Colţ de rai: Lacul cu nuferi, basmul din Moneasa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peisajele din staţiunea arădeană par decupate dintr-o carte de poveşti. Toamna face spectacol la Moneasa. Covorul de nuferi care acoperă ochiul de apă atrage privirile turiştilor indiferent de vreme.

Lacul cu nuferi e superb şi când soarele se priveşte în luciul său, şi când stropii de ploaie îi ciupesc uşor oglinda, şi când ceaţa îl învăluie în misterioase fuioare de pâclă. E un loc în care poţi lăsa deoparte iureşul vieţii de zi cu zi, admirând aşternutul verde întins pe oglinda apei.

Toamna, pădurile din împrejurimi se colorează într-un amestec crud de roşu, galben, verde-deschis şi vişiniu, iar, în zori şi la amurg, soarele de noiembrie aruncă o lumină fantastică asupra apei. Sunt momente în care simţi nevoia simplă de a te bucura de natură fără mari pretenţii. Pur şi simplu, stai doar câteva ore aici şi te simţi ca-n Paradis. Iarna, când este acoperită de zăpadă, staţiunea arată ca într-o imagine din felicitările de Crăciun. Şi cum pensiunile şi hotelurile din zonă au pregătit deja oferte interesante de Sărbători, Moneasa este o variantă atractivă pentru cei care n-au decis unde vor petrece Crăciunul sau Revelionul, mai ales că este uşor accesibilă: din Arad până în staţiune e o distanţă de 110 kilometri, care poate fi parcursă cam într-o oră de mers cu maşina. Lângă lac se află prima vilă construită în staţiune, Nufărul, cum a fost denumită de austro-ungari. Construcţia i-a aparţinut contelui Weincheim.

La începutul secolului trecut, vila era cea mai în vogă din zonă, dar acum zace în paragină, părăsită şi neîngrijită. Doar ornamentele de pe zidurile vechi mai amintesc de vremurile de glorie. Există însă şi o veste bună. Eugen Moroşteş, viceprimarul comunei Moneasa, spune că vila va fi renovată în curând.

IZVOR DE APĂ MINERALĂ

Clădirea a fost cumpărată de un om de afaceri arădean şi va intra în circuitul turistic. Localnicii au auzit că aici se va deschide un centru Spa care ar putea exploata şi virtuţile primului izvor de apă minerală descoperit în această zonă. Moneasa este renumită şi pentru efectele benefice pe care aerul încărcat cu ioni negativi le are asupra organismului, în special asupra sistemului nervos. La Hotelul Codru Moma, singurul din staţiune care mai aparţine statului, se asigură în fiecare an tratamente pentru afecţiuni reumatice, ale aparatului digestiv, dar şi pentru afecţiuni ginecologice.

În staţiunea arădeană există mai multe variante pentru cazare. Cei mai puţin pretenţioşi vin cu cortul sau trag la căsuţe, cu 80 de lei pe noapte pentru două persoane, însă acestea sunt opţiuni ideale pentru nopţile calde de vară. Acum, vremea e prea rece, iar soarele începe să-şi arate dinţii, aşa că dacă vreţi să rămâneţi măcar pentru un sfârşit de săptămână faceţi rezervare la pensiunile sau la hotelurile din staţiune. Sau puteţi dormi regeşte la unul dintre castelele din Moneasa, mai ales că în această perioadă se oferă şi pachete promoţionale.

FITNESS ŞI RELAXARE

Relaxarea este cel mai mare câştig la Moneasa. Vara, puteţi merge la ştrand sau faceţi excursii în împrejurimi. Vă puteţi aventura în pădurile din Munţii Codru-Moma sau îl puteţi urma cu încredere pe Pavel Dulhaz, un ghid entuziast care cunoaşte zona ca-n palmă.

Când vremea este urâtă şi nu permite explorarea împrejurimilor, turiştii au la dispoziţie şi un teren de tenis, de volei, fotbal, handbal, dar şi o sală de fitness dotată cu aparate performante. Închirierea terenului costă 50 de lei pe oră, iar ora la sală costă 5 lei. Terenul de sport şi sala pot fi folosite în orice anotimp.

Staţiunea are sală de teatru şi cinema, iar pe lacul de agrement vă puteţi plimba cu hidrobiciclete şi bărci închiriate. Ştrandul a fost refăcut în întregime şi include două bazine mici şi unul mare alimentate cu apă termominerală, precum şi un loc de joacă pentru copii. Iarna, pârtia de schi de 250 de metri cu instalaţia BabySki devine principala atracţie pentru turişti.

Cea mai veche vilă din moneasa va fi redeschisă pentru turişti după renovare

„Perla Apusenilor", râvnită de turci

Apele termominerale de la Moneasa au fost cunoscute încă de pe vremea romanilor, care au construit aici câteva terme. Apele au temperatura de 25-32 de grade Celsius şi sunt bicarbonatate, calcice, magnezice, sodice, cu proprietăţi curative.

Regiunea, supranumită mai târziu "Perla Munţilor Apuseni", a fost cucerită de turci în secolul al XVII-lea. După înfrângerea suferită la porţile Vienei, trupele otomane au părăsit regiunea, inclusiv Cetatea Deznei, aflată la zece kilometri distanţă.

Prima atestare a folosirii apelor termominerale din regiune a apărut în anul 1835, în lucrarea "Descrierea geografică a comitatului Arad". Într-un raport din anul 1854 se menţionează că staţiunea a fost vizitată de 27 de turişti. După ce în 1886 Ministerul de Interne Imperial de la Viena i-a conferit titlul de staţiune balneară, numărul turiştilor a crescut, astfel că în 1895 au vizitat Moneasa 2.000 de persoane.

Moneasa

Oferte de Crăciun şi de Revelion

SITUARE Moneasa se află la 110 kilometri distanţă de Arad, într-o depresiune de la poalele Munţilor Codru-Moma, la altitudinea de 280 de metri.
ACCES Se poate ajunge în staţiune cu maşina, pe Drumul Naţional 79A, dinspre Şicula, apoi pe Drumul Judeţean 792B sau pe DJ792E, dacă veniţi dinspre Gurahonţ. Spre Moneasa circulă zilnic curse de autobuz din Arad şi din Timişoara.
SEJUR La Hotel Panoramic, camerele costă între 30 şi 150 de lei pe noapte. La pensiunea „Lacul liniştit", pachetul de Crăciun pentru 24-27 decembrie costă 600 de lei de persoană. La Hotelul Parc, de două stele, pachetele de Crăciun costă între 300 şi 500 de lei pentru două-patru nopţi, iar Revelionul all-inclusive costă 1.499 de lei/5 nopţi sau 140 de lei/două nopţi, cu mic dejun şi cină în regim de bufet suedez. La vila Cerbul, Revelionul costă 200-300 de lei de persoană.
AGREMENT Cele mai importante atracţii turistice sunt Peştera Liliecilor (aflată la distanţă de o oră de mers pe jos), Cariera de Marmură (45 de minute), Izvorul Piatra cu Lapte (20 de minute), Grota Urşilor (10 minute), Cuptorul de Fier (10 minute), Rezervaţia de nuferi, Stânca Laptelui, Vârful Izoi, Platoul Cârstnic, Tinoasa şi Cetatea Deznei.
INFORMAŢII Mai multe oferte de cazare şi detalii despre staţiune găsiţi pe site-ul statiuneamoneasa.com

Cum ajungeţi la Moneasa
Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite