Crudu şi-a intoxicat câinele cu brânză de vaci - Revista presei mondene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa mondenă de astăzi scrie despre problemele de sănătatea ale câinelui Danielei Crudu, accidentul Rihannei sau concediul lui Dan Diaconescu. Printre alte subiecte, echipa de la "Neatza cu Razvan si Dani!" isi va petrece doua luni pe litoral, iar Jim Carrey umblă cu 10 femei după el.

Crudu şi-a intoxicat câinele cu brânză de vaci. Asistenta de la matinalul Antena 1 are un serios motiv de tristeţe, de trei zile. Căţeluşul Chuaua, pe care l-a primit cadou, sâmbătă, de la iubitul ei, Bogdan Defta, s-a îmbolnăvit atât de tare, încât acum merge cu el la veterinar, în fiecare zi. Responsabilă de starea de sănătate a patrupedului în vârstă de două luni este chiar Daniela, care a făcut imprudenţa de a-l hrăni cu brânză de vaci, potrivit Click.

Rihanna cade din nou pe scenă. Pentru a doua oară în ultima perioadă, Rihanna cade pe scenă, în faţa a mii de fani prezenţi la concertul său din Londra, la O2 Arena. Cântăreaţa se pregătea să interpreteze piesa Te Amo, când s-a împiedicat şi a căzut pe scările pe care se pregătea să le coboare. Din fericire, artista nu s-a rănit şi şi-a continuat concertul, anunţă Click.

Diaconescu, concediu la mare. Dan Diaconescu a fost surprins, zilele trecute, de paparazzii publicaţiei Uups!, la malul mării, într-o scurtă vacanţă alături de iubita şi de fetiţa sa. “Mogulul” OTV, cu toate că are şofer, a preferat să renunţe, în vacanţă, la angajatul său de încredere pentru a-şi petrece, în intimitate, timpul lângă familia sa, scrie Libertatea.

Echipa de la "Neatza cu Razvan si Dani!" isi va petrece doua luni pe litoral, unde va gazdui 15 show-uri la o discoteca din Costinesti. Razvan, Dani, Vladut si Daniela au semnat contractul in urma cu doua zile, renuntand astfel la vacanta de vara. Razvan, Dani si colegii lor isi vor petrece lunile iulie si august la Costinesti, la munca. Pentru prima oara, intreaga echipa de pe sticla a matinalului de la Antena 1 a fost contractata sa gazduiasca evenimente de club, anunţă Cancan.

Jim Carrey umblă cu 10 femei după el. Jim Carrey pare să se bucure de libertate. Acesta a fost văzut, recent, într-un club din New York, SUA, împreună cu 10 femei, iar cu două dintre ele, o blondă şi o brunetă, a devenit atât de intim, încât cineva i-a sugerat să-şi ia o cameră la hotel, potrivit Libertatea.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite