Dormitul "în lingură" conferă siguranţă cuplului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dr. Samuel Dunkell, specialist în tulburările de somn şi în comunicarea nonverbală, autorul unei lucrări intitulate "Godd Bye Insomnia, Hello Sleep" ("La revedere insomnie, salut somn"), a

Dr. Samuel Dunkell, specialist în tulburările de somn şi în comunicarea nonverbală, autorul unei lucrări intitulate "Godd Bye Insomnia, Hello Sleep" ("La revedere insomnie, salut somn"), a analizat, timp de 25 de ani, limbajul corporal al cuplului în timpul somnului.

Pe baza observaţiilor sale, Dunkell a "tradus" mesajele pe care le transmit poziţiile adoptate de partenerii unui cuplu în timp ce dorm. Alături de un alt specialist în tratamentul insomniilor, dr. Chris Idzikowski, de la "Edinburgh Sleep Centre", Dunkell a întocmit şi un profil psihologic al celor care adoptă diverse poziţii în timpul somnului.

"Poziţia pe care o adoptăm în somn este o oglindă foarte fidelă a personalităţii noastre din timpul zilei, un mesaj inconştient pe care îl transmitem şi a cărui interpretare spune foarte mult despre o persoană sau despre un cuplu", subliniază dr. Samuel Dunkell.

Într-un cuplu, una dintre cele mai comune poziţii adoptate în timpul somnului este aşa-numita poziţie "în lingură", în care ambii parteneri dorm pe aceeaşi parte a corpului, unul dintre ei îmbrăţişându-l pe celălalt. Este poziţia cel mai des întâlnită la cuplurile tinere, care de obicei sunt împreună de doar câţiva ani.

Când femeia este cea care îl ţine în braţe pe bărbat, înseamnă că ea este partenerul care dă mai mult în relaţie şi că el are nevoie de mai multă afecţiune. Dr. Dunkell susţine că, deşi "lingura" creează intimitate celor doi parteneri, nu este o poziţie care să exprime prea multă sexualitate, ci este legată mai mult de intimitate şi confort. Demonstrează în acelaşi timp faptul că partenerii se simt în siguranţă împreună.

Cuplurile tinere dorm faţă în faţă O altă poziţie foarte comună, mai ales pentru proaspăt căsătoriţi, este cea în care partenerii dorm faţă în faţă şi se ţin în braţe. Aproape ca şi atunci când s-ar îmbrăţişa stând în picioare. Poziţia nu este foarte comodă şi nu poate fi păstrată toată noaptea, dar la culcare şi la trezire cuplurile care împărtăşesc multă afecţiune unul pentru celălalt revin în acest "aranjament".

Psihologul Elizabeth Flynn Campbell, din New York, spune că această aşezare a celor doi exprimă imposibilitatea de a trăi unul fără celălalt şi sugerează faptul că ambii formează un cuplu foarte unit şi puternic.

Anumite cupluri dorm în acestă poziţie toată viaţa, nu doar în primii ani de căsnicie. Dr. Dunkel spune că pentru partenerii mai în vârstă este recomandabil ca dimineaţa, când se trezesc, chiar dacă au dormit şi în alte poziţii, să se apropie unul de celălalt o vreme, înainte de a se ridica din pat. Psihologii susţin că adoptarea acestei poziţii creşte intimitatea în cadrul cuplului şi reconfirmă sentimentele de dragoste.

Independenţii dorm pe spate O altă poziţie foarte des folosită de cupluri este şi cea în care bărbatul (de obicei, dar nu întotdeauna) doarme întins pe spate, iar femeia doarme cu capul pe umărul lui, tot pe spate. Este de obicei o poziţie care denotă şi o anumită doză de narcisism, atenţionează psihologul american. Această poziţie sugerează faptul că ea este mai dependentă de el în cadrul relaţiei, dar că ambii parteneri sunt firi foarte independente. Amândoi sunt indivizi puternici şi ceea ce îi leagă, mai mult decât dragostea, este prietenia.

Cei doi au încredere unul în celălalt şi se cunosc foarte bine. Stând pe spate, practic, ambii parteneri îşi expun părţile sensibile ale corpului. Cei care adoptă o poziţie similară, dar preferă să doarmă pe burtă au aceeaşi încredere unul în celălalt, însă nu şi vizavi de lumea exterioară cuplului. În schimb poziţia demonstrează că atenţia este concentrată asupra partenerului chiar şi în timpul somnului.

Şi bărbaţilor le place să fie protejaţi Atunci când bărbatul doarme pe spate, iar femeia doarme pe umărul lui, dar pe o parte sau întoarsa pe burtă, înseamnă că el este cel care o susţine, care are grijă de ea, iar ea se simte în siguranţă şi este protejată de el. Este poziţia cel mai des adoptată de cei care sunt gata să-şi protejeze partenerul de orice rău. Adeseori, partenerii adoptă poziţia pe rând.

Uneori, femeia este cea care îl ţine la pieptul ei pe bărbat, transmiţându-i în subconştient că este capabilă să-l apere cu orice preţ. Dr. Dunkell chiar recomandă soţiilor să nu neglijeze faptul că şi bărbaţilor le place să se simtă protejaţi din când în când şi le recomandă femeilor să-şi ţină soţul la piept, mai ales când acesta trece printr-o perioadă grea. Cârligul - siguranţa relaţiei Unele cupluri, în timpul nopţii, se distanţează şi dorm în poziţii diferite, dar îşi încrucişează picioarele.

Acest tip de contact este numit de psihologi "cârlig", o atitudine care, în opinia specialiştilor, arată cupluri care sunt sigure de relaţie şi îşi permit să doarmă comod, dar şi să arate partenerului afecţiune chiar şi în timpul somnului. Pe măsură ce distanţa dintre cei doi parteneri se măreşte în timpul somnului, şi relaţia pare să aibă de suferit.

Uneori, sunt schimbări periodice, alteori însă, cuplurile se retrag cât mai departe în pat pentru că vor cât mai mult spaţiu individual şi cât mai puţin împreună. Dacă nu vă întâlniţi soţul (sau soţia) în pat toată noaptea, nici seara, la culcare, şi nici dimineaţa, la trezire, ar fi bine să vă puneţi întrebări asupra relaţiei. Dacă însă dimineaţa vă apropiaţi unul de celălalt, totul este în ordine.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite