Copiii la pubertate, test pentru părinţi

Există o vârstă numită ingrată. În general, o recunoaştem după întrebările tot mai indiscrete pe care copiii, aflaţi în plin proces de metamorfozare din tineri în adulţi, le pun cu obstinaţie. Părinţii îşi pun o singură întrebare, mai mult retorică: „Ce mă fac?”

Copiii ajunşi la pubertate experimentează un salt în dezvoltarea fizică generală şi mai ales în ce priveşte maturizarea organelor genitale şi apariţia caracterelor sexuale secundare. De aici şi interesul lor crescut pentru sexul opus, ceea ce pe mulţi părinţi îi pune adesea în încurcătură.

„Băiatul meu cel mare de 12 ani a început să fie atras de fetele din jurul lui. Îmi vorbeşte despre cine îi place, de ce îi place şi are o mulţime de probleme legate de relaţiile cu ele”, povesteşte Mihaela, o mamă de 37 de ani din Piteşti. „Eu vorbesc deschis cu el despre orice mă întreabă, bine că o face, dar mă gândesc: dacă îl încurajez, nu cred că e bine, că el probabil atât aşteaptă!

Dacă nu-l încurajez, s-ar putea să nu mai vorbească cu mine şi să se ascundă.” Aceasta este cu siguranţă dilema mai multor părinţi care nu vor ca sexualitatea să devină preocuparea principală a juniorilor din familie.

Minciuni dăunătoare

Problema apare atunci când seniorii găsesc ca soluţie salvatoare minciuna. Anumitor părinţi nu le „cade” bine dezvoltarea sexuală a copiilor şi atunci ar spune orice ca s-o amâne sau măcar ca să-i inducă în eroare. Aşa se face că unii băieţi se tem să sărute fetele pentru că li s-a spus că au microbi, iar unele fete ajung să creadă că sexul e pentru „stricate” şi fie fac pasul şi se autoetichetează cu vinovăţia aferentă, fie rămân virgine până la adânci bătrâneţi. Acestea sunt cazuri extreme, însă posibile.

Psihologul Lena Rusti explică de ce minciunile părinţilor în privinţa sexului sunt dăunătoare copiilor: „Informaţiile privind igiena sexuală sunt foarte importante, nu doar în ce priveşte bolile cu transmitere sexuală, dar şi în ce priveşte posibilitatea unei sarcini la o vârstă la care un copil nu este pregătit să aibă un copil.

Orice informaţii eronate şi minciuni­ duc la pierderea încrederii şi atunci copilul poate refuza să asculte şi informaţii care să-i poată salva viaţa. Aşa că e mai bine să fim cinstiţi şi deschişi cu copiii noştri. În acest fel, vom şti că sunt informaţi şi că îşi asumă responsabilitatea faptelor lor.”

Pierderea „copilului”

Dar de ce se tem părinţii când copiii lor încep să fie interesaţi de sexul opus? „Părinţii au un copil şi se bucură că îl au. Interesul faţă de sexul opus la copilul lor este adesea corelat în mod inconştient cu pierderea «copilului» şi atunci părinţii intră în competiţie cu orice posibil partener al copilului pentru a-şi redobândi locul privilegiat şi poziţia de cea mai iubită persoană în viaţa copilului lor”, spune Lena Rusti.

 „În plus, în funcţie de mentalităţi şi de diferenţele culturale, unele familii privesc dragostea ca pe o experienţă de corupere şi pierdere irecuperabilă, şi atunci îşi apără cu îndârjire copilul”, adaugă psihologul.

Adelina, în vârstă de 25 de ani, din Mioveni, îşi aminteşte că atunci când era la pubertate părinţii au sfătuit-o să se ferească de băieţi când „devin prea intimi, pentru că sunt şmecheri şi manipulează sentimental femeile”. Care este atitudinea pe care părinţii ar trebui s-o aibă în astfel de cazuri?

„Orice părinte îşi asumă în cele din urmă faptul că locul său este unul special în viaţa copilului, dar nu poate fi singura persoană importantă”, spune Lena Rusti. „Şi cel mai înţelept este să fim adulţi şi maturi încă de la început, astfel încât copilul să ştie că are alături un prieten care îl iubeşte necondiţionat, cu care are o relaţie deschisă şi specială.”

O altă problemă cu care se confruntă părinţii este pierderea controlului asupra copilului. Sfatul psihologului pentru părinţii care nu se mai pot înţelege cu copiii lor ajunşi la pubertate este să se oprească din a încerca să obţină controlul cu forţa, să aibă încredere în copilul lor şi chiar să-i dea voie să greşească, să-l lase să fie responsabil şi să-i transmită acest lucru nu ca o pedeapsă, ci ca o dovadă de încredere.

„E greu de acceptat, dar la pubertate, copiii noştri chiar sunt convinşi că pot lua singuri decizii. Încercând să le interzicem lucruri, nu facem de cele mai multe ori decât să îi incităm, pentru că devin curioşi să vadă ce este atât de fascinant în acest lucru, ca să fie interzis. Şi apoi, ei pot deveni rebeli pe ascuns şi îi putem pierde fără ca măcar să ne dăm seama. De asta e bine să ştie că îi acceptăm şi că avem încredere în ei. Acest lucru îi va face mai responsabili şi cel puţin, dacă greşesc, vor avea încredere în noi şi îi vom putea ajuta înainte de a fi prea târziu”, explică psihologul.

O perioadă dificilă

Cu ajutorul părinţilor, drumul de la copilărie la maturitate poate fi o trecere firească în loc de o ruptură dureroasă. „Pubertatea nu trebuie privită ca o criză apărută brusc şi căreia trebuie să ne adaptăm brusc”, spune Lena Rusti. „Cu cât părinţii şi copiii au o legătură mai strânsă şi comunică mai bine, cu atât copilul va fi mai pregătit pentru schimbările care urmează, va înţelege mai multe lucruri şi se va adapta mai uşor.”

Psihologul este de părere că un părinte trebuie să-şi încurajeze copilul să privească pubertatea ca pe o perioadă în care se redefineşte la un alt nivel. Încurajat înspre responsabilizare şi asumarea rolului său în lume, copilul va fi pregătit pentru pubertate şi nu va trăi abrupt criza pierderii copilăriei, ci se va bucura că devine o persoană matură.