Exod al "halatelor albe" către Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alte destinaţii ale medicilor români sunt Marea Britanie şi Germania. Criza de medici din România se accentuează. Din cei aproape 40.000 de medici, peste 1.200 au plecat în 2007 să lucreze

Alte destinaţii ale medicilor români sunt Marea Britanie şi Germania.

Criza de medici din România se accentuează. Din cei aproape 40.000 de medici, peste 1.200 au plecat în 2007 să lucreze în străinătate, mărind astfel deficitul existent mai ales în mediul rural. Destinaţiile principale au fost Marea Britanie, Franţa şi Germania. Alte câteva mii se pregătesc să migreze în condiţiile în care statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că suntem codaşii Europei cu numai 1,9 medici la 1.000 de locuitori.

Salariile mici, dotările modeste din unităţile sanitare, lipsa de recunoaştere a performanţei, dar şi agresiunea constantă a autorităţilor şi a mass-mediei sunt principalele cauze ale migraţiei în rândul medicilor, a precizat prof. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).

El avertizează că plecarea medicilor poate crea dezechilibre majore în sistemul de sănătate care, pe lângă acest fenomen, se mai confruntă şi cu o "migraţie internă" spre marile centre universitare din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Tg. Mureş şi Timişoara. Statisticile arată că numărul de locuitori care revin unui medic în rural este de peste şase ori mai mare decât în urban.

Cea mai defavorizată regiune este cea de nord-est, cu 2.778 de locuitori la un medic. Cei mai mulţi medici, peste 11.000, se află concentraţi în Capitală. Potrivit dr. Anca Dragomirişteanu, autorul studiului "Migraţia medicilor din România", prezentat ieri, o treime din specializările medicale nu sunt acoperite în întregime la nivel naţional.

Există judeţe, precum Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi, Botoşani şi Călăraşi, unde nu există niciun medic cardiolog, endocrinolog, nutriţionist sau pneumolog. "Cele mai cerute specializări în străinătate sunt medicina de familie, psihiatria şi terapia intensivă", a mai spus dr. Dragomirişteanu. Studiul mai arată că fenomenul migraţiei se înregistrează şi la nivelul asistentelor medicale şi al moaşelor.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite