Bistriţa, s-a ales, ieri, cu dosar penal. Jandarmii l-au surprins trăgând la ţintă cu o armă cu aer comprimat, într-o parcare de pe marginea DN 17C.

BOTOŞANI. Agricultorii din judeţ care vor să obţină subvenţii pentru culturile de soia mai pot depune cereri până pe 15 decembrie.

BRAŞOV. Muzeul de Etnografie Braşov inaugurează azi, la ora 12.00, expoziţia cu vânzare „Târgul de Crăciun“, cu obiecte executate de artişti plastici şi meşteri populari.

BRĂILA. Focarul de rabie din cartierul Obor din Brăila, semnalat în august, în urma descoperirii cadavrului unui şacal turbat, a fost declarat stins, ieri.

BUZĂU. Firmele care vor folosi panouri de afişaj publicitar, instalate pe domeniul public al oraşului Buzău, vor trebui să plătească impozit începând de anul viitor.

CARAŞ-SEVERIN. A început decorarea bradului de Crăciun instalat în centrul oraşului Reşiţa. Pomul a fost adus din pădurile de pe Muntele Semenic şi are 18 metri înălţime.

CĂLĂRAŞI. Direcţia Judeţeană de Muncă a aprobat aproape 5.000 de cereri pentru acordarea ajutoarelor în privinţa încălzirii locuinţei cu gaze pe timp de iarnă.

CONSTANŢA. Târgul „Tinimtex Cadouri“ este deschis, până duminică, la complexurile Parc, Perla, Cleopatra, Ovidiu, Victoria şi Dacia din Mamaia.

CLUJ. Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor organizează, astăzi, Ziua Internaţională a Studenţilor. La evenimentul ce se va desfăşura în aula facultăţii, de la ora 14.00, studenţii vor fi informaţi cu privire la oportunităţile de a studia în străinătate prin diferite programe de burse, precum Erasmus sau Fulbright.

COVASNA. Un corp al Spitalului Judeţean Sfântu Gheorghe a fost renovat, dar nu a fost racordat la reţeaua de energie electrică. Instituţia are nevoie de 30.000 de lei pentru această investiţie.

DÂMBOVIŢA. Până pe 31 decembrie, Galeriile de artă Sever din Târgovişte găzduiesc picturi realizate de bolnavii Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Gura Ocniţei.

DOLJ. Cele 154 de garsoniere şi apartamente ale blocurilor ANL T2 şi T3 din Craiova vor putea fi cumpărate, anul viitor, de actualii chiriaşi.

GALAŢI. Iluminatul ornamental va fi pornit la Galaţi pe 6 decembrie. Costurile pentru realizarea lui s-au ridicat anul acesta la jumătate de milion de euro.

GIURGIU. La Muzeul Judeţean Giurgiu a avut loc, ieri, vernisajul expoziţiei „90 de ani de la Marea Unire“, care cuprinde fotografii unicat, steme şi insigne.

GORJ. Spitalul Judeţean Târgu Jiu va achiziţiona, până la sfârşitul anului, primele două aparate din judeţ pentru efectuarea examinării tomografice şi a celei de Rezonanţă Magnetică Nucleară.

HARGHITA. Direcţia Silvică din Miercurea-Ciuc va tăia 2.200 de brazi, care vor fi vânduţi la preţuri cuprinse între 20 şi 30 de lei, plus TVA, în funcţie de înălţime.

HUNEDOARA. Primăria Deva organizează, sâmbătă, o nouă campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

IALOMIŢA. Poliţiştii de frontieră au anihilat două reţele de traficanţi de persoane, care exploatau, prin muncă la negru, peste 60 de cetăţeni români şi slovaci.

IAŞI. Firma Dedeman a anunţat că va construi un nou complex comercial, în suprafaţă de 4,3 hectare, în Zona Industrială din Iaşi, în apropiere de Carrefour.

ILFOV. Un tânăr din judeţ s-a rănit grav, ieri, după ce a căzut de la şase metri  înălţime, în timp ce lucra la faţada unei clădiri.

MARAMUREŞ. Poliţia Rutieră a blocat, ieri, traficul în centrul oraşului Baia Mare, după ce s-a primit un telefon care anunţa că în zonă a fost amplasată o bombă.

MEHEDINŢI. Lucrările de pietruire a nouă kilometri de drum, în comuna Brezniţa Motru, se vor finaliza în câteva zile. Lucrarea a costat 500.000 de lei.

MUREŞ. Mâine, de la ora 10.00, în Piaţa Cetăţii din Sighişoara are loc Târgul de Sfântul Nicolae, unde şcolile vor prezenta produse specifice Sărbătorilor de iarnă, realizate în orele de lucru manual.

NEAMŢ. Filmul „Constantin şi Elena“, al regizorului Andrei Dăscălescu, din Piatra Neamţ, a câştigat secţiunea „First Appearance” din cadrul Festivalului Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam.

OLT. Angajaţii Inspectoratului Şcolar Judeţean îngheaţă în birouri, din cauza unei centrale termice, cumpărată în urmă cu o lună, care nu a fost încă montată. Potrivit publicaţiei “Gazeta de Olt”, constructorul însărcinat cu instalarea ei nu a reuşit acest lucru deoarece centrala este mai mare decât uşa încăperii unde aceasta ar trebui instalată.

SATU MARE
. Serviciul Public de Asistenţă Socială a început, ieri, distribuirea a 1.000 de pachete-cadou către copiii şi persoanele defavorizate din judeţ.

SĂLAJ. În sala mică a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău are loc, azi, vernisajul expoziţiei de icoane pe lemn a artistului plastic Ioan Longodor.

SIBIU. Primul magazin Mobexpert din judeţ, cu o suprafaţă totală de 8.000 de metri pătraţi, va fi deschis azi, în Shopping City din Sibiu.

SUCEAVA. Peste 2.000 de locuitori ai judeţului au rămas sau vor rămâne fără locuri de muncă până la sfârşitul acestui an, estimează oficialii locali.

TELEORMAN. La Muzeul Judeţean din municipiul Alexandria este expusă, până pe 31 decembrie, o icoană pe sticlă realizată la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

TIMIŞ. Astăzi, de la ora 14.00, în Sala Mare a Palatului Administrativ din Timişoara are loc festivitatea de decernare a premiilor Pro Cultura Timisensis 2008 - seniori.

TULCEA. Astăzi este ultima zi pentru depunerea cererilor pentru cele 476 de bilete de tratament pentru pensionarii din judeţ.

VASLUI. Serviciul Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va emite, de azi, noile modele ale certificatelor de înmatriculare şi ale permiselor de conducere.

VÂLCEA. A treia ediţie a Târgului de Carte pentru Copii şi Tineret se desfăşoară în perioada 4 - 6 decembrie, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”.

VRANCEA. Poliţiştii şi specialiştii silvici vor controla pieţele, târgurile şi oboarele, cu scopul de a preveni vânzările ilegale de brazi de Crăciun.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite