Eşti pregătit să devii părinte?

Copii care devin părinţi sau adulţi care aşteaptă prea mult până se decid să facă primul lor copil. Între aceste două extreme, a aduce pe lume un copil este în primul rând o decizie care trebuie pregătită mai ales din punct de vedere psihologic.

Apariţia unui copil în ecuaţia de viaţă a unui cuplu este de multe ori neprevăzută, alteori programată. Cât de pregătiţi sunt viitorii părinţi să facă faţă provocării reprezentate de creşterea şi educarea unui copil?

Cum decide un cuplu că este pregătit să crească unul sau mai mulţi copii? Arnaud Régnier-Loilier, sociolog şi cercetător la Institut National d’Etudes Demographiques (INED), a coordonat un studiu pe această temă. Prima concluzie a acestui studiu este aceea că răspândirea metodelor contraceptive face ca naşterea unui copil (în cuplurile stabile) să devină un eveniment programat, premeditat, prin întreruperea voluntară a contracepţiei.

Vârsta primului copil, din ce în ce mai mare

Planificarea naşterii unui copil ajunge până la alegerea lunii în care acesta să se nască. Studiul arată că, deşi au această posibilitate, cuplurile resping ideea planificării riguroase a acestor detalii, tocmai pentru a păstra misterul şi caracterul aleatoriu al naşterii unei noi fiinţe.

 Ceea ce este interesant, susţine Magali Mazuy, specialist în socio-demografie, este că cele mai multe cupluri nu condiţionează conceperea unui copil de starea materială, ci mai degrabă de criterii psihologice de genul „vrem cu adevărat un copil?”, „partenerul/partenera este de acord?” sau „suntem pregătiţi să avem un copil?”. „Ideea unui consens în cuplu, spune Mazuy, a devenit primordială: este un nou teren unde se desfăşoară negocierile dintre bărbaţi şi femei”.

Sociologii au constatat că, în societatea modernă, vârsta la care partenerii decid că este timpul să conceapă un copil creşte din ce în ce mai mult şi că cei mai mulţi se gândesc în primul rând la stabilitatea şi „soliditatea” cuplului. „În trecut, mariajul constituia etapa decisivă care dădea „verde” soţilor să facă un copil”, explică Arnaud Régnier-Loilier. De aceea exista o strânsă corelaţie între data nunţii şi data la care se năştea un copil.

În prezent, căsătoria reprezintă o oarecare certitudine cu privire la stabilitatea cuplului, însă nu mai este o condiţie pentru „startul” în viaţă al unei noi fiinţe. Pe de altă parte, explică specialiştii în psihologia cuplului, partenerii amână conceperea unui copil pentru a se bucura cât mai mult de traiul în doi, fără nopţi albe, scutece şi biberoane.

„Potenţialii părinţi îşi dau seama că venirea unui copil pe lume înseamnă renunţarea la vacanţe lipsite de griji, la ieşiri în oraş, înseamnă o frână în dezvoltarea carierei. O exacerbare a individualismului”, afirmă Régnier-Loilier. O altă concluzie interesantă a studiului este aceea că, cu cât părinţii au studii mai înalte, cu atât venirea pe lume a primului copil este mai întârziată. Când se hotărăsc să facă un copil, stabilitatea profesională este un factor mai puţin luat în calcul, mai ales de către femei, susţin specialiştii.

Cea mai mare parte a cuplurilor intervievate sunt de părere că au mai puţini copii decât visau la începutul relaţiei. În general, cu cât cei doi parteneri au mai mulţi­ fraţi şi surori, cu atât îşi doresc să aibe mai mulţi copii.

Însă, după ce se naşte primul copil, partenerii îşi dau seama că „jobul” de părinte nu este chiar atât de simplu şi numărul de copii la care visau iniţial scade. Majoritatea părinţilor visează la copii cât mai mulţi,­ însă de primul copil vor să profite cât se poate, în gospodărie şi ca ajutor, în momentul naşterii celorlalţi.

O altă problemă este aceea că, din momentul în care se hotărăsc să devină părinţi, partenerii vor ca lucrul acesta să se întâmple cât mai repede posibil, imediat dacă s-ar putea. Cu cât timpul trece însă, şi şansele de a deveni părinţi scad, din cauza scăderii fertilităţii odată cu înaintarea în vârstă. În ultimii ani se constată o creştere a nerăbdării cuplurilor care vor să programeze cât mai exact venirea copiilor.

527 de mame sub 15 ani

La polul opus sunt părinţi foarte tineri, cei care, uneori, au copii mult prea devreme pentru a-şi putea asuma pe deplin rolul de părinte. Potrivit unui studiu realizat de Ministerul Sănătăţii, România este plasată pe locul doi în Europa, după Marea Britanie, în ceea ce priveşte numărul de sarcini la adolescente.

Aproximativ 29.000 de românce, cu vârste între 15-19 ani, devin mame, în fiecare an, dintre care 527 de sarcini se înregistrează la fete sub 15 ani. 18.000 de fete aleg să renunţe la sarcină şi recurg la un avort, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din totalul avorturilor anuale. Datele statistice prezentate de SECS mai arată că peste un sfert dintre tinerii cu vârste între 15 şi 24 de ani nu au folosit metode de contracepţie la primul contact sexual.

Ghiduri de folosire a copilului

Dificultăţile pe care le întâmpină mamele prea tinere (şi cuplurile foarte tinere în general) ţin mai ales de felul în care reuşesc să înţeleagă pe deplin care sunt nevoile afective ale copilului. În SUA, un termen relativ nou – „parenting” - defineşte activităţile pe care le îndeplineşte un adult care se ocupă de creşterea unui copil.

O mare parte a copiilor americani cresc în medii sociale instabile, pasaţi de la o familie la alta, aşa-numitele „foster-families” (familii înlocuitoare). Se estimează că, din cauza ratei mari a divorţurilor, aproximativ 50% din copiii americani traversează o separare a părinţilor lor naturali până la vârsta de 18 ani.

Din acest motiv, „manualele de întreţinere” a unui copil, cărţi practice care dau reţete de-a gata referitoare la tot ceea ce ţine de creşterea copiilor, au devenit foarte populare. Spre exemplu, cartea faimosului Dr. Spock – apărută acum câteva decenii – este în continuare un bestseller, vânzările la nivel mondial situându-se pe locul doi după Biblie.

Psihologii atrag atenţia însă că astfel de cărţi se referă mai mult la latura „exterioară“, fără să releve părinţilor lipsiţi de experienţă nevoile afective, emoţiile, motivaţiile celui mic. Majoritatea acestor cărţi sunt mai degrabă ghiduri practice de utilizare a copilului. Sunt construite după modelul: „În cazul în care copilul face aşa, dvs. faceţi asta”.

Lipsa de experienţă în creşterea şi educarea copiilor a tinerilor părinţi se reflectă şi în stilul actual de viaţă. Psihologii se confruntă din ce în ce mai des cu situaţii în care părinţii foarte tineri, lipsiţi de experienţă, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce înseamnă o familie şi cu atât mai mult despre ceea ce reprezintă creşterea şi îngrijirea unui copil. De aceea, cei mai mulţi încearcă să găsească aceste răspunsuri în cărţi.

Întrebări pentru viitorii părinţi

Gândiţi-vă din timp la felul în care venirea pe lume a nou-născutului va afecta viaţa întregii familii. Latura financiară este un factor important, dar nu condiţionaţi conceperea unui copil numai pe baza acestui criteriu. Încercaţi să estimaţi dacă şi pentru cât timp veţi fi nevoiţi să renunţaţi la serviciu şi cum va afecta această întrerupere bugetul familiei pe termen mediu şi lung.

Organizarea spaţiului este o altă problemă de care trebuie să ţineţi seama înainte de a plănui aducerea pe lume a unui copil. După vârsta de un an, acesta va avea nevoie de locul său de joacă, de care depinde foarte mult dezvoltarea inteligenţei şi personalităţii celor mici. Aveţi suficient timp pentru cel mic? O problemă fundamentală care trebuie luată în calcul este şi stabilitatea cuplului. Nu în ultimul rând, decizia de a avea un copil este bine să fie asumată de ambii parteneri, în consens.