VIDEO Iluzie optică şocantă: cum devine grotească o faţă frumoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asemenea multor descoperiri ştiinţifice interesante, şi cea de mai jos a fost identificată întâmplător.

Sean Murphy, un student, lucra în laborator cu un set de fotografii pentru unul dintre experimentele sale. El a aliniat mai multe feţe în dreptul ochilor şi a început să le răsfoiască. După câteva secunde, el a observat că unele dintre fete păreau deformate şi groteşti.

A început să privească feţele individual, dar a observat că nu este nimic în neregulă cu ele, ba dimpotriva, unele erau foarte atrăgătoare.

Efectul pare să depindă de modul în care percem o faţă comparativ cu o alta. Prin alinierea lor în dreptul ochilor şi prin prezentarea lor rapidă, feţele devin mult mai uşor de comparat, iar diferenţele sunt extreme.

Deşi iluzia nu a fost pe deplin explicată, se pare că ea se formează datorită timpului scurt pe care-l acordăm examinării fotografiilor. Creierul încearcă să facă direrenţă între cele două feţe şi pentru a face acest lucru într-un timp atât de scurt, ajunge să exagereze anumite trăsături. Astfel, dacă o persoană are un maxilar proeminent, în cadrul acestei iluzii o vom percepe asemeni unui căpcăun.

Uitaţi-vă mai jos pentru a vă convinge. Pentru a observa iluzia, trebuie să priviţi crucea dintre cele două feţe, pe parcursul derulării imaginilor.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite