Dior, zece ani de carieră, o eternitate în modă

Cariera de designer a lui Christian Dior a durat doar zece ani. Numele său rămâne însă o emblemă în modă la mai bine de 50 de ani de la moartea sa. Să te naşti cu o avere, să refuzi o carieră „de-a gata“, să pierzi o agoniseală, să construieşti un imperiu. Aşa ar putea fi rezumată, prea scurt, viaţa lui Christian Dior.

Moştenitor al unei averi impresionante, tânărul Christian nu avea ambiţii prea mari. Familia, deţinătoare a unui imperiu industrial, îi pregătise o carieră diplomatică. A preferat să abandoneze liceul şi, în schimb, a adoptat un stil de viaţă boem, petrecându-şi tinereţea prin barurile pariziene, alături de artişti. Şi-a deschis, în 1928, o galerie de artă (unde erau expuse opere semnate de Picasso). Avea 23 de ani.

Datoriile, completate de izbucnirea Marii Recesiuni, i-au falimentat afacerile şi, pentru prima dată în viaţa sa, Christian s-a văzut obligat să muncească pentru a‑şi câştiga traiul. Unele relatări spun că, în acest moment, a început cariera sa de designer. Vindea pe stradă schiţe pentru pălării sau accesorii de damă. La scurt timp însă a izbucnit cel de‑al Doilea Război Mondial şi a fost recrutat. A scăpat de front, fiind în schimb detaşat în regiunea Provence, care nu a fost ocupată de nazişti. Atunci când a fost eliberat din serviciu, s-a întors la Paris, unde a obţinut un loc de muncă la casa de modă Lucien Lélong, care „îmbrăca" unele dintre cele mai bogate femei din lume. În 1946, Marcel Boussac, cel mai bogat francez al acelor timpuri, l-a sprijinit pe Christian pentru a-şi deschide propria casă de modă.

Christian Dior a revoluţionat moda feminină postbelică  Foto: GULIVER/GETTY IMAGES

Boussac îşi câştigase banii din afaceri cu bumbac - era poreclit „Regele Bumbacului" - şi, pentru el, casa de modă era un experiment de vanitate. Mai­son Christian Dior era, astfel, parte a unei afaceri integrale într‑un conglomerat de textile. Christian a primit un salariu generos, o participaţie semnificativă - dar nu majoritară - în cadrul firmei, 30% din profit, şase milioane de franci, 85 de angajaţi şi „credit nelimitat". Din acestea el a creat, într-un timp relativ scurt, unul dintre cele mai mari imperii de modă.

„Corolle" şi „Huit" sau „Noul Look"

Primele sale linii - „Corolle" (în franceză, corolă) şi „Huit" (fr. opt) - au schimbat fundamental moda feminină postbelică. Cele două nume au fost înlocuite rapid cu „Noul Look", sintagmă folosită pentru prima dată de Carmel Snow, redactorul-şef al publicaţiei „Harper's Bazaar", încercând să descrie creaţiile lui Dior. Aşa a rămas cunoscută în antologiile modei revoluţia lui Dior.

Din cauza restricţiilor impuse în acele vremuri, femeile erau nevoite să facă economie la material. Dior le-a propus însă fuste şi rochii evazate şi lungi, în care intrau cel puţin 15 metri din cele mai bune textile. Iniţial, femeile au fost reticente faţă de creatorul care le lungea fustele până la jumătatea gambelor. Până la urmă, succesul colecţiilor a fost atât de mare încât cele care nu-şi permiteau creaţiile couture semnate de Dior le copiau acasă.

Pentru a lupta cu hainele contrafăcute, Maison Dior a lansat şi o linie prêt‑à‑porter, cu preţuri mai mici. La doar zece ani de la înfiinţarea casei, în 1957, Christian Dior a murit în urma unui atac de cord.

Moartea sa a lăsat casa de modă în haos. Până la urmă, Yves Saint Laurent, care fusese angajat cu doar doi ani înainte de Christian însăşi pentru a-i fi asistent, i-a luat locul. Până în acel punct, casa vânduse 100.000 de articole de îmbrăcăminte.

1957 Este anul în care a murit Christian Dior. Evenimentul a lăsat casa de modă în haos.

De la Yves Saint Laurent la John Galliano

„Acolitul" lui Christian, Yves, nu a rămas nici el prea mult în fruntea casei de modă Dior. Colecţia lansată de el în 1958 s-a bucurat de succes, însă lucrurile au stat ­altfel cu linia de inspiraţie boemă din 1960, care s-a lovit de criticile jurnaliştilor de modă. În acelaşi an, a fost recrutat în armată. Doi ani mai târziu, el îşi deschidea propria casă de modă. Succesorul său a fost tot un protejat de-al lui Christian.

Marc Bohan fusese angajat de Dior pentru a conduce magazinul din Londra. Acesta a rămas la cârma casei până în 1989 şi, spun criticii de modă, a reuşit să menţină numele Dior în primele rânduri la nivel mondial, creând totodată modele elegante şi uşor de purtat. Publicaţia „Women's Wear Daily" spune chiar că acesta a salvat casa de modă în cel mai greu moment al ei. Succesul casei de modă nu a fost însă de ajuns pentru a ţine pe linia de plutire toate afacerile lui Boussac.

Compania, vândută pe un franc

În final, compania lui ­Boussac a intrat în faliment. În decembrie 1984, un grup de investitori, condus de Bernard Arnault, a cumpărat conglomeratul pentru un franc. Ar­nault ocupă acum locul patru în rândul celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere estimată de „Forbes" la 41 de miliarde de dolari. Gianfranco Ferré a devenit, în 1989, primul director de creaţie de altă origine decât franceză din istoria casei, fiind ales de Arnault pentru a-l înlocui pe Bohan. Stilul propus de Ferré era rafinat, sobru şi foarte strict. Combinat cu o strategie impecabilă din parte conducerii, vânzările au crescut cu 50% într-un singur an (1990-1991). Ideea noii conduceri a fost să scadă cu 10% preţurile liniilor prêt-à-porter şi, în acelaşi timp, să reducă dramatic numărul de licenţe Dior pentru alte magazine, pentru a crea acea aură de exclusivism.

Extinderea în Asia a fost esenţială pentru casa de modă Foto: REUTERS

Dacă în 1989 existau 280 de astfel de licenţe, în 1992 numărul era de numai 150. În acelaşi timp, Dior deschidea magazine proprii în „polii" mondiali de creştere: Hong Kong, Singapore, Kuala Lumpur, Cannes şi Waikiki. Vânzările, care în 1990 se ridicau la 123,9 milioane de dolari, au ajuns la 177 de milioane de dolari în 1995.

„Talentul nu are naţionalitate"

Arnault a călcat pe câteva orgolii franţuzeşti în momentul în care l-a numit pe britanicul John Galliano (foto) în locul lui Ferré. Omul de afaceri a declarat atunci că şi el ar fi preferat să numească un francez pentru post, însă a ales un britanic dintr-un motiv foarte simplu: „talentul nu are naţionalitate". Cele două nume - Dior şi Galliano - aproape că deveneau sinonime pentru următorii 15 ani. În mâinile lui Galliano, imperiul Christian Dior a atins maximul de notorietate. Britanicul rămâne considerat un geniu în modă. Arnault l-a comparat chiar cu designerul Christian Dior.

„Galliano are un talent creativ foarte apropiat de cel al lui Christian Dior. Are acelaşi amestec extraordinar de romantism, feminism şi modernitate care-l simbolizează pe Christian Dior", arăta Arnault într-un interviu pentru „Woman's Wear Daily". Britanicul a completat toate aceste daruri cu înclinaţia sa către controversă. Punea în scenă prezentări cu teme precum sadomasochismul sau persoanele fără locuinţă. Sprâncenele se ridicau însă, în acelaşi timp, şi mâinile mergeau către portofele. În februarie, Galliano a pierdut funcţia de director de creaţie al casei, după ce a fost înregistrat în timp ce făcea comentarii antisemite. De data aceasta, controversa s-a dovedit a fi prea mare chiar şi pentru el. În locul său nu a fost numit un alt designer, funcţia fiind preluată de o echipă numeroasă.