Femeile câştigă mai puţin decât bărbaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai greu îşi găsesc de lucru femeile trecute de 40 de ani, arată un studiu calitativ al Institutului de Marketing şi Sondaje din România (IMAS). Cercetarea a fost prezentată ieri,

Cel mai greu îşi găsesc de lucru femeile trecute de 40 de ani, arată un studiu calitativ al Institutului de Marketing şi Sondaje din România (IMAS). Cercetarea a fost prezentată ieri, odată cu lansarea campaniei împotriva discriminării susţinută de Centrul de Cercetări Juridice şi Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE). Alte persoane al căror acces este dificil pe piaţa muncii sunt romii, persoanele cu handicap şi cele cu HIV, ca şi cele care fac parte dintre minorităţile sexuale.

Elena Nica, directorul de cercetare al IMAS, a arătat că, în sectorul privat, angajările se fac mai des pe bază de competenţă faţă de sectorul de stat, unde funcţionează alte criterii. Lucrurile care-i nemulţumesc cel mai mult pe angajaţi ţin de nesiguranţa locului de muncă, de nivelul salariilor şi de modul în care se face accesul către o slujbă bine remunerată. Cercetarea indică faptul că, de cele mai multe ori, promovarea la locul de muncă nu este reglementată decât în foarte puţine cazuri, acolo unde există o cultură organizaţională de tip occidental. În restul firmelor, ocuparea unui post de nivel superior se face numai prin schimbarea locului de muncă.

Roxana Teşiu, preşedintele CPE, a spus că datele Institutului Naţional de Statistică pe 2004 arată că, la muncă egală femeile au câştigat în industrie peste 74 la sută din salariile obţinute de bărbaţi. De asemenea, în comerţ, femeile au avut în aceeaşi perioadă un salariu mediu lunar net de 78 la sută, comparativ cu cel produs de bărbaţi.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite