Judeţ cu judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ALBA. Vreme deosebit de geroasă în aceste zile în Munţii Apuseni. Ieri dimineaţă, minima a fost atinsă la Roşia Montana, unde s-au înregistrat minus 24,4 grade Celsius. ARAD. Clubul

ALBA. Vreme deosebit de geroasă în aceste zile în Munţii Apuseni. Ieri dimineaţă, minima a fost atinsă la Roşia Montana, unde s-au înregistrat minus 24,4 grade Celsius.

ARAD. Clubul Sportiv Municipal Arad organizează şedinţe de culturism, fitness şi masaj cu antrenor personal. Înscrierile se fac de luni până sâmbătă, între orele 14.00 şi 22.00.

ARGEŞ. Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă, începând de luni, 75 de locuri de muncă la Piteşti, 15 la Câmpulung şi 10 la Ştefăneşti.

BACĂU. Un avion uşor de transport marfă a aterizat pe burtă, în ultima noapte a anului trecut, pe aeroportul din Bacău, după ce pneul roţii din faţă a explodat. Nu au fost victime.

BIHOR. Miile de persoane care au petrecut Revelionul pe străzile municipiului Oradea au lăsat în urma lor peste 30 de tone de deşeuri.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Primul nou-născut din judeţ în anul 2009 a fost o fetiţă care a primit la naştere nota 10 şi a cântărit 3,5 kilograme.

BOTOŞANI. Din acest an, deţinuţii de la Penitenciarul Botoşani vor primi trei mese pe zi în sistem catering. Este singura puşcărie din Moldova care va implementa acest sistem.

BRĂILA. Episcopul Dunării de Jos, Casian Crăciun, va sfinţi marţi, la ora 11.00, Dunărea şi va arunca crucea în apele fluviului. Cei care vor să recupereze crucea trebuie să prezinte o electrocardiogramă nu mai veche de 24 de ore. Slujba de Bobotează va avea loc în aceeaşi zi, între orele 8.00 şi 10.30, la Catedrala din Bariera Călăraşilor.

BRAŞOV. Centrul de îngrijire şi asistenţă socială de la Timişul de Sus va fi transferat în altă locaţie, clădirea urmând să fie retrocedată foştilor proprietari.

BUZĂU. Peste o mie de copii din centrele de plasament din Buzău şi-au petrecut sărbătorile în familiile naturale şi vor reveni mâine în cămine.

CARAŞ-SEVERIN. Câteva sute de turişti se află astăzi pe Muntele Semenic şi aproape o mie pe Muntele Mic, unde zăpada oferă bune condiţii de schiat.

CĂLĂRAŞI. Elevii din municipiul Olteniţa vor participa săptămâna viitoare la un program antifumat iniţiat de cadre medicale cu pregătire în pneumologie.

CLUJ. Mâine, de la ora 18.30, la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca are loc prima reprezentaţie a anului, cu spectacolul „Liliacul” de Johann Strauss.

CONSTANŢA. Contribuabilii cu domiciliul fiscal în sfera de competenţă a administraţiilor publice din Mangalia şi Medgidia pot solicita cazierul fiscal de la aceste instituţii, începând de anul acesta.

COVASNA. Construcţia unui nou sediu pentru Inspectoratul Judeţean de Poliţie a fost finalizată anul trecut în proporţie de 30%, cu o investiţie de două milioane de lei.

DÂMBOVIŢA. Un tânăr de 27 de ani, din Târgovişte, a fost arestat săptămâna aceasta, în timp ce încerca să comercializeze 46 de grame de haşiş.

DOLJ. Un taximetrist din Craiova a murit şi clientul său a fost grav rănit după ce un microbuz condus de un bărbat fără permis a intrat în taxiul care circula regulamentar, joi seară.

GALAŢI. Construcţia celui mai mare hotel din Galaţi, care presupune o investiţie de şapte milioane de euro, a fost amânată cu cel puţin un an, din cauza crizei financiare.

GIURGIU. Serviciul de Ambulanţă Giurgiu a primit 25 de solicitări în noaptea dintre ani, majoritatea pe fondul consumului de alcool.

GORJ. În noaptea dintre ani, 16 cupluri din municipiul Târgu Jiu s-au căsătorit la Poarta Sărutului, în Parcul Central din oraş.

HARGHITA. O fată de 8 ani şi un bărbat de 55 de ani din Miercurea Ciuc au ajuns la Urgenţe în noaptea de Revelion, cu răni la mâini, de la petarde.

HUNEDOARA. Poliţiştii investighează condiţiile în care un pacient de 34 de ani s-a aruncat de la etajul al treilea al Spitalului din Petroşani.

IALOMIŢA. De la 1 ianuarie, contribuabilii care au domiciliul fiscal în raza teritorială a administraţiilor publice din Feteşti şi Urziceni pot solicita eliberarea cazierului fiscal.

IAŞI. Aproape 200 de per­soane au fost internate la Spitalul de Urgenţe ,,Sfântul Ioan” din Iaşi, în această săptămână, din cauza alcoolului şi rănilor provocate de petarde.

ILFOV. Cinci persoane au fost rănite în urma coliziunii a două autoturisme, ieri, la bariera Tunari, din cauza neacordării priorităţii.

MARAMUREŞ. Serviciul de Ambulanţă Baia Mare a înregistrat în noaptea de Revelion, în medie, cinci solicitări pe oră, majoritatea pentru intoxicaţii alimentare sau cu alcool.

MEHEDINŢI. Pompierii au intervenit, ieri, pentru stingerea a două case care au luat foc în comunele Vlădaia şi Corcova. Nu s-au înregistrat victime.

MUREŞ. Consiliul Judeţean intenţionează să construiască cu fonduri europene un parc auto pentru sporturile cu motor, la cinci kilometri de aeroportul Târgu Mureş.

NEAMŢ. În spitalele din judeţ au fost înregistrate 295 de cazuri de viroze şi 305 îmbol­năviri de pneumonie. Cele mai multe viroze, peste 100, au fost depistate la sugari şi copii mici.

OLT. Aproape 600 de pensionari din Slatina au plătit 25 de lei pentru a sărbători Anul Nou la Hanul Cireaşov, unde au cântat două trupe etno şi o formaţie de lăutari din judeţ.

PRAHOVA. Doi copii cu vârste de 12 şi 14 ani au fost internaţi în noaptea de Revelion la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti, după ce au consumat cantităţi mari de alcool.

SATU MARE. Începând de ieri, piaţa auto de pe strada Magnoliei din Satu Mare nu mai este autorizată să funcţioneze. Singura piaţă auto autorizată din oraş este cea de pe strada Amatiului.

SĂLAJ. Consiliul Judeţean a alocat, la sfârşitul anului trecut, 450.000 de lei pentru pietruirea drumurilor comunale din Bălan, Şamşud, Someş Odorhei, Leţca şi Dragu.

SIBIU. Contractul de finanţare de peste 59 de milioane de lei pentru modernizarea drumului dintre Sibiu şi Agnita a fost semnat la sfârşitul lui 2008.

SUCEAVA. Câteva sute de artişti populari au participat la Festivalul Tradiţiilor de Iarnă, desfăşurat în ultimele zile ale anului 2008 în municipiu.

TELEORMAN. În noaptea de Revelion, un bărbat de 40 de ani, din comuna Bujoreni, beat, a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri. El a scăpat cu răni uşoare.

TIMIŞ. Peste 300 de amenzi majorate au fost împărţite în primele două zile ale anului de către agenţii Poliţiei Rutiere Timiş.

TULCEA. Doi tineri sosiţi la rude pentru petrecerea Revelionului s-au ales cu dosare penale după ce au vandalizat autoturismul din dotarea postului de Poliţie Jurilovca.

VASLUI. Pentru că nu şi-au achitat datoriile către Centrala Termică, 229 de locuitori din municipiul Vaslui riscă să rămână fără locuinţa în care stau cu chirie de la stat.

VÂLCEA. Aproape 600 de hectare de teren din judeţ sunt degradate din cauza exploatărilor miniere de la Râmnicu Vâlcea, Berbeşti şi Cerna. Potrivit unui studiu realizat de reprezentanţii prefecturii şi ai comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, redarea acestor terenuri circuitului agricol necesită investiţii de aproximativ 20 de milioane de lei.

VRANCEA. Un singur bebeluş a venit pe lume de Revelion, imediat după miezul nopţii, în Focşani. În prima zi din 2009, alţi cinci copii s-au născut la Spitalul de Urgenţă.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite