Delta Dunarii era printre putinele zone din Europa in care se constata o imbunatatire a situatiei ecologice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inainte de inceperea lucrarilor la canalul Bastroe, Delta Dunarii era considerata una dintre putinele zonele europene in care se constata o imbunatatire a situatiei ecologice. Potrivit unui studiu al

Inainte de inceperea lucrarilor la canalul Bastroe, Delta Dunarii era considerata una dintre putinele zonele europene in care se constata o imbunatatire a situatiei ecologice. Potrivit unui studiu al Agentiei Europene de Mediu, s-a ajuns la o degradare a caracteristicilor ecologice a aproximativ 62 la suta din totalul zonelor umede europene, in timp ce numai doi la suta din aceste zone si-au imbunatatit calitatea. Aceste zone cu evolutie pozitiva sunt considerate a fi o "exceptie semnificativa", aici fiind incluse, pe langa Delta Dunarii, partea continentala a Greciei, Islanda si Italia (Toscana). Studiul a fost facut public cu ocazia celei de-a V-a reuniuni pentru Europa a Conventiei "Ramsar", privind zonele umede de importanta internationala, ce a avut loc la Erevan. Tot aici, a fost prezentat si impactul canalului de navigatie din Ucraina (Bastroe) asupra Deltei Dunarii. "Toate conventiile internationale sunt responsabile pentru afectarea, prin acest proiect, a uneia dintre cele mai importante zone umede ale Europei. Este necesara adoptarea unor mecanisme de interventii a acestor conventii pentru oprirea unor proiecte nocive la adresa zonelor naturale", a declarat Virgil Munteanu, guvernatorul Rezervatiei Delta Dunarii. Romania este parte semnatara a Conventiei Ramsar din anul 1991, avand in acest moment doua zone umede incluse in aceasta conventie - Rezervatia Biosferei Delta Dunarii si Balta Mica a Brailei.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite