Constantin Popa, profesorul academician: „Ca să-ţi menţii creierul trebuie să nu te pensionezi“
0
Profesorul academician Constantin Popa (73 de ani), neurolog de renume, vorbeşte despre viaţa sa lângă pacienţi şi în cercetare, dedicată cunoaşterii creierului. Specialistul semnează 25 de premiere medicale în domeniu. Spune că medicii plecaţi s-ar întoarce în ţară pentru un salariu decent şi că mulţi dintre rezidenţi se lasă de medicină.
V-aţi specializat în neuroştiinţe la celebrul centru din Paris Salpetriere, şi asta de foarte tânăr. Cât a contat numele profesorului român Gheorghe Marinescu atunci când aţi ajuns acolo?
Am dat un concurs în 1969, pentru o bursă acolo, şi l-am câştigat. Am plecat şi, în această perioadă de timp, i-am prins acolo pe cei mai importanţi neurologi din lume la acel moment, care erau descendenţi ai şcolii românului Marinescu. Erau bătrâni marea lor majoritate, dar încă lucrau. Făceam cercetare dimineaţa şi asistenţă medicală, după-masă lucram în laborator. Dar eu lucram şi sâmbăta, şi duminica, într-o nebunie a mea, ca să profit la maximum de ce era acolo. Am învăţat anatomie patologică, angiografie, despre studiile de neurofiziologie, şi multe altele.
Înţeleg că v-au ofertat să rămâneţi.
Da, am dat examen la Facultatea de Medicină din Paris ca să devin asistent străin, să predau. L-am luat şi am predat studenţilor şi mi-am mărit astfel şi suma bursei, care era destul de mică. Munceam foarte mult, şi la universitate, şi la spital, stăteam peste program şi de vreo
două ori m-au închis înăuntru, pentru că au uitat de mine în laborator.
Aţi început pregătirea pentru domeniul medical încă din liceu, la Şcoala Tehnică Medicală. Cum v-au influenţat profesorii de acolo?
Eu la 10 ani am plecat de acasă. Nu am fugit, dar eram opt copii acasă şi tata, care lucra la primărie, ne-a spus să ne orientăm, că urmează vremuri grele. Eu eram slăbuţ aşa, bolnăvicios, şi am venit în Bucureşti, la şcoală. Am stat în cămin 16 ani şi tot timpul am învăţat cu gândul să nu-mi ia bursa şi să ajung şi eu un om care să nu depindă de alţii. Şi aşa am făcut şi liceul, şi Şcoala Tehnică Medicală, că-mi era teamă că doar una nu e de ajuns. Şi, la şcoala asta, cei care predau erau profesori universitari, trimişi la liceu în retrogradare, consideraţi legionari şi aşa mai departe. Şi ei luau copiii buni, eram vreo şase, şi după ore ne predau limbi străine, aşa am învăţat franceză, engleză şi muzică.
Cum aţi ajuns în neurologie?
Era un post de preparator în neurologie la Spitalul Colentina şi am intrat acolo, la profesorul Zagăr, cel care mi-a inspirat dragostea pentru domeniul ăsta. Mă atrăgea funcţionarea creierului, celelalte organe ale corpului uman mi se păreau mai şterse. Până la urmă, sistemul nervos conduce economia funcţionării tuturor celorlalte organe, este un domeniu greu de abordat şi de înţeles. Am făcut şi filosofie vreo patru ani, ca să înţeleg şi legătura cu psihiatria şi alte lucruri.
E ceva ce vă preocupă foarte mult în privinţa descoperirilor şi cercetărilor recente din neurologie?
Mă interesează descifrarea genomului uman. Descoperirile care s-au făcut acum se referă la biologia celulară a creierului, cum funcţionează memoria, afectivitatea, funcţiile motorii sau endocrine. Este o propensitate de funcţii despre care noi ştiam că există, dar nu ştiam cum funcţionează. Acum putem trata altfel bolile, inclusiv cu celule stem, matricea celulară din care se poate dezvolta un organ care a dispărut. În patologia cerebral-vasculară sunt boli din cauza cărora se murea la 40 de ani, acum nu se mai întâmplă asta. Există aparatură de investigaţie care după 15 minute îţi spune unde e malformaţia, apoi chirurgul introduce un cateter în creier, la vasul de sânge cu probleme, fără să fie nevoie de intervenţie chirurgicală.
Din postura de preşedinte al Asociaţiei Naţionale de Stroke (n.r. - atac cerebral) aţi susţinut înfiinţarea a cât mai multe centre de acest gen. De ce sunt ele necesare?
Am înfiinţat prima unitate de stroke odată cu Institutul Naţional de Boli Cerebro-Vasculare acum 14 ani. Am văzut modelul în America. Despre ce e vorba: este o unitate care rezolvă cazurile disperate, oamenii care vin în stare de accident cerebral, comă, paralizie. Aici se foloseşte o anumită substanţă, printr-un protocol special, o substanţă ce dizolvă cheagul de sânge. Asta se făcea în lume doar pentru inimă, când am introdus-o eu se făcea doar în America de doi ani de zile. Am cerut aprobarea americanilor şi a Comitetului European de Etică. Problema este că bolnavul trebuie să vină în primele trei ore, i se injectează substanţa intravenal, şi după aceea bolnavul îşi recapătă funcţiile pierdute prin atac.
Profesorul Constantin Popa este şi membru titular al Academiei Române Foto: Agerpres
Această substanţă există doar în acest centru, nu şi în spitale?
Este şi în spitale, dar nu o poţi aplica oricum, este o tehnică. În ţară, la acest moment sunt doar doi specialişti care o cunosc: eu şi am mai trimis unul să se specializeze în Cehia.
De ce nu s-au specializat mai mulţi în cei 14 ani de când a apărut primul centru?
Pentru că nu există interes. Eu predau acum un curs de specializare pentru aşa ceva. Nu a existat aprobarea europeană, doar din 2003 a venit. Noi acum suntem în regulă, dar nu avem bani. Şi e nevoie de imagerie prin rezonanţă magnetică, laboratoare, tomograf, hematologie... Am înfiinţat şase centre în oraşe universitare din ţară, dar care sunt doar pe hârtie. Dotarea e scumpă. E funcţional doar centrul de aici, din Bucureşti. Eu sunt chemat noaptea la spital, că eu trebuie să dau acordul în fiecare caz, e nevoie de această expertiză, care să spună dacă e aplicabilă bolnavului această substanţă sau nu. Dacă o aplici greşit, omul poate să moară.
Opinie
Profesorul sparge mitul conform căruia lecitina creşte performanţa cognitivă. El spune că aceasta doar îmbunătăţeşte circulaţia.
„Mulţi rezidenţi renunţă la medicină"
Succint, care e cea mai mare problemă cu care vă confruntaţi în sistem?
Banii. Inteligenţe sunt, iar cei care au plecat în străinătate sunt medici foarte buni, dar care s-ar întoarce în ţară dacă ar fi plătiţi decent. Rezidenţii mei sunt debusolaţi, sunt plătiţi cu 10 milioane, au familie, sunt căsătoriţi. Mulţi au renunţat la medicină. Medicina nu se poate face fără să înveţi de la cineva. Poţi să citeşti o mie de cărţi, dacă nu ai unul în spate care să te înveţe meserie, e degeaba.
Dumneavoastră aţi lucrat preponderent în cercetare?
Toată viaţa am făcut asistenţă medicală, iar în paralel am făcut cercetare fundamentală. Am făcut şi medicină experimentală pe animale, în străinătate. Nu mă satisfăcea că fac un bolnav bine, eram interesat de cum funcţionează creierul. Există moşteniri genetice, care provin de la părinţi, îndepărtaţi sau apropiaţi. Sunt oameni de mare talent care nu se nasc prin simpla activare neuronală, trebuie să ai ceva acolo, în genă. Dacă te descoperă cineva că ai talent, te vede şi te sprijină, vei ajunge un geniu. Pe George Enescu, dacă nu-l lua cineva să studieze vioara la şapte ani la Viena, nu mai ajungea George Enescu. Există voci care spun că structurile cerebrale nu sunt folosite în totalitate. Nu e adevărat. Creierul funcţionează dacă îl pui să funcţioneze, se numeşte proces de activare neuronală. Dacă citeşti, el se dezvoltă, dacă te mişti, se dezvoltă partea motorie. Dacă nu-l foloseşti, intervine procesul de distrugere neuronală programată genetic. Dispar celulele.
Asta se întâmplă spre bătrâneţe.
Da, odată cu înaintarea în vârstă. O modalitate de a-ţi menţine posibilităţile cerebrale este de a munci toată viaţa. Ideea de pensionare este o convenţie din punct de vedere biologic. Odată ce un individ nu mai activează neuronal pe o structură sau alta, el se pierde, că e pensionat, că e nepensionat.
''Medicina nu se poate face fără să înveţi de la cineva. Poţi să citeşti o mie de cărţi, dacă nu ai unul în spate care să te înveţe meserie, e degeaba.''
Name Surname Profession
Carte de vizită
- Născut în 1938, la Horezu
- 1964 - absolvent al Facultăţii de Medicină Generală din Bucureşti
- 1968 - preparator la neurologie, la Spitalul Colentina
- 1969 - specializare de trei ani la Spitalul Salpetriere din Paris. (centru renumit la nivel mondial)
- 1970 - asistent străin la Facultatea de Medicină din Paris
- 1995 - înfiinţează Asociaţia Naţională de Stroke şi Institutul Naţional de Boli Cerebro Vasculare, devenit în 2006 Institut Naţional
- 1997 - înfiinţează primul centru modern de diagnostic, prin CT şi RMN (colaborare cu Germania)
- membru al Societăţii Internaţionale de Neurologie, al Asociaţiei Mondiale de Neuropatologie, membru de onoare al Societăţii Franceze de Neurologie, preşedinte al Comisiei Naţionale de neurologie, membru al Academiei de Ştiinţe din New York
- Este autor a 15 monografii şi tratate
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
