Elevii din Sectorul 3 sunt cei mai violenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ei au produs peste 30 la sută dintre evenimentelor violente în care sunt implicaţi elevi. Statistica nu reprezintă neapărat realitatea. Poliţiştii şi inspectorii şcolari spun că elevii care suportă violenţe mari nu spun nimic, de teamă.

Peste 100 de evenimente de violenţă, în care au fost implicaţi elevi, au fost înregistrate de la începutul acestui an în Capitală. „Cel mai grav caz, care apare în această statistică, este cel al fetei care şi-a ucis mama pe 9 martie. În rest sunt bătăi între elevi şi furturi” , a declarat pentru „Adevărul de seară”, Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Şcolile din sectorul 3 se află în topul şcolilor bucureştene, în ceea ce priveşte violenţa, cu 33 de cazuri. „Sunt surprins de această cifră, mai ales că în ultimul timp nu au fost cazuri grave. Există o şcoală unde se mai întâmplă evenimente violente, cele mai multe generate însă de părinţi, nu de elevi”, ne-a spus Victor Cazangiu, inspectorul şcolar al Sectorului 3. El nu a dorit să divulge numele acestei şcoli deoarece, conform legii, nu se pot da publicităţii aceste date. „Şi profesorii şi elevii ar avea foarte mult de suferit dacă instituţia ar fi catalogată ca fiind cea mai violentă şcoală”, a mai spus Victor Cazangiu.

Sectorul 2 are doar 2 cazuri, dintre care unul este crimă


Cele mai multe altercaţii şi furturi, în care au fost implicaţi elevi din acest sector, s-au petrecut în afara şcolilor. Din 33 de cazuri, doar 9 s-au petrecut în interiorul instituţiilor. Statistica nu reflectă însă, realitatea, deoarece, în acest sector există şcoli unde învaţă copii de familie bună care, pentru orice li se pare deranjant sună la 112. „Acum este o modă să suni la 112 din orice. Totuşi cred că cei care se confruntă cu violenţe reale nu sună la Poliţie, de teamă”, a precizat Victor Cazangiu.

Pe locul al doilea, ca număr de sesizări, se află Sectorul 1, cu 28 de cazuri. Urmează Sectorul 4, cu 20 de cazuri, Sectorul 5, cu 15, Sectorul 6, cu 8 sesizări şi Sectorul 2 cu doar 2 cazuri, unul fiind cel al fetei care şi-a ucis mama. 

Citeşte pe larg despre violenţa în şcolile bucureştene în „Adevărul de Seară” de astăzi.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite