Impuneţi-vă cu tact în camera copilului!

Nu de puţine ori, adulţii nu pot înţelege cum poate cel mic să se simtă bine într-o cameră care arată ca după război. Dar ceea ce pentru un om mare pare dezordine, e de fapt o ordine

Nu de puţine ori, adulţii nu pot înţelege cum poate cel mic să se simtă bine într-o cameră care arată ca după război. Dar ceea ce pentru un om mare pare dezordine, e de fapt o ordine specială pentru cel mic

Orice copil îşi doreşte un loc numai al său, în care să-şi găsească refugiul şi să îşi descopere pasiunile, o cameră în care să-şi ascundă "secretele" copilăriei. În spaţiul său, el este "stăpânul" şi acolo se simte în siguranţă.

În cele mai multe familii, imaginaţia debordantă a celor mici îi uimeşte pe adulţi. Tocmai de aceea, spaţiul lor vital, camera de joacă, trebuie să rămână un mic sanctuar în care copiii să-şi poată proiecta fantasmele, motorul creativităţii. Pe de altă parte, sunt de părere psihologii, exprimarea nestingherită a imaginaţiei fiecăruia este necesară pentru echilibrul psihic.

La copii, imaginaţia intră în funcţiune de la o vârstă foarte fragedă. Freud spunea că bebeluşul "halucinează" satisfacţia pe care i-o generează prezenţa mamei, iar atunci când aceasta nu se află în apropiere, încearcă să îşi imagineze prezenţa acesteia lângă el.

Solitudinea este în cele din urmă cea care generează şi dezvoltă imaginaţia copilului. Imaginaţia odată pornită, generează cheful de joacă al copilului. Jucându-se, copilul începe să inventeze poveşti, susţine Catherine Mathelin, pedopsiholog şi pedopsihanalist. "Începând cu vârsta de 3-4 ani, poveştile pe care copilul le inventează singur îi dau acestuia posibilitatea să se identifice cu adulţii", arată Catherine Mathelin.

Copilul trăieşte între imaginar şi fantasme, iar părinţii trebuie să îl supravegheze şi să îl ghideze între aceste două lumi. Dacă într-o seară copilul spune că a văzut un monstru sub pat, îi putem spune că este doar imaginaţia lui, fără a-l demoraliza şi fără a-l dojeni pentru acest lucru, deoarece imaginaţia este un lucru benefic pentru evoluţia lui viitoare.

Dacă însă acel monstru tinde să devină o obsesie şi copilul vede acelaşi lucru seară de seară, fiind convins că este vorba de un lucru real, imaginaţia basculează în domeniul fantasmelor şi este cazul să ne întrebăm de ce se petrece acest lucru în mintea celui mic. "Rolul părinţilor este acela de a arăta copilului cu delicateţe frontiera realului, fără să sece complet teritoriul imaginarului", punctează Catherine Mathelin.

Copiii au nevoie de reverie. Din acest motiv, părinţii trebuie să lase copiilor o cameră separată, în care cel mic să se poată desfăşura în voie şi să îşi poată realiza propria lume, lumea jocului. Psihologii accentuează chiar faptul că celor mici trebuie să le lăsăm suficient timp pentru joacă.

De cele mai multe ori, viitorii părinţi amenajează şi decorează camera copilului încă înainte ca acesta să se nască. Odată ce copilul începe să crească, îşi pune amprenta asupra universului său. Învaţă să meargă, se joacă, explorează spaţiul din jurul său. Camera îi aparţine şi părinţii trebuie să îi respecte acest spaţiu privilegiat. Nu de puţine ori, adulţii sunt exasperaţi; nu pot înţelege cum poate cel mic să se simtă atât de bine într-o cameră care arată ca după război.

Dar ceea ce pentru un adult pare dezordine, este de fapt o ordine specială (personală) pentru copil. În ordonarea lucrurilor sale, el se ghidează după alte reguli decât cele logice. Nu este surprinzător că preferă ca podeaua să fie locul unde se joacă şi unde îşi lasă jucăriile.

În această "ordine" numai de el ştiută, el se regăseşte de fapt pe sine. În restul casei este normal ca părinţii să îi impună să respecte ordinea lor. Astfel, copilul va învăţa să se conformeze unor reguli de convieţuire, dar în camera lui trebuie lăsat liber să îşi aranjeze lucrurile cum doreşte.

Cum trebuie aranjat "universul copilăriei"

În primul rând, mobilierul din camera puştiului trebuie adaptat pe cât posibil "mărimii" lui. De aceea, optaţi pentru piese de mobilier scunde, miniaturale (de exemplu, etajere la nivelul ochilor), o cutie pentru jucării (şi nu un dulap pentru jucării).

Toată această dispunere a obiectelor miniaturale îi consolidează copilului sentimentul de siguranţă şi control. Ideal ar fi să aibă o cameră numai a sa, chiar dacă este foarte mică. În cazul în care împarte camera cu un frate, aveţi grijă să amenajaţi un "colţişor" pentru fiecare copil. Astfel, fiecare va avea un loc numai al lui.

În decorarea camerei, ţineţi seama de dorinţele micuţului. Uneori sunteţi tentaţi să le consideraţi capricii şi ciudăţenii. Amintiţi-vă însă că acest spaţiu este de fapt refugiul său împotriva "pericolelor" despre care el crede că îl pândesc. Mai ales între 3 şi 6 ani, copilul resimte intens tot felul de temeri (de întuneric, de furtună, de apă, de câini etc.).

Va încerca să îşi stăpânească temerile practicând diverse "ritualuri": lasă lumina aprinsă ca să se apere de întuneric, îngrămădeşte toate jucăriile lângă uşă sau la fereastră (locul pe unde crede că ar putea intra personajele care îl sperie). Chiar dacă este dezordine, aşa se va simţi