Dinu Săraru: "Ultimul ţăran din Slătioara sunt eu!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maestrul a fost aniversat şi medaliat la 75 de ani Dinu Săraru, care va împlini 75 de ani în data de 30 ianuarie, a fost sărbătorit, ieri, la Academia Oamenilor de Ştiinţă din

Maestrul a fost aniversat şi medaliat la 75 de ani

Dinu Săraru, care va împlini 75 de ani în data de 30 ianuarie, a fost sărbătorit, ieri, la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Instituţia, recent reînfiinţată prin lege, i-a dăruit scriitorului o medalie jubiliară.

"Dinu are marele talent de a atrage oamenii şi de a respinge lichelele, are marea calitate de a fi contestat de frustraţii, prostănacii şi neicanimenii culturii", a spus acad. Răzvan Theodorescu, care i-a mulţumit lui Săraru şi pentru realizările de la Teatrul Mic, şi de la Naţional. Guvernatorul Mugur Isărescu a ţinut un discurs neaşteptat de cald şi plin de umor, amintind de rădăcinile comune, din Oltenia subcarpatică, de opera maestrului, pe care a recunoscut că o citeşte în avion, dar şi de proiectele Fundaţiei "Nişte ţărani". "La mulţi ani, coane Dinule!", i-a urat Isărescu, care a adăugat: "Sunt mândru că am intrat şi eu în generaţia expirată pe care o reprezintă, cu atâta frumuseţe, Dinu Săraru". L-au mai felicitat, pe maestru, acad. Vasile Cândea, acad. Ioan Scurtu, dr. Florin Rotaru, senatorul Ion Bazgan, acad. Constantin Popa şi Ovidiu Chirovici. Mulţumindu-le, Săraru a spus: "Sunt bucuros că mă încurajaţi să privesc înainte, acum, la o aniversare la care nici nu visam. Am trăit mult, dar am avut o viaţă grea, plătind necontenit ambiţia de moşnean, care nu-şi scoate căciula în faţa oricui. Ultimul ţăran din Slătioara sunt eu!".

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite