Judet cu judet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Bacău le va repartiza tinerilor din municipiu 36 de locuinţe, în primul trimestru din 2009  Peste 25 de persoane care au căzut pe gheaţă au fost internate la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud cu entorse sau fracturi  La Maternitatea din Baia Mare s-au născut şase bebeluşi în seara de Ajun şi şapte în ziua de Crăciun  Peste 1.000 de angajaţi din Portul Constanţa îşi vor pierde locurile de muncă anul

ALBA. Două persoane din judeţ s-au ales, în perioada Sărbătorilor, cu dosar penal pentru deţinere fără drept de artificii.

ARAD. În această perioadă, Registratura şi Arhiva din cadrul Tribunalului Arad au program de luni până vineri, între orele 08.30 şi 10.30.

ARGEŞ. Mâine, între orele 11.00 şi 15.00, la Primăria Piteşti se efectuează plata alocaţiilor pentru copiii nou-născuţi.

BACĂU. În primul trimestru al anului 2009, Primăria Bacău va repartiza tinerilor sub 35 de ani 36 de locuinţe.

BIHOR. Conform unui proiect propus de municipalitatea Oradea, cetăţenii care îşi reabilitează termic blocul vor fi scutiţi complet de plata impozitului pe clădiri.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Peste 25 de persoane care au căzut pe gheaţă zilele acestea au fost internate la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud cu entorse sau fracturi.

BOTOŞANI. Bătrânii din judeţ care locuiesc singuri şi au venituri lunare de până la 500 de lei vor beneficia, de anul viitor, de un serviciu de îngrijire la domiciliu.

BRAŞOV. Inspectoratul Şcolar Judeţean vrea să demareze anul viitor, cu finanţare europeană, un program de pensiuni didactice pentru şcolile care au secţie de turism.

BRĂILA. “Laminorul” Brăila va disponibiliza, de la 1 ianuarie, 29 de angajaţi. Membrii sindicatului din societate sunt îngrijoraţi de faptul că ar putea urma şi alte conce­dieri.

BUZĂU. Nana, Fan Factory şi Maria Ciobanu vor cânta la spectacolul de Revelion din centrul oraşului Buzău, pentru care Primăria cheltuieşte 150.000 de lei.

CARAŞ-SEVERIN. În satele sârbeşti din Banatul de Munte se sărbătoreşte, azi, “Materiţe” - Ziua mamelor. Conform tradiţiei, mamele sunt legate de picior, iar copiii care le dezleagă primesc daruri.

CĂLĂRAŞI. În cadrul unui parteneriat româno-italiano-spaniol, Colegiul Credis Călăraşi le va oferi ajutor emigranţilor români. Cei plecaţi la muncă în cele două ţări au posibilitatea de a comunica gratuit, prin intermediul unui site special, cu rudele lor rămase acasă. Partea română participă la acest proiect cu aproximativ 15.000 de euro.

CLUJ. Toate biletele pentru concertul de colinde pe care îl va susţine solistul Ştefan Hruşcă, azi, la Casa de Cultură a Studenţilor, au fost vândute.

CONSTANŢA. Peste 1.000 de angajaţi din Portul Constanţa îşi vor pierde locurile de muncă anul viitor, mai mulţi operatori anunţându-şi deja restrângerea activităţii.

COVASNA. Un turist maghiar de 70 de ani şi recepţionera de 52 de ani a unui hotel din staţiunea Covasna au decedat, ieri, din cauza intoxicării cu monoxid de carbon.

DÂMBOVIŢA. Două minore de 13 şi 14 ani au născut, ieri, la maternitatea Spitalului Judeţean Târgovişte, două fetiţe. Inspectorii de la Protecţia Copilului au deschis o anchetă socială la familiile celor două.

GALAŢI. Proprietarii a 15.000 de oi şi capre nu vor beneficia de subvenţii de stat pentru zootehnie, fiindcă există mari diferenţe între ce au declarat în registrele agricole şi realitate.

GIURGIU. Mai multe petarde, obiecte pirotehnice şi o armă cu aer comprimat au fost confiscate de poliţiştii de frontieră de la doi cetăţeni români care veneau din Bulgaria.

GORJ. La Târgu-Cărbuneşti, Moş Crăciun a venit pentru 800 de copii. Primăria a oferit cadouri tuturor preşcolarilor şi elevilor din urbe şi din  satele arondate oraşului.

HARGHITA. Consiliul Local Miercurea Ciuc a aprobat alocarea a 3.174.100 lei pentru lucrări de reamenajare şi mansardare a Caselor de Cultură Cioboteni, Harghita Băi şi Jigodin.

HUNEDOARA. Salvamontiştii din Straja şi Parâng îi sfătuiesc pe turişti să-şi lase maşinile la intrările în staţiuni, din cauza aglomeraţiei.

IALOMIŢA. Până în prezent, aproximativ 60% din locuitorii judeţului şi-au făcut analizele prin Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei.

IAŞI. Un tânăr de 28 de ani i-a agresat fizic pe medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţe „Sfântul Ioan” din Iaşi care încercau să-i salveze viaţa. Bărbatul a ajuns la spital de Crăciun, cu răni la nivelul braţelor provenite în urma unei tentative de suicid. După scandalul pe care l-a provocat, tânărul ieşean a fugit din spital.

ILFOV. În zona Măgurele, în luna martie va fi inaugurat un nou complex imobiliar compus din zece vile cu mansardă. Preţul unei case va începe de la 135.900 de euro.

MARAMUREŞ. La Maternitatea din Baia Mare s-au născut şase bebeluşi în seara de Ajun şi şapte în ziua de Crăciun.

MEHEDINŢI. Echipele ISU din judeţ au intervenit vineri noapte pe DE 70, în sectorul Dealul Balota, după ce un vehicul care funcţiona cu gaz a derapat, existând pericolul unei explozii.

MUREŞ. Timp de cinci zile, începând de pe 19 februarie, în cadrul Sighişoara Blues Festival vor fi prezentate câte două concerte pe seară.

NEAMŢ. În 17 localităţi se vor construi, începând din 2009, baze sportive. Pentru aceste proiecte, judeţul a primit din partea statului o finanţare de 68.000 de lei.

OLT. De Crăciun, angajaţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au oferit 146 de pachete cu cadouri bătrânilor de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Slatina.

PRAHOVA. Primarul comunei Gorgota şi alţi doi funcţionari publici au fost trimişi în judecată pentru că au retrocedat ilegal un teren agricol de 250 de hectare.

SATU MARE. Pentru anul 2009, Primăria municipiului Satu Mare a pregătit 15 proiecte europene, în valoare de 25 de milioane de euro.

SĂLAJ. Centrul de zi „Fluturi Albi” din Zalău, pentru copii cu dizabilităţi neuropsihomotorii, va fi modernizat, anul viitor, cu o investiţie PHARE de 84.000 de euro.

SIBIU. De la începutul lunii decembrie, aproximativ 500 de donatori au trecut pe la Centrul de Transfuzii Sangvine Sibiu.

SUCEAVA. Conducerea Consiliului Judeţean i-a cerut noului director al Aeroportului „Ştefan cel Mare” să mărească traficul de pasageri cu 10% până în aprilie 2009.

TELEORMAN. Două persoane aflate într-o ambulanţă implicată într-un accident de circulaţie, ieri, în zona localităţii Prunaru-Bujoreni, au suferit fracturi.

TIMIŞ. Nicu Alifantis împreună cu Virgil Popescu, Sorin Voinea şi Răzvan Mirică vor cânta azi, de la ora 21.00, în clubul The Note din Timişoara.

TULCEA. Peste o sută de locuitori ai judeţului au apelat la serviciul de ambulanţă din cauza abuzurilor culinare şi bahice la care s-au supus de Sărbători.

VASLUI. Cei peste 800 de profesori din judeţ implicaţi în organizarea şi desfăşurarea tezelor cu subiect unic vor fi plătiţi abia după Sărbătorile de iarnă.

VÂLCEA. O funcţionară din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru trafic de influenţă.

VRANCEA. Viticultorii din judeţ susţin că în 2008 au avut cel mai prost sezon din ultimii 20 de ani, fiind nevoiţi să-şi vândă strugurii sub preţul de producţie.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite