FOTO Coperţi care au creat scandaluri majore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mulţimea de reviste de la chioşcurile de ziare nu mai este de ajuns să ai o copertă „drăguţă“, ci una de-a dreptul şocantă, pentru a atrage privirile cititorilor. „Esquire“, „Time“ şi „Rolling Stone“ şi-au făcut o tradiţie în a scandaliza publicul cu imagini sângeroase sau cu substrat sexual.

În ediţia din luna august a revistei „Vogue" Italia pot fi văzute unele dintre cele mai dezgustătoare fotografii apărute într-o revistă de frumuseţe. Un fotomodel american a fost surprins într-un cadru ce pare afectat de dezastrul din Golful Mexic, atunci când acesta a fost invadat de milioane de tone de ţiţei.

Îmbrăcată în culori închise şi cu pielea pătată de o substanţă ce imită petrolul, tânăra pare să fie moartă sau în agonie. Este unul dintre cele mai impresionante cover-story-uri realizate de o revistă. Şocantele fotografii şi-au făcut treaba deja.

Publicaţiile din toată lumea au fost cu „ochii" pe punerea în scenă a scurgerii de petrol. Fotografiile extrem de expresive i-au făcut pe cititori să se întrebe dacă imaginile sunt evocative sau insensibile, potrivit site-ului huffingtonpost.com. Redactorul-şef al publicaţiei, Franca Sozzani, a declarat că mesajul imaginilor este „să fim mai atenţi cu natura". 

Tot luna aceasta, revista americană „Rolling Stone" a publicat pe prima pagină o fotografie cu personajele principale ale sângerosului serial cu vampiri „True Blood", dezbrăcate şi pline de sânge. Fotografia surprinde esenţa producţiei: sânge şi sex. Aceleaşi ingrediente asigură publicaţiilor şi succesul în vânzări.

„Time“ se întreabă pe prima pagină dacă „A murit Dumnezeu?“

Adolf Hitler, omul anului

Revistele americane au făcut o tradiţie din a veni cu idei şocante. Cea mai controversată a fost realizată în 1966 de revista „Time". Coperta avea pe un fond negru o simplă întrebare: „A murit Dumnezeu?". Articolul avea drept temă dispariţia mişcărilor legate de Dumnezeu şi evoluţia societăţii, care tinde să nu mai aibă nevoie de religie pentru a explica lumea. Oamenii acelor vremuri deveniseră tot mai puţin preocupaţi de spiritualitate. Apariţia articolului a atras instantaneu criticile reprezentanţilor Bisericii şi a generat 3.500 de scrisori de la cititori furioşi.

image

„National Lampoon“ ameninţă că va omorî un câine

Nu a fost prima dată când revista „Time" a şocat. În 1939, revista a publicat obişnuita ediţie în care desemna „omul anului", o personalitate care se remarcase în perioada respectivă. Publicaţia l-a ales atunci chiar pe Adolf Hitler. Şi pentru a ilustra acest lucru, în loc de simpla fotografie a personajului, au realizat un desen în care Hitler cânta, într-o catedrală, imnul „urii", în timp ce victimele sale erau spânzurate de o roată uriaşă.

Una dintre cele mai amuzante coperţi din istorie a fost cea a revistei umoristice americane „National Lampoon", care prezenta un câine cu blana alb-negru ce se arată îngrijorat de pistolul îndreptat spre el. În partea stângă a paginii apare şi titlul: „Dacă nu cumperi această revistă, îl vom împuşca pe câinele acesta".

Demi Moore, însărcinată şi goală

image

În „Vanity Fair“, Demi Moore a apărut goală în timpul sarcinii

Una dintre cele mai discutate coperţi din ultimii 20 de ani a fost „Vanity Fair", ediţia din 1991, în care actriţa Demi Moore apărea goală şi însărcinată. Fotografia a fost catalogată drept „ruşinoasă şi dezgustătoare". Anumite magazine au refuzat să comercializeze publicaţia, iar altele au vândut-o doar în pungi maronii, în care coperta nu putea fi văzută. Imaginile cu Demi Moore au contribuit enorm la cariera ulterioară a vedetei.

image

Revista „Esquire" a realizat în 2000 o copertă controversată cu Bill Clinton. Ideea era aceea de a-l pune pe preşedintele american într-o poziţie asemănătoare cu cea a unei statui, înaltă de peste cinci metri, în care Bill Clinton stă aşezat pe un fotoliu.

„Time“ i-a pus „coarne“ lui Bill Clinton

image

Punerea în scenă a ideii a eşuat deoarece respectiva fotografie a fost interpretată ca având tentă sexuală, mai ales în contextul scandalului în care a fost implicat Clinton şi amanta sa, Monica Lewinsky.

Cu doi ani înainte, şi revista „Time" optase pentru o copertă cu fostul preşedinte american. În fotografia îndelung discutată apărea capul lui Clinton, care afişa o mină îngrijorată. Coincidenţă sau nu, în creştetul preşedintelui apărea litera „M" de la numele revistei, ca o pereche de corniţe. Însă „M" poate veni şi de la numele Monicăi Lewinsky. 

„Rolling Stone", o alegere sângeroasă

Revista americană „Rolling Stone", care este cunoscută pentru numărul impresionant de vedete care au pozat goale pe copertă, a publicat pe prima pagină în ediţia din septembrie anul acesta o fotografie cu protagoniştii serialului „True Blood". Însă nu oricum, ci goi şi stropiţi „din belşug" cu sânge.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite