FOTOGALERIE Despre oameni şi câinii lor

Patrupedul seamănă cu stăpânul sau invers? Este întrebarea la care au încercat de-a lungul timpului să răspundă zeci de cercetători din toată lumea. Prin parcuri, pe stradă sau la expoziţiile canine, stăpânii unor câini uimesc prin asemănări izbitoare de comportament, temperament şi chiar de înfăţişare.

Un doberman masiv, dar bine îngrijit, cu privire neastâmpărată, ageră, adulmecă un miros numai de el simţit într-un părculeţ din cartierul Drumul Taberei din Capitală. Te măsoară din priviri şi nu te scapă din ochi, încercând să-ţi intuiască mişcările. La câţiva metri, un bărbat înalt păşeşte hotărât în urma câinelui. E tuns scurt, robust şi îmbrăcat în negru, parcă asortat cu patrupedul care-i deschide calea. Cei doi nu sunt legaţi de o lesă, dar orice trecător îşi dă seama că sunt o pereche. Ion Soare (55 de ani) este instalator la Liceul PTTR din Bucureşti şi administrator de bloc.

„Hera face la fel ca mine când se înfurie"

Ion Soare şi dobermanul său, Hera

Câinele este Hera, are nouă ani şi nu se desparte de stăpânul ei. Bărbatul nu a auzit până acum de cercetătorii britanici sau americani care susţin ideea că stăpânul şi câinele său se aseamănă într-o măsură sau alta, dar acum, că se gândeşte mai bine, este de acord.  Hera are blana neagră, el e mai mereu îmbrăcat în negru. Nea Ion merge uşor legănat, Hera îl urmează în acelaşi ritm la plimbare. „Când mă înfurii, am ochii mult măriţi, strâng din dinţi şi gesticulez nervos. Hera când se înfurie îi sclipesc şi i se injectează ochii, mârâie cu dinţii strânşi şi scutură fioros din cap.

Numai de mine ascultă. Ne înţelegem din priviri, mă uit la ea, îi fac semn şi, gata!, ştie că plecăm. Când mă supăr, stă cuminte", mai spune nea Ion. Andreea Zamfir are 17 ani şi este elevă în clasa a XI-a. Aleargă prin acelaşi părculeţ alături de un ghemotoc de blană care i se înnoadă printre picioare. Ghemul pufneşte şi strănută, încercând să clămpănească un fluture ce zboară în zig-zag aproape de firul ierbii. Este mică, ageră şi cu ochi vioi. Are culoarea cafelei cu lapte, urechi creţe şi clăpăuge. Stăpâna, minionă, are păr lung, şaten. Ciufulite şi pline de viaţă, chiar seamănă amândouă.

Andreea Zamfir spune că Maia, căţeluşa ei, îi seamănă întrutotul

„Pe căţeluşă o cheamă Maia. Ne asemănăm fiindcă este la fel de agitată ca şi mine. Când mă prefac că plâng cu sughiţuri, Maia se aşază pe picioarele din spate şi începe să urle sfâşietor. Când dansez în faţa oglinzii şi ea se învârteşte ca un titirez în jurul meu. A împrumutat de la mine mersul. Eu am împrumutat de la ea cuminţenia", spune adolescenta convinsă că Maia îi este suflet-pereche. Bâzâită de o albină, căţeluşa strănută şi se repede s-o înşface. Trage apoi de zgardă, zorindu-şi stăpâna către casă.

„Cred că Dumnezeu hotărăşte asemănarea"

Pe o alee, două „lady" cu alură aristocratică. Ileana Alexandru (44 de ani) are un pas sportiv, dar elegant, iar în spate- Blecky, un caniş negru cu acelaşi mers măsurat şi aceeaşi ţinută de „nas pe sus" ca şi stăpâna. Nu se lasă perturbat de nicio căţeluşă şi nu face pauze să adulmece garduri sau roţi de maşini.

Maria Suciu şi Buchi, două fiinţe prietenoase şi vioaie

„Nu ştiu de ce, dar în cele mai multe cazuri, figura stăpânului seamănă cu cea a câinelui. Cred că Dumnezeu hotărăşte asemănarea. Am văzut odată în troleibuz un tip care semăna leit cu câinele său. Asemănarea era atât de evidentă, încât chestia asta mi-a revenit de multe ori în minte. Pe Blecky îl am de un an şi jumătate. Eu nu-mi dau seama dacă am împrumutat ceva de la el, deşi, cineva care ne priveşte, ar putea constata ce eu am constatat cu tipul din autobuz", spune Ileana, după care îşi continuă liniştită plimbarea alături de companionul ei.

Câteva alei distanţă, un „monstruleţ" flocos latră de mama focului la nişte vrăbii ce se ceartă gureşe într-un pom. Buchi cel alb şi lăţos se învârte, sare în două lăbuţe pe trunchiul pomului şi se agită nervos lătrând subţire, de-i tremură toţi mâţişorii care i se încreţesc din vârful capului până dincolo de ochi. Stăpâna, Maria Suciu (58 de ani), vine să-şi ia „odrasla" şi s-o calmeze. „Îl am de un an şi jumătate şi când l-am văzut, pui fiind, aşa mic şi creţ tot-tot, am zis că ăsta-i buchineţul meu, şi aşa i-a şi rămas numele. Eu îmi dau seama, sunt conştientă că semăn cu câinele meu şi invers. A împrumutat de la mine rapiditatea şi vigilenţa, că este foarte atent. Eu am luat de la el un pic de bunătate, cred", spune femeia.

Câinele îngheţurilor în primăvara Bucureştiului

Printre pomii părculeţului de la marginea Capitalei un câine imens se plimbă liber, calm, imperial, neatras şi netulburat de hârjoneala mârâită a patrupezilor mai mici. Este un Malamut de Alaska. Are blana cu alb şi negru, ochii căprui şi botul subţire. Stăpânul său, Alexandru Niculiţă (74 de ani), este un înalt şi slăbuţ la faţă, care pare la fel de calm ca şi Xena ce cercetează în voie parcul. Şi om, şi câine sunt atât de blânzi şi de liniştiţi, încât ai crede că nimic de pe lumea asta nu i-ar scoate din ale lor.

„De la mine cred că a împrumutat temperamentul. Eu sunt un om paşnic, liniştit, calm şi la fel este şi Xena. De fapt, un câine se mai formează şi după cum e atmosfera din casa în care locuieşte. Dacă e linişte şi pace în casă, liniştit va fi şi câinele. Am vrut un animal mare cum e Xena ca să simt că am câine lângă mine", spune bătrânul. Când îşi aude numele, căţeaua vine şi se întinde liniştită la picioarele stăpânului.

Chiar dacă românii cred în asemănarea dintre ei şi patrupezi fără să ia în seamă studii pretenţioase, acestea există. De-a lungul anilor, cercetătorii au încercat să găsească explicaţii ştiinţifice pentru un adevăr acceptat: câinii seamănă cu stăpânii lor. Potrivit unor profesori de psihologie de la Universitatea California, „oamenii îşi aleg un animal de casă care, într-o anumită măsură, îi seamănă. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când îşi aleg un câine de rasă pură". „Sunt două mecanisme de bază care ar putea crea o similaritate între stăpâni şi câinii lor. Fie oamenii selectează câini care le seamănă, fie trăsăturile acestora şi ale patrupedelor încep să semene în timp, aşa cum se întâmplă în cazul persoanelor căsătorite", au precizat Michael M. Roy şi Nicholas Christenfeld în studiul lor.

Cum explică cercetătorii asemănările

Cercetătorii britanici Chris Hunter şi Lance Workman, de la Universitatea Bath Spa din Anglia, susţin că la baza asemănărilor dintre oameni şi câini stau două mecanisme: fie oamenii selectează câini care le seamănă, fie trăsăturile acestora şi ale patrupedelor încep să semene în timp, aşa cum se întâmplă în cazul persoanelor căsătorite.

O pereche celebră pe micul ecran: „Jake şi Grăsanul"

Cu peste două decenii în urmă, un serial american „Jake şi Grăsanul" surprindea spectatorul prin frapanta asemănare dintre procurorul Jason McCabe (interpretat de William Conrad) şi câinele său, un bulldog englez. Avea bulldogul fălcile căzute şi mandibula inferioară ieşită înainte, avea şi McCabe gura lăsată şi bărbia uşor arcuită. Era McCabe mic de înălţime, îndesat şi crăcănat, era şi câinele scund, dolofan şi crăcănat. Multă vreme după difuzarea filmului au fost atâţia care, sub un impuls subliminal, căutau asemănări între stăpân şi câine, de câte ori vedeau trecând prin parcuri sau pe alei astfel de „perechi".

Stilul de viaţă se imprimă în asemănările fizice

Cercetătorii britanici Chris Hunter şi Lance Workman, de la Universitatea Bath Spa din Anglia, au demonstrat că asemănarea dintre oameni şi animalele lor de casă nu este o coincidenţă. Potrivit celor doi, se poate anticipa ce rase de câini deţin unele persoane, doar privind o fotografie cu stăpânii câinilor.

Astfel, în urma unui sondaj, subiecţii au potrivit corect labradori, poodle şi bull terieri. De asemenea, s-a mai constatat că, dacă stăpânul e mai fricos, mai viclean şi mai slab, câinele e mai slab, leneş şi parşiv. Dacă stăpânul e solid, dur şi arţăgos, atunci şi câinele va fi solid, rău şi necruţător. Pe de altă parte, dacă stăpânul e prietenos şi bine proporţionat, câinele va fi şi el sociabil, jucăuş şi suplu.

Totodată, abilităţile câinilor de a-şi imita stăpânii se formează în funcţie de modul în care interacţionează unii cu alţii. Patrupedele imită mişcările mâinilor cu labele şi mişcările gurii cu botul. De asemenea, un alt studiu a demonstrat că animalele de companie îşi dezvoltă un lătrat similar cu sunetul accentului stăpânului.

Proprietarii îşi hrănesc animalele după dieta lor

Specialiştii au arătat şi că stilul de viaţă al stăpânului îşi pune amprenta pe constituţia animalului. „Poate există o asemănare între animal şi om. Dar, de cele mai multe ori, sunt persoane care vor să-şi imagineze că animalul le seamănă şi că împrumută din caracterul lor. Pe de altă parte, nu cred că proprietarii graşi îşi aleg din start animale grase, ci mai degrabă ei le fac să fie grase, le îndoapă, pentru că acesta este însăşi modul de viaţă al proprietarului. Persoanele cu o greutate mai mică au animale mai slăbuţe.

Niciodată o persoană mai silfidă n-o să-i dea câinelui să mănânce peste măsură, pentru că ea însăşi se hrăneşte cumpătat. Un personaj gurmand întotdeauna o să dea animalului multă mâncare, deoarece consideră că asta reprezintă o fericire pentru animalul respectiv, din moment ce pentru el însuşi e o fericire când mănâncă pe săturate", a explicat Alexandra Bunda, medic veterinar din Bucureşti.

"Nu cred că proprietarii graşi îşi aleg din start animale grase, ci mai degrabă ei le fac să fie grase, le îndoapă, pentru că acesta este însăşi modul de viaţă al proprietarului."
Alexandra Bunda
medic veterinar