Femeia din căruţ care nu întinde mâna

Pe lângă zecile de mii de cazuri de profitori ai sistemului, există şi oameni care îşi înfruntă soarta. Mihaela Mihăescu nu poate merge, dar munceşte voluntar ca să ajute alte persoane cu handicap. Până să ajungă la pensia de 400 de lei, bucureşteanca a cusut huse pentru televizoare şi pijamale pentru copii. Acum editează cărţi, ţine contabilitatea Asociaţiei „Ihtis” şi scrie articole. Gratis.

Soarta a ţintuit-o pe Mihaela Mihăescu într-un cărucior încă de la naştere, acum 42 de ani. A refuzat însă să fie povara familiei şi a căutat de mică să muncească orice, numai să aducă şi ea un venit.

Din dosar:

Când a născut-o pe Mihaela, mama acesteia, Eugenia Mihăescu, a avut ghinionul să nu aibă alături nici un medic din maternitatea din Dorohoi, judeţul Botoşani.

Toţi erau plecaţi la Iaşi, la nunta unui coleg de-al lor. Bebeluşul s-a născut asfixiat şi, până să vină medicii, în lipsa oxigenării creierului, organismul fusese deja afectat. După o vreme, părinţii Mihaelei au văzut că micuţa nu-şi poate apropia picioarele, apoi că stă cu ele numai întinse, pe urmă că nu poate merge.

Diagnosticul doctorilor: sindrom extrapiramidal. Astăzi, ea se deplasează doar cu ajutorul căruciorului şi-şi foloseşte limitat mâinile, care se mişcă spasmodic. Din cauza gesturilor necontrolate, nu poate mânca ciorbă cu lingura. Nu poate vorbi ca toţi ceilalţi. Scoate cu greu cuvintele, lungind vocalele, ca şi cum vocea i-ar fi distorsionată de un aparat.

Făcea calcule „din ochi"

Cu aceste handicapuri, Mihaela a fost înscrisă la o şcoală normală, 108 din Bucureşti. Părinţii aveau de gând să cheme o învăţătoare acasă, dar Maria Toma, cea care a luat-o atunci în clasa ei, i-a păcălit. „Doamna învăţătoare Toma ne-a spus că s-o aducem pe Mihaela în prima zi de şcoală, să îşi ia cărţile şi să vadă şi ea atmosfera din clasă, fetiţa noastră s-a dus şi i-a placut atât de mult, încât a decis să meargă în fiecare zi. Timp de opt ani, că ploua, tuna sau era zăpadă, eu sau soţul meu am dus-o mereu pe Mihaela la şcoală", povesteşte Eugenia Mihăescu.

Fata a învăţat cu drag la toate obiectele, însă n-a făcut desen, educaţie fizică şi muzică. Cu scrisul a avut mereu o problemă. Singura reuşită a fost să mâzgâlească nişte litere şi cifre inegale, pe planşa unui bloc de desen. Aşa şi-a făcut temele şi a dat extemporale şi teze.

„I-a plăcut foarte mult matematica. A învăţat să facă toate calculele din ochi, scria pe coală doar rezultatele intermediare şi punea soluţia la final: x = 5", îşi aminteşte mama Mihaelei. Învăţa şi rezolva atât de uşor, încât ceilalţi colegi apelau la ea deseori ca să-şi facă temele.

Nu a vrut pilă la liceu

Însă imposibilitatea de a scrie cursiv o lucrare a blocat-o la admiterea în liceu. Profesorul ei de matematică, Gheorghe Georgescu, s-a oferit să intervină la un liceu pentru ca eleva sa să poată da admitere oral, însă Mihaela a refuzat. „N-a acceptat niciodată favoruri, ca cineva să intervină pentru ea din cauză că ea e un caz special", explică Eugenia Mihăescu.

Aşa că Mihaela a rămas fără liceu, deşi avea medii foarte mari. S-a înscris la o şcoală profesională din Iaşi, unde, deşi era bună la calcule, nu au primit-o la clasa de economie şi au dat-o la cea de croitorie. După şcoala de trei ani, Mihaela s-a angajat la o cooperativă meşteşugărească care i-a dat de lucru acasă. Cosea la maşină huse pentru televizoarele de la „Electronica".

„Primeamun leu pe husă şi munceam 10 minute la una. Uneori aveam 100 de bucăţi pe lună, alteori 200, în funcţie de câte îmi rămâneau şi mie după ce le repartizau celor care dădeau cadouri", ne spune Mihaela.

Pensie de 400 de lei

După Revoluţie, cooperativa s-a desfiinţat şi cei trei Mihăescu şi-au făcut o asociaţie familială, ca să o prindă şi pe Mihaela într-o activitate. „Michi, cum o alintăm noi, nu suporta să stea în fotoliu şi să nu facă nimic. Plângea în continuu", povesteşte mama fetei.

Aşa că s-au apucat de făcut pijamale pentru copii. Mihaela le făcea tighele şi le călca. Munceau toată săptămâna, iar vineri după-amiază, când Eugenia venea de la serviciu, găsea geanta cu pijamale călcate şi împăturite frumos pentru că a doua zi cele două femei plecau la Piaţa Sudului ca să le vândă.

Până în 1992, când familia Mihăescu a aflat că există o lege care le dă voie invalizilor  care au muncit să primească o pensie. A fost prima oară când Mihaela a „profitat" de starea ei. Pentru cei cinci ani de muncă la cooperativă, fata a fost pensionată cu gradul I.

A primit o pensie care astăzi este de 400 de lei, la care se adaugă şi salariul de însoţitor al mamei de 590 de lei. Şi cum legea le interzicea să mai aibă vreun alt venit, au desfiinţat asociaţia familială şi afacerea cu pijamale.

Îi invaţă şi pe ceilalţi să fie liberi

Numai că pensia nu îi rezolva fetei din cărucior foamea de lucru. Întâi i-a meditat pe copiii foştilor ei colegi de şcoală generală, apoi a făcut cursuri de calculator, de contabilitate şi de informatică. Acestea au ajutat-o în ocupaţia ei de azi, cea de voluntar la Asociaţia „Ihtis". Aici scrie articole, editează cărţi, ţine contabilitatea organizaţiei, scrie pe blog, se ocupă de promovare. Scrie la calculator din căruţ, cu tastatura sprijinită într-o anumită poziţie, cam o pagină într-o oră.

În tot ce face, Mihaela are un unic scop: să le înveţe şi pe celelalte persoane cu dizabilităţi din asociaţie să se descurce singuri: „Tinerii ca mine trebuie să înveţe să fie adevărate resurse, nu beneficiari. Adică să fie liberi, să facă ce le permit capacităţile lor. Să nu accepte ajutor şi cocoloşeală".

A luat premiu cu IHTIS

Mihaela Mihăescu a primit anul acesta, în numele Asociaţiei IHTIS, premiul special acordat de Fundaţia ERSTE în cadrul Galei Societăţii Civile pentru proiectul "Împreună, întregi », ca semn al recunoaşterii eforturilor lor de a asigura egalitate de şanse persoanelor cu dizabilităţi. Membrii IHTIS au gândit proiectul ca o reacţie la adresa celor care îi consideră « buni de nimic » pe cei din cărucioare.