Turist în propriul meu oraş: Cum mi-a salvat viaţa o prostituată de la Romană

Un reporter „Adevărul" a vrut să afle ce găsesc străinii când vin în vacanţe la Bucureşti. A ajuns la concluzia că e mai greu să fii vizitator în Capitală decât să trăieşti zi de zi în ea. În Bucureşti nu te poţi plictisi. Dacă vrei să te plimbi singur pe străzi, sigur vei da peste un necunoscut cu chef de vorbă. Aici, concediul devine o misiune pe care trebuie să o duci cumva la capăt.

Ministerul Turismului încearcă de câteva luni să transforme Bucureştiul într-un oraş turistic. Au fost inaugurate autobuzele de noapte, apoi autocarele supraetajate pentru ca străinii să ne vadă Capitala de la înălţime. Turiştii beau până noaptea târziu la sutele de baruri din Centrul Vechi, prin parcuri poţi călca mai nou şi pe iarbă. La suprafaţă totul pare ca în marile oraşe din Occident. Dar toată atmosfera asta de dolce far niente este ruinată de tot soiul de balcanisme care nu vor să ne lase-n pace.

Ca turist, te trezeşti acostat în miezul oraşului de cele mai hidoase prostituate-cerşetoare, rişti să fii călcat pe trecerea de pietoni de copii de bani gata, unii taximetrişti şi chelneri nu mai au nicio măsură când te fură, în autobuzele supraetajate te simţi ca un extraterestru, căci bucureştenii parcă vor să-ţi transmită: „Du-te la muncă, bă, că eşti om bun de muncă!".

Pentru câteva zile m-am prefăcut că sunt turist străin la Bucureşti. Am vorbit o engleză învăţată la Harry Potter, pretinzând că vin dintr-o ţară îndepărtată, să zicem Australia. Deşi iubesc Bucureştiul ca bucureştean, nu mi-a plăcut cum arată el din unghiul unui turist. E perfid, e periculos şi e prost fardat. Dacă nu ştii care-i mersul şi vii cu naivitatea occidentală, e vai de capul tău.

Cafeneaua Aeroportului Otopeni, locul unde te simţi cel mai departe de România

Din taxi, Bucureştiul pare mai mare

Aeroportul Otopeni. Locul unde se serveşte cea mai scumpă cafea din estul Europei. Am băut-o şi am ieşit să iau un taxi. Un taximetrist din familia „rechinilor", cu ochelari la ceafă, m-a luat la ochi. Îl cheamă Ilie. Nu prea se descurca Ilie în engleză aşa că i-am spus simplu: „Pipera". Sunt fix 10 kilometri de la Aeroportul Otopeni la zona clădirilor de birouri din Pipera. Venind cu maşina, trebuie să virezi o dată la stânga şi o dată la dreapta. Dar nu ştiu cum s-a încurcat Ilie de am ajuns pe la Televiziunea Română şi apoi pe la stadionul „Dinamo", adică peste mări şi ţări de locul unde trebuia să ajungem. Ilie m-a asigurat însă că suntem pe drumul bun.

Dacă eşti străin de locurile astea, pleci cu impresia că Bucureştiul e mare ca Beijingul, atât de mult te învârtesc taximetriştii pe străduţe. Ilie s-a luat cu vorba, exersându-şi engleza: „Multe maşini scumpe în Bucureşti. Black market. Băieţii deştepţi care nu plătesc taxe. Ferrari vinde la noi câte 10 maşini pe lună". La destinaţie, Ilie mi-a tăiat bon: 80 de lei în loc de 35, cât ar fi trebuit să fie cursa pe drumul cel mai scurt şi mai puţin aglomerat.

Autobuzele de noapte plimbă prin oraş poveştile tragice ale beţivilor şi ale insomniacilor

Din Pipera poţi lua metroul care te duce imediat în centru. La terasele din Centrul Vechi este mare haiducie cu străinii. Când se adună mai mulţi să bea bere „la metru", se mai trezesc şi cu câte şapte-opt beri în plus. Chelnerii încearcă, dacă merge, bine, dacă nu, îşi cer scuze politicos şi aduc nota corectă.

„Fuck you, bă!"

Am testat autobuzele turistice inaugurate cu fast săptămâna trecută de către Elena Udrea, ministrul Turismului. Sunt noi şi frumoase, dar pustii şi fără niciun fel de dotări. Te trezeşti singur pe platforma aia, fără niciun suflet cu care să schimbi o vorbă. Nimeni nu-ţi explică ce vezi în jur, nu există căşti cu selecţie de limbă, ca în lumea normală. Iar dacă ţi se pune un cârcel şi vrei să te ridici în picioare rişti să rămâi cu părul prins într-o creangă de salcâm, precum Absalom din Biblie.

Bucureştiul e minunat din înaltul autobuzelor turistice

Mai ales pe Kiseleff este periculos căci autobuzul merge numai pe prima bandă, iar copacii sunt plantaţi chiar lângă borduri. Dacă faci cu mâna trecătorilor, cei mai mulţi te privesc miraţi, cu expresia: „De unde sunteţi, măi, fraţilor?", iar alţi chiar îţi strigă franc: „Fuck you, bă!" Bucureştiul nu este, precum New-York-ul, un oraş care nu doarme niciodată. Căci Bucureştiul începe să moţăie după miezul nopţii în ritmul sforăitului paznicilor de noapte. Centrul se goleşte, chelnerii strâng mesele, se lasă răcoarea, gunoierii sar din maşini, trag tomberoanele şi le hurducăie bine în cuvă. Oraşul adoarme.

4 autobuze turistice fac turul Bucureştilor în fiecare zi între orele 10 şi 22.

Nopţile celui mai singur bucureştean

Trecuse de ora unu noaptea când traversam Piaţa Unirii într-un autobuz nocturn al RATB. Un tânăr s-a apropiat agale, ţinându-se cu mâna de falcă. După ce i-am explicat că nu vorbesc româneşte, el mi-a spus într-o engleză precară că are nevoie de un dentist. I-am răspuns că nu-l pot ajuta pentru că nu sunt de-al locului. S-a aşezat lângă mine şi m-a întrebat dacă putem fi totuşi prieteni. În cheamă Dragoş şi are 22 de ani. Nu, nu este homosexual, dimpotrivă, iubeşte o femeie care nu-i împărtăşeşte dragostea.

Am coborât la Bulandra, a coborât şi el cu mine. Şi mergând pe cheiul Dâmboviţei, în puterea nopţii, Dragoş mi-a spus gândurile lui despre viaţă şi moarte. „Nu, ea nu mă iubeşte căci este o curvă care stă într-un apartament din Piaţa Unirii. Sunt obsedat de ea, da, obsedat. Tata? Tata e un comunist, un ticălos. N-am niciun prieten, vreau să emigrez în America. Băsescu e preşedintele nostru. El se uită cu un ochi strâmb. Merg pe stradă pentru că am insomnii. Dacă aş avea un pistol mi-aş exploda creierii. Tu crezi că sunt nebun, Cristian?". Dragoş nu este nebun, atât că e cel mai singur om pe care l-am
întâlnit.

Bucureştiul este şi al lui şi al sutelor de insomniaci ca el, care merg pe marginea şoselelor sau mai nou cu autobuzele de noapte. Faptul că am vorbit în engleză l-a ajutat să-şi exprime mai frust sentimentele. Eram doar un australian sau un sud-american pe care nu-l va mai vedea niciodată. Ar fi vrut să fie cântăreţ de muzică pop şi după o lungă tăcere l-am auzit cum a rostit: „For my bitch" (n.r. - pentru curva mea). Şi a început să fredoneze: „What I got to do to make you love me? What I got to do to make you care?" (n.r. - Ce trebuie să fac ca să mă iubeşti? Cum să te fac să-ţi pese de mine?) versuri din melodia lui Elton John „Sorry Seems To Be The Hardest Word" (n.r. - cântec despre deznădejde şi dragoste neîmplinită). Ce imagine cutremurătoare: un bărbat fredonând din Elton John în viul nopţii!

Ne-am despărţit în faţa librăriei Mihai Eminescu. Era ceva cu Dragoş ăsta şi el a spus la final: „Lumea crede că sunt bolnav". „Ce boală?", l-am întrebat. „Schizofrenie", mi-a răspuns, şi-i tremura bărbia, că-i venea să plângă, iar eu traversasem deja strada şi-l vedeam din taxi încremenit pe trotuar, privind spre Piaţa Unirii.

Cum mi-a salvat viaţa  o prostituată  de la Romană

O discuţie cu o femeie uşoară şi un spectaculos accident din centrul Bucureştiului se leagă miraculos într-o seară în care latura turistică a oraşului e spulberată de „harfa” dâmboviţeană. Bucureştiul n-are nimic din sobrietatea Vienei şi nimic din cochetăriile Parisului. O plimbare liniştită prin centrul Capitalei noastre se poate transforma într-o aventură bizară.

Era o seară de marţi. Cămaşa mea colorată, de turist, se cam năclăise după nişte ore de mers prin soare. Dar tot am ieşit la bulevard cu un aparat foto într-o mână, uitându-mă la clădirile de pe Magheru cu o privire curioasă, de parcă le-aş fi văzut în premieră. Aşa recunoşti turiştii, dau capul pe spate şi zâmbesc la tot felul de prostii. Aşa m-a întâmpinat şi Maria, singura curvă rămasă în Bucureşti  (restul sunt plecate la mare). Maria tropăie noaptea pe la Piaţa Romană. Ea practică ceva între prostituţie şi cerşetorie. Arată ca o muncitoare pe care o iei cu ziua la scos de cartofi.

E limpede că nimeni nu va dori să se împreuneze vreodată cu ea şi ea îşi dă seama de asta. Dar încearcă marea cu degetul: „50 de euro, mister! Masaj, blowjob, sex, good sex". Dacă vede că nu merge aşa, începe să ceară bani pe ochi frumoşi. Oh, de-ar fi frumoşi, dar ochii ei sunt plini de vinişoare roşii: „10 euro. For a Coca-Cola! 10 lei, mister, for me. O ţigaretă, mister. Ptiu, firi-al dracului tu să fii!".

Accidentul de la şosea

E minunată Calea Victoriei. Ferice de cei ce se trezesc dimineaţa cu ea în fereastră! Amestec de clădiri prăfuite cu geamuri sparte şi grădini publice de unde răsună tangouri argentiniene. Grup Feroviar Român şi Green Hours, Romarta şi Emporio Armani. Iar seara, din trei maşini care stau la stop - una vibrează de muzica dată la maximum. Asta e Calea Victoriei.

Mă târam pe trotuar, spre intersecţia cu strada Ion Câmpineanu când din urmă am auzit uruitul unui Mercedes ML. Pasionaţii de maşini ştiu cum face ML-ul când intră turbina în funcţiune. Un balaur! ML-ul ăsta, însă, a mai şi izbit în lateral un amărât de Logan şi l-a aruncat cât colo, apoi şi-a continuat goana.

ML-ul a trecut pe lângă mine (oamenii spun că ar fi avut 120 de kilometri la oră) şi a virat ca la raliuri pe strada Ion Câmpineanu, nerespectând culoarea roşie a semaforului. A mai lovit şi acolo două maşini, o Dacie MCV şi un Volkswagen Golf, iar din izbitura asta a sărit pe Strada Academiei, unde s-a oprit la câţiva milimetri de bara unui Volvo. Aşadar, nicio victimă, dar patru maşini lovite. Să fii turist şi să vezi aşa ceva nu te mai gândeşti la brandul nostru de ţară cu frunza lui şi cu Carpathian Garden, cu zecele Nadiei şi cu backhand-ul lui Năstase. Nu. Te gândeşti că ceva nu e în regulă cu oraşul ăsta şi ţi se face dor de liniştea de acasă.

Reporterul „Adevărul“ a capturat instantanee de la locul accidentului şi a trăit secunda de celebritate la PRO TV

M-am trezit fără să vreau într-un haos ca la OTV. Liliana Mincă, fosta şefă a Loteriei Române, era pe trotuarul unde a derapat Mercedesul şi striga ca din gură de şarpe: „A fost la un pas să ne curme vieţile, ăştia sunt băieţi de copii deştepţi!". Da, este vorba de accidentul din noaptea de marţi spre miercuri, cel cu băiatul de bani gata al unui mare patron din Tulcea. Am fost martor ocular în timp ce încercam să scriu un articol despre cum e să fii turist străin prin Bucureşti.

Alexandru Bibu, tânărul de 17 ani care conducea Mercedesul, a sărit din maşină şi, de frică, a luat-o la fugă spre fosta clădire a Comitetului Central, în prezent Ministerul de Interne. A fugit copilul ăsta de a mâncat pământul, parcă era la Revoluţie. Marc, prietenul lui, care fusese pe scaunul din dreapta, a rămas pe mâna furioşilor din stradă. Liliana Mincă l-a fotografiat cu telefonul mobil, să-l aibă. Tânărul captiv tremura tot şi spunea că e maşina tatălui său şi că o să-l omoare ăl' bătrân când o să afle.

Marc uitase subit cum îl cheamă pe prietenul său, care în acele momente era declarat fugar: „El zice că e nepotul lui Boc. Nu mai ştiu cum îi spune pe nume, după poreclă, noi îi zicem Big. I-am dat maşina de la Dorobanţi până aici să vadă şi el cum merge. Sunt în şoc, sunt în stare de şoc! Mă şi mir cum de nu mă luaţi la bătaie". Au ieşit babele pe la balcoane şi strigau: „Am muncit 42 de ani şi nu avem după ce bea apă. Ia te uită, îmbuibaţii ce maşini au!  Măgarilor!".

''I-am dat maşina de la Dorobanţi până aici să vadă şi el cum merge. Nu ştiam că n-are permis. Sunt în şoc, sunt în stare de şoc! Mă şi mir cum de nu mă luaţi la bătaie.''
Marc Neagu posesor de Mercedes ML

Circul nostru vă prezintă...

După câteva minute au apărut la locul accidentului câţiva copii de bani gata într-un Porsche Cayenne portocaliu, cu caroseria modificată de parcă ar fi un TAB de armată. TAB-ul acesta era condus de un puşti zis „Hagi" (nicio legătură cu marele nostru fotbalist). Hagi şi ai lui au declanşat un război al verbelor cu norodul din stradă.

Au venit televiziunile, copiii de bani gata s-au luat în gură apoi cu cameramanii. Strigau şi ei, precum fotbalistul Bobby Robson cândva, că fără ziarişti viaţa lor ar fi fost de două ori mai frumoasă. O roşcată plimbată în maşini străine orăcăia la nişte gură-cască, o tânără blondă, teribil de frumoasă - pesemne prietena golanului de 17 ani - plângea cu un iPhone 4 la ureche.

Şi burtoşii de la bloc le dădeau, aşa, lejer, cu huo: „Huo, făi, panaramele dreacului!". Liliana Mincă striga: „Sunt Liliana Mincă!". Era 100% România. Bucureştiul cu „harfele" lui nesecate! Poliţiştii l-au prins repede pe tânărul care a provocat accidentul. L-au ţinut ca pe sfintele moaşte în maşină şi oamenii se uitau la el şi îl înjurau de le ieşea scuipat pe la colţurile gurii. „Personal mă ocup de tine!", îi şoptea ameninţător pe la geam fosta şefă a Loteriei. Iar copilul schelălăia pe bancheta din spate fiindcă îl strângeau cătuşele. Am plecat de acolo gândind: „Ei, Doamne, ce spui de asta? Muream lângă Liliana Mincă, pe 3 august 2011! Mă omora Big, lângă Liliana Mincă!".

Bucureştiul te învaţă adesea că totul este o comică deşertăciune. Şi dacă n-ar fi fost Maria, prostituata de la Piaţa Romană, să mă ţină de vorbă acele câteva secunde, să-mi spună cât costă blowjob-ul şi cât masajul, dacă nu m-ar fi tras ea de mânecă „c'mon mister! It's good sex" şi dacă eu nu i-aş fi spus „good night, Maria", ei bine, dacă toate astea nu s-ar fi întâmplat, aş fi ajuns probabil cu câteva clipe mai devreme la intersecţia Ion Câmpineanu cu Calea Victoriei, iar acolo, un Mercedes ML, condus de Big al nostru, m-ar fi aruncat
într-un Volkswagen Golf.

De aceea, folosesc peticul acesta de pagină ca să spun: „Îţi mulţumesc, Maria!".Acesta este Bucureştiul văzut de un turist în propriul lui oraş. N-are nimic din sobrietatea Vienei, nimic din cochetăriile Parisului, n-are ritmul Londrei. Nu. În Bucureşti e totul de colo până colo. E un circ cu oameni, animale şi maşini, un varieteu de înjurături pe teme alese. Iar când circul se termină şi vine dimineaţa, Bucureştiul se reîntoarce la cele trei meserii de care vorbea Dinică în filmul „Filantropica": bogăţia, sărăcia şi sexul.

''Inconştientul ăsta a fost la un pas să ne curme vieţile. Ăştia sunt băieţi de copii deştepţi.''
Liliana Mincă aproape victima unui accident rutier