Copiii din Capitala viseaza un oras linistit, curat, plin de flori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

180 de copii cu tichii de irozi, calare pe cai de hartie, cu trompete, stegulete, fluturi, stelute si pasari din cartoane au defilat ieri pe strazile Capitalei. Un amestec de culori vii - verde, roz,

180 de copii cu tichii de irozi, calare pe cai de hartie, cu trompete, stegulete, fluturi, stelute si pasari din cartoane au defilat ieri pe strazile Capitalei. Un amestec de culori vii - verde, roz, galben, violet. La mijlocul alaiului, un taraf de lautari canta geamparale si "Ciocarlia", in chiuiturile copiilor. In spate - microbuzul fundatiei World Vision, organizatorul paradei. Botul masinii fusese impodobit cu o trompa de elefant, facuta dintr-un burlan rasucit, pe geamuri se iteau doua capete de girafa, iar in spate atarna o coada pestrita, impletita din carpe. Toata aceasta harababura vesela era urmata la pas de masina ambasadorului Olandei. Trecatorii se opreau sa vada mai de aproape minunea, iar soferii impiedicati de alai nu au protestat, ba chiar unii s-au oprit sa imortalizeze alaiul. Incantarea trecatorilor, aplauzele pe care le-au primit au fost cea mai mare bucurie pentru copii. O parte au fost adunati din centre de plasament sau de la asistenti maternali, altii provin din familii sarace care n-au putut sa le ofere niciodata o vacanta. Timp de cateva saptamani, ei au pictat si si-au construit singuri jucariile si costumele etalate la parada. Maestri le-au fost cativa voluntari olandezi, pictori, care au defilat alaturi de copiii echipati cu jobene, tamburine si un papuc olandez clantanitor cu care speriau trecatorii. Copiii au inceput cu lucrari simple, pe coli albe de hartie, si au terminat cu pictura in comun a unei panze gigant, de 16 metri lungime, expusa la parada. Pentru micuti, timpul petrecut in tabara de pictura a fost ca un medicament. Jocul a reusit sa-i prinda si pe cei mai retrasi, copii cu dificultati de comunicare, care pana a ajunge in tabara refuzau sa faca orice, daca nu erau stimulati de o recompensa. In timp au inceput sa lucreze cu ceilalti, cu tragere de inima, ba chiar s-au imortalizat in autoportrete pictate pe carton, lipite apoi pe un panou cat un teren de fotbal. "Nu impunem nimic. Picteaza ce vor, in ce culori vor. Cu sprijinul World Vision, am inceput in urma cu cativa ani acest experiment. Am avut un vis - sa-i ajutam pe copiii sarmani sa-si recapete veselia si candoarea prin pictura. Si eu zic ca am reusit. Ce nu pot sa transmita prin vorbe, exprima in culori. In Uganda, de exemplu, am fost ingroziti cand am vazut ca, la inceput, copiii nu desenau decat arme, avioane, explozii, pe fond rosu, ca sangele. Era un cosmar usor de explicat - acolo copiii stiu de mici cum sa manuiasca o arma. In timp, tema desenelor s-a schimbat, pe hartiile lor au inceput sa apara flori, case, copaci, biciclete. Ne-am bucurat foarte mult", povesteste unul dintre voluntarii olandezi. Pictura gigant a micutilor bucuresteni este impresionanta. Desi mare parte din ei n-au iesit niciodata din Bucuresti, pe panza nu apar blocuri, masini, strazi mari, nuante de cenusiu. Desenul in culori calde infatiseaza o localitate linistita, curata, casele sunt imprejmuite de flori si copaci, cerul este plin de fluturi si de pasari - cam asa cum ar trebui sa arate Capitala, daca n-ar fi sufocata de poluare. Marsul copiilor s-a terminat la caminul de batrani din strada Barbu Delavrancea. in frunte cu ambasadorul Olandei, alaiul a intrat pe poarta caminului. Apoi, lautarii s-au intrecut cu olandezii la cantece traditionale, iar copiii au dansat si si-au oferit jucariile gazdelor. Spectacolul vesel a umplut ochii batranilor de lacrimi.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite