Ion Iliescu, de la "măi, animalule!", la “meandrele concretului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De-a lungul carierei sale politice, Ion Iliescu, nu s-a putut feri de la o serie de "perle" pe care le-a rostit în văzul lumii, şi care, la acea vreme, au distrat peste măsură audienţa. Iată câţiva dintre "porumbeii" unuia dintre cei mai longevivi oameni politici care chiar şi acum la cei 80 de ani ai săi, nu încetează să fie în centrul atenţiei.

Să ne amintim de cea mai cunoscută remarcă a fostului preşedinte care, undeva prin anul 1993, îl ocăra cu obidă pe jurnalistul constănțean Paul Pârvu, adresându-i-se cu "Măi, animalule!". 12 ani mai târziu, Iliescu nu se poate abţine şi se mânie iar pe ziarşti, de data aceasta menţionând şi soiul animalului: "Ce, credeaţi ca am mers ca inculpat acolo? Eu vad ca sunt magari în presă care zic "faza a doua, Iliescu va fi inculpat". Pentru ce sa fie inculpat Iliescu? Pai, da’ nu le e ruşine acestor indivizi? Ei sunt beneficiarii Revoluţiei romane, in care unii şi-au asumat niste raspunderi deosebite şi riscuri", a spus fostul preşedinte, după ce, în martie 2005 a fost audiat de procurorul militar Dan Voinea, în dosarul Revoluţiei.

La 16 aprilie 2004, Iliescu, aflat la la ceremonia de aniversare a 175 de ani de presa românească, organizată de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din România s-a sucit puţin şi  s-a arătat chiar chiar încăntat de activitatea presei: "Felicit obştea gazetarească. Aş dori ca ea sa fie mai sudată, să depăşim aceste momente de traire separată a baronilor presei de plebea muncitoare din presa română, să se creeze o unitate de actiune conjugată în interesul şi al presei şi al culturii române". Şeful statului a declarat, la finalul reuniunii, că "şi în presă, ca şi în politică există şi baroni - nu neaparat ca o chestiune jignitoare la adresa cuiva".

În 2008, preşedintele de onoare al PSD a decis "să creioneze cu fineţe" etapele prin care trece politicianul român: "Beţia puterii te duce prin toate etapele: la început eşti cocos, dup-aia te transformi în maimuţă, treci apoi prin faza de leu, iar la sfârşit ajungi porc".

De asemenea, Iliescu este celebru şi pentru cuvântările sale încâlcite în care se ambiţionează să se slujească de o sumedenie de cuvinte şi expresii greoaie lipsite de sens ca: “să ne ancoram în sinergia faptelor, fara a eluda meandrele concretului” sau “în altă ordine de idei, Sibiul este indiscutabil un oraş nodal pentru tranzitul spiritual european si nu numai” sau “… intereseul României pentru Europa şi a Europei pentru România este de a nu limita România la pozitia de terminal al interconectarii noastre la Europa” .

Şi cum din repertoriul oricărei figuri publice nu lipsesc bâlbele, fostul preşedinte al României a mai dat-o şi el, din când în când, cu oiştea-n gard. Astfel, românii au putut afla că “a garanta proprietatea înseamnă a limita dreptul omului asupra proprietăţii lui”, că “noi am pierdut multa vreme o perioada de timp” şi că “avocatura este judecatorul dracului”.

în 2004, acuzat ca face pe faţă campanie electorală alături de un intreg alai PSD, in frunte cu Adrian Nastase şi Mircea Geoana, şeful statului şi-a pierdut din nou  cumpatul “Voi sunteti obsedaţi de această chestie. Aici am venit în calitate de preşedinte al tarii. Unde ai vazut campanie electorala în tot ce facem?! Va rog să ma lasati in pace cu asemenea chestii!”.

Iliescu şi revoluţionarul Nica Leon au fost, în 2008,  protagoniştii unui schimb de replici care au culminat cu jigniri şi acuze de ambele părţi.

Iliescu a mers atunci să dea mâna cu Leon, însă revoluţionarul s-a înfuriat de această "curtoazie", replicându-i fostului preşedinte că el nu dă mâna cu criminalii. Leon însuşi povesteşte că Iliescu i-a replicat şi el cu o înjurătură şi l-ar fi făcut "dobitoc" şi "puşlama". Operatorii televiziunilor au surprins pe camere acest incident şi de pe înregistrare reiese că Iliescu a spus că "ai fost şi ai rămas un dobitoc. Eşti o puşlama".

Dar cea mai mare, cunoscută şi mediatizată perlă a lui Ion Iliescu a fost etichetarea colegului său de partid Mircea Geoană cu titlul de "prostănac". În zadar s-a căznit apoi Iliescu să-l scoată pe Geaoană cu faţa curată. Degeaba a sucit-o şi învărtit-o declarând că  un prostănac poate fi de fapt un om inteligent care "calcă în străchini", că lui Mircea Geoană tot "prostănac" a rămas.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite