Eurociobanii de la Ivaneţ

Toţi ciobanii din acest sat buzoian au plecat în Italia. Pentru că în propria lor ţară nu mai pot să practice meseria pe care au moştenit-o din tată-n fiu, bacii au luat calea

Toţi ciobanii din acest sat buzoian au plecat în Italia. Pentru că în propria lor ţară nu mai pot să practice meseria pe care au moştenit-o din tată-n fiu, bacii au luat calea străinătăţii. Au grijă de oile italienilor.

Dacă nu mai e viaţă bună pentru ciobanii din România, şi-au luat oamenii desaga la spinare şi au plecat în Italia. Şi ce fac ei acolo? Ce au învăţat din moşi-strămoşi. Au grijă de oile italienilor. Am vrut să cunoaştem ciobani români. La ei acasă. Într-un sat de la poalele Penteleului. Cu ani în urmă era un sat de ciobani la Ivaneţ, în judeţul Buzău. Dar acum nu mai e picior de bărbat acolo. Toţi au plecat în Italia. Au rămas acasă numai nevestele lor. Am găsit un singur cioban. De trei ani încoace bate drumurile Italiei. Aşa că l-am pus să ne povestească. De ce nu mai creşte oi în România. Şi cum e cu oieritul în stil european.

Ajungem la pădurea de brazi din comuna Brăeşti. Suntem aproape de finalul călătoriei. Lumea de aici se uită la noi cam ciudat şi prima oară nu înţelegem de ce. Suntem îndrumaţi spre satul Ivaneţ. Dar oamenii locului îi spun Poiana Popii. Urcăm din nou. Satul e departe de centrul comunei. Mai sus găsim ceva nesperat pentru bucureşteni în iarna asta. E zăpadă! Călcăm pe ea. Dar maşina noastră nu mai poate să "calce". Uliţa e prea abruptă. Aşa că o luăm pe jos. Încă doi kilometri.

Satul vilelor

Numai femei întâlnim pe drum. Urcau şi ele. Veneau de la târgul din vale. Cu spinarea încovoiată de greutatea traistelor. Femeile se uită la noi cu oarece milă. Cum s-ar zice, am bătut drumul până aici degeaba. "Ciobanii sunt plecaţi", ne spune una dintre femei. Unde? "Cum unde? Au plecat în Italia, în Austria", zice altcineva. Am ajuns în satul Ivaneţ. Întrebările fug de la o femeie la alta. O fi venit acasă nu ştiu cine? N-a venit. E tot plecat. Dar alţi bărbaţi? Case frumoase, multe cu etaj, sunt în satul acesta. Semn că proprietarii au bani, nu glumă. Case cu temelii solide, prinse bine în terenul accidentat. S-a dat sfoară în sat. Se întreabă lumea care pe unde mai e plecat de acasă. Câţiva copii se dau cu sania pe derdeluş. În rest, linişte. În sfârşit, vine şi vestea bună. S-a găsit un cioban. Răsuflăm uşuraţi. E trecut bine de ora prânzului şi nu prea aveam chef să ne apuce noaptea prin locurile astea.

Cioban şomer

Şi uite aşa, după lupte "seculare", ajungem la casa lui Mircea Furtună. Tocmai tăia omul nişte lemne. Zicem pentru ce am venit şi bărbatul ne primeşte în curtea lui. Mai are puţin şi pleacă din nou în Italia. Dar asta nu înseamnă că e bucuros să plece acolo. Ar prefera să stea acasă, să-şi găsească aici de lucru, la oi, că asta e meseria pe care a învăţat-o de la tatăl lui. Când colo, ciobanul nostru e şomer în propria ţară. Aşa că nu are ce face. Trebuie să plece peste graniţă. Apoi ne povesteşte cum e în Italia. De trei ani încoace a fost acolo. Din primăvară până în toamnă. Dar mulţi dintre ciobanii din Ivaneţ nu se ocupă doar cu oieritul peste mări şi ţări. Mai lucrează şi în construcţii. De-asta sunt plecaţi de acasă şi în timpul iernii.

Experienţa italiană

Omul nostru a lucrat până acum la patru stăpâni de oi din Italia, în Siena, în nordul ţării. Aşa aflăm cum se aplică normele europene în materie de oierit. Acolo nu există stâne. La italieni. Locul unde stau oile se numeşte parc. Asta înseamnă un perimetru îngrădit. Nu se pune problema transhumanţei. Oile stau numai în parcul lor, nu se "plimbă" de la câmpie până la munte. "Am fost la un patron care avea 300 de hectare de teren şi 500 de oi", povesteşte ciobanul buzoian. Apoi ne zice de saivan. "Unde se mulg oile e curăţenie perfectă. Gresie, faianţă". Ciobanul face mai întâi duş, apoi se duce la mulsul oilor. Şi nu se duce oricum. Este echipat. Are salopetă, mănuşi. "Mulsul se face doar mecanic. Nişte maşini foarte bune. E mult mai uşor decât mulsul la mână", recunoaşte românul. Laptele e pus apoi în containere cu o capacitate de 500 de litri. "Nu se face brânză în locul unde sunt ţinute oile. Tot laptele e luat de fabrici. Acolo se face brânza. E o brânză foarte bună". Mai bună ca brânza noastră, cea făcută la stână? Vrem să ştim. "E bună şi a noastră. Tot ce contează e cât e ţinută la dospit. Trebuie s-o laşi mult la dospit, apoi s-o bagi la sare, s-o pui în bidoane. E foarte bună şi brânza noastră", e convins baciul Furtună.

Ajutor de la stat

Un cioban român câştigă în Italia 500 de euro pe lună. Casa şi masa îi sunt asigurate de patron. "Sunt foarte mulţi ciobani români în Italia. Am întâlnit oameni şi din zona mea, dar şi din Vrancea, din Argeş, din multe părţi", aflăm noi. Omul a învăţat deja limba italiană. Prima oară a plecat în Italia cu dicţionarul român-italian, până a învăţat limba. Nu mai avea în traistă fluierul strămoşesc. Şi cu oieritul din România cum rămâne? Viitorul pe care îl vede Mircea Furtună e cam sumbru. "Normele astea europene sunt foarte bune. Am văzut ce înseamnă treaba asta în Italia. Dar statul român trebuie să ne ajute, pentru că altfel nu mai e trai aici pentru ciobani şi nu putem să aplicăm normele europene". Experienţa italiană e bună. "Statul italian îi ajută pe patronii din agricultură. Dacă vrei să faci o fermă, pui mai întâi pe hârtie un contract cu statul. Dai la stat o cotă din producţie, dar statul îţi dă tot ce ai nevoie pentru fermă", ne demonstrează baciul că a învăţat lecţia italiană.

Brânză de la magazin

Stăpânul casei ne duce în grajd. Are două capre. Şi alea sterpe, zice el. Atât. Animale de companie, glumim noi. Nu mai creşte oi de patru ani. "Nu rentează", zice bărbatul. Puţini ciobani din Ivaneţ mai cresc oi acum. "Nu mai cumpără nimeni lână, că nu corespunde standardelor de calitate. Nu se mai vând bine nici brânza, laptele, carnea. La noi e foarte greu să faci credit, să pui pe picioare o afacere în agricultură. Dacă aş avea bani, mâine m-aş apuca de treabă". Brânză tare, brânză moale, brânză afumată. Poveşti de pe vremea părinţilor şi bunicilor. Acum ce avem? "Eurociobanii. Ciobanul român a plecat în pribegie dacă la el în ţară nu mai poate să trăiască", cade pe gânduri gazda noastră. Venisem cu gând să cumpărăm şi nişte brânză de la ciobanii buzoieni. De unde? Puţini mai au aşa ceva. Restul iau brânza de la magazinul sătesc.