Învăţătoarea care a modelat peste o mie de copii

De mai bine de 30 de ani, Constanţa Şerban le deschide drumul în viaţă micuţilor elevi, fără a resimţi monotonia Constanţa Şerban face parte dintre acele învăţătoare cu har,

De mai bine de 30 de ani, Constanţa Şerban le deschide drumul în viaţă micuţilor elevi, fără a resimţi monotonia

Constanţa Şerban face parte dintre acele învăţătoare cu har, care transformă fiecare lecţie într-o poveste care îi farmecă pe copiii de la Şcoala nr.280 Mihail Sebastian din sectorul 5 al Capitalei. Nu există loc în care să meargă, unde să nu se întâlnească cu unul dintre foştii elevi, "copiii ei", aşa cum îi place să îi numească. În cei 31 de ani de profesorat, a modelat peste o mie de copii. A participat la nunţile multora dintre ei şi a ajuns să le educe copiii.

"Secretul profesiei de învăţătoare este pasiunea", ne-a mărturisit doamna învăţătoare, aşa cum o strigă prichindeii. Pentru ea, profesoratul a fost o pasiune şi nu o meserie, implicându-se în formarea fiecărui copil ca şi cum ar fi fost al ei.

De altfel, nici nu a făcut vreodată distincţie între cei doi copii pe care îi are acasă, Iuliana şi Alexandru, şi cei 30 de micuţi care o aşteaptă dimineaţă de dimineaţă în sala de clasă. "Mi se întâmplă să fiu întrebată ce mai fac copiii şi, de multe ori, am momente de ezitare gândindu-mă la care dintre copii se referă, la cei de acasă sau la cei de la şcoală", ne-a povestit ea.

Vorbeşte cu emoţie de meseria pe care o practică de mai bine de 30 de ani, cu aceeaşi plăcere şi încântare ca în prima zi de profesorat. "Este cea mai optimistă profesie. Am toată stima pentru medici, însă m-ar deprima să trăiesc într-un mediu impregnat de suferinţă.

M-ar epuiza monotonia de a face în fiecare zi acelaşi lucru, de a <> aceeaşi pâine", explică doamna Şerban. Surprinzător, fiica sa nu a moştenit vocaţia mamei pentru instruirea copiilor, îndreptându-se către medicină.

Învăţătoare cu chip de copil

"În momentul în care am ajuns la catedră aveam 20 de ani. Abia ieşisem de pe băncile şcolii pedagogice şi eram atât de mică încât profesorii din cancelarie mă confundau cu o elevă de clasa a VIII-a. Atunci când eram la catedră, uitam de tot ceea ce era în jur şi reuşeam să mă apropii foarte mult de copii", ne-a spus dna Şerban. Prima zi de lucru i-a oferit o mare surpriză.

Deşi repartizată la o şcoală din Ferentari, acest lucru nu a fost privit ca un lucru negativ. "Şcoala nefiind dotată, totul arăta şters şi neatractiv, aşa că am desenat pe bucăţi albe de carton scene din basme, litere, numere şi le-am agăţat pe pereţi.

Surpriza a fost în momentul în care am apărut la careu şi s-au strigat listele cu componenţa fiecărei clase. Au venit în dreptul meu şi copii care nu se auzeau pe liste. Copiii m-au însoţit până în clasă, astfel încât sala devenise arhiplină", a povestit învăţătoarea.

Nostalgică după naivitatea copiilor

"În ziua de azi, profesoratul serveşte mai mult ca o punte pentru profesionalizare. Tinerii fac această profesie în paralel cu studiile universitare, iar după aceea se duc să lucreze în alt domeniu. Odată ce am început activitatea la catedră, mi-a fost tare greu să mă desprind pentru a face altceva.

Chiar dacă aveam posibilitatea materială pentru a-mi continua studiile, nu doream să mă despart de meseria la catedră. Ulterior, mi-am continuat studiile, absolvind Facultatea de Psihologie", a explicat doamna învăţătoare.

În opinia sa, în urmă cu 30 de ani, micuţii erau mai naivi: "Dacă le spuneam să fie cuminţi pentru că atunci când ei ajung acasă mă dau de trei ori peste cap şi mă transform într-o albinuţă care îi veghează la geam, ei mă credeau şi încercau să se comporte frumos".

>> În prezent, tinerii profesează în paralel cu efectuarea studiilor universitare, pentru ca apoi să lucreze în alt domeniu
Constanţa Şerban, învăţătoare la Şcoala nr. 280 Mihail Sebastian