Cum era sa fie înlocuit Ferdinand cu Franz Joseph

Razboiul pentru întregirea nationala a României din anii 1916-1919 s-a dovedit din nefericire - în unele privinte - o împrejurare întristatoare privind calitatea morala a acelor personaje care au iesit la rampa într-un chip surprinzator si, de buna seama, dezamagitor.

Cine si-ar fi închipuit ca se vor gasi oameni dispusi, în mijlocul suferintei nationale de la sfârsitul anului 1916, sa-si ofere serviciile ocupantului pentru rasturnarea dinastiei? Motivele "patriotice" invocate în scopul detronarii regelui legitim mascau în fond orgolii stupide si pagubitoare. Regele Ferdinand I era pus în situatia de a constata ca exista, printre credinciosii sai supusi, oameni pentru care cauza României parea a se confunda cu aceea a Puterilor Centrale. Sfârsitul razboiului va însemna si sfârsitul combinatiilor fanteziste, degradante si periculoase.

Anul 1916 - al 50-lea an al dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen pe tronul României ar fi putut sa fie si ultimul pentru Ferdinand I, înscaunat la numai doua luni dupa declansarea primei mari conflagratii mondiale. Finalul acestui an catastrofal se contura tragic si sumbru pentru români si pentru regatul care, mutându-ti capitala la Iasi, mai cuprindea circa 37.000 de km.

Oltenia, Muntenia si Dobrogea se aflau sub ocupatie straina. La Bucuresti, germanii devenisera - consemna în ale sale Note politice Al. Marghiloman,  presedintele conservatorilor filogermani ramasi, cu învoirea premierului Ionel Bratianu, sub ocupatie - "grozav de aspri si putin discreti. Ei invadasera totul si desigur ca curtenia este în mod voluntar data la o parte (...) Pe hârtiile oficiale, titlul ministerului si mentiunea "Regatul României" sunt sterse. Ei zic ca oficial Regatul României nu mai exista.

Au oprit sa fie pomenit în biserici regele si chiar sa se pronunte numele lui". Ideea unei paci separate cu ceea ce mai ramasese din statul român preocupa intens autoritatile imperiale de la Viena si Berlin. O conditie preliminara formulata fara nici un echivoc si vehiculata intens în cercurile militare si diplomatice germano-austriece era aceea a înlaturarii regelui Ferdinand, precum si a premierului Bratianu.

Unele capete politice înfierbântate de la Bucuresti - ale acelor barbati de stat cu binecunoscute simpatii prusace si mai ales cu declarata ostilitate fata de Rusia - sustineau acest punct de vedere. Petre P. Carp, Theodor Rosetti si alti câtiva, inclusiv fostul narodnic C-tin. Stere, se pronuntau deschis pentru schimbarea dinastiei si îndeosebi pentru înlaturarea bietului "Nando".

Cum se ajunsese aici, nu la promovarea noului favorit al englezoaicei de la "Portile Orientului", ci la dramatica situatie în care se afla cel de-al doilea monarh neamt de pe tronul României?  Cum a ajuns sa fie de notorietate publica intentia Puterilor Centrale de a-l detrona pe regele Ferdinand I si, mai ales, cum de s-au putut gasi oameni politici (vorba lui Caragiale, "cu oarecare pretentii de seriozitate") dispusi a sustine o asemenea cerinta, din care si-au facut portdrapel al unui crez politic, care, în varianta Carp, suna cam asa: "Între frontierele României si monarh , optez pentru cele dintâi".

Citeşte articolul complet în Historia