Erorile medicale, puse de doctori pe seama sistemului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii bucureşteni s-au arătat, ieri, nemulţumiţi de faptul că presa a mediatizat în ultima vreme cazuri grave de malpraxis medical. Prof. Sorin Oprescu, preşedintele Colegiului Medicilor din

Medicii bucureşteni s-au arătat, ieri, nemulţumiţi de faptul că presa a mediatizat în ultima vreme cazuri grave de malpraxis medical. Prof. Sorin Oprescu, preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti (CMB), a declarat că este nedrept ca întreaga breaslă a medicilor să fie culpabilizată pentru unele greşeli individuale, deoarece "nu suntem un neam de doctori hoţi, şpăgari şi corupţi".

Preşedintele CMB a aruncat vina asupra sistemului sanitar şi l-a învinovăţit pe ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, că nu a făcut reformă. În replică, Nicolăescu a declarat că preşedintele CMB "habar nu are ce vorbeşte".

"Cazurile în care medicii nu-şi fac datoria ies la iveală datorită reformei pe care o fac şi asta deranjează. Sunt multe situaţii de acest gen, însă Colegiul Medicilor nu face nimic. Ne gândim serios să luăm o serie de măsuri astfel încât să rezolvăm noi reclamaţiile pacienţilor", ne-a spus ministrul sănătăţii. Potrivit statisticilor, în ultimii 10 ani, la CMB au fost depuse 1.200 de plângeri împotriva medicilor. Trei medici au rămas fără dreptul de exercitare a profesiei, în timp ce alţi 250 au primit alte sancţiuni. (Mirela Dădăcuş)

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite