Inundaţiile din Moldova au provocat pagube însemnate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Eugen Uricec, a declarat, ieri, că autorităţile sucevene vor cere guvernului să aloce fonduri pentru îndepărtarea efectelor ultimelor

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Eugen Uricec, a declarat, ieri, că autorităţile sucevene vor cere guvernului să aloce fonduri pentru îndepărtarea efectelor ultimelor inundaţii din judeţ, daunele provocate fiind de peste 1,8 milioane de lei. Precipitaţiile abundente căzute la sfârşitul săptămânii trecute în judeţul Suceava au provocat pagube însemnate în patru comune sucevene şi în zeci de sate şi cătune. Cea mai afectată localitate a fost comuna Iacobeni, unde valoarea stricăciunilor este de peste 1,6 milioane de lei. În comuna suceveană Iacobeni, apele au inundat 24 de gospodării, au distrus total sau parţial 12 podeţe din lemn, au distrus trei podeţe din beton şi au avariat trei podeţe tubulare.

De asemenea, digul de protecţie a fost rupt pe o lungime de 600 de metri, iar pe drumul comunal, balastul a fost spălat pe o jumătate de kilometru. Ploile torenţiale de la sfârşitul săptămânii trecute au mai afectat localităţile Moldoviţa, Gura Putnei şi Pojorâta, pagubele fiind de circa 170.000 de lei.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite