Coletele de cherestea zburau ca frunzele in vant

Povesteste, in exclusivitate pentru Adevarul, ofiterul III Sorin Soroceanu, cel care a parasit ultimul cargoul Fagaras, rupt de furtuna pe coasta Algeriei

V-ati intors in sfarsit acasa, dupa naufragiul navei "Lujin 2" (ex-Fagaras). Cum e sa fii din nou impreuna cu cei dragi?
- Nici acum nu pot sta pe partea dreapta. Am vreo sase rani la piciorul drept, nu pot sa rad, sa stranut, sa tusesc: ma tine o durere groaznica in cutia toracica. Ma doare si ficatul, de la busiturile de pe comanda zgaltaita de vant, izbita de valuri de aproape 20 de metri. Acasa, insa, cu cei dragi, toate se suporta mai usor, e onomastica sotiei mele, vom manca peste, cu mujdei de usturoi si mamaliguta... Ei, vai de petrecerea asta: acum mergem la inmormantarea lui Viorel Gafencu, al doilea val, si cel mai puternic, l-a smuls chiar de langa mine... Sotia lui m-a sunat, plangand, sa ma intrebe daca macar il inmormanteaza intreg, fara nimic lipsa. Fiindca l-au adus, ca si pe Burlacu si Feizula, intr-un sicriu de zinc, inchis ermetic, bagat intr-un sicriu de lemn... Pe el n-am avut puterea sa ma duc sa-l identific la morga. Mi-au spus colegii care l-au vazut acolo ca era intreg.
- Unde v-a prins "valul ucigas"?
- Sus, la tribord, pe comanda. Ne scosesera din port, ca venea furtuna. N-am apucat sa ajungem la Capul Colo, ca s-a dezlantuit infernul. Motorul principal n-a mai putut fi pornit si vantul ne-a impins pe stanci. In prima faza, vaporul s-a rupt in doua si apoi in trei. Daca nu ne-ar fi prins urgia langa stanci, am fi plutit in deriva, ca nava rezista. Primul om care s-a salvat a fost un sirian. A sarit pe stanci, inainte sa vina valul. Dupa el, s-au aruncat si altii. N-au mai avut acelasi noroc. Toti au murit. Vaporul era foarte, foarte inclinat, cam 45-55 de grade, si foarte alunecos. Cine cadea nu mai avea nici o sansa: valul il lua imediat pe sus. Asa a pierit, strivit intre stanca si nava, ofiterul II, tot un sirian. La fel bucatarul si fiul lui: inca le cautau cadavrele cand am plecat noi din Jujel. Ce sa va spun? In noaptea naufragiului, noi, cei ramasi pe vas, am trait momente de groaza. Aciuati fiecare pe unde s-a nimerit, asteptam, uzi pana la piele, in frig, fara lumina, asteptam o minune. In comanda nu mai era nimic intreg. Ferestrele, tandari. Marfa n-a rezistat nici ea: coletele de cherestea, capacele de la magazii, macaralele de pe vas zburau ca frunzele. Bordajul, rupt cam 10 metri, atarna sinistru.
- Cand ati fost salvati?
- Am fost salvati, doar cu ce aveam pe noi, a doua zi, la 7 dimineata, de un elicopter spaniol. Eu am parasit ultimul vaporul. Eram atat de inghetat incat abia la spital am simtit ca sunt ranit. Dar am fost extraordinar de bine ingrijiti. Ba, ne-au pus la dispozitie si telefon, sa vorbim oricat acasa, sa ne linistim familiile. Atata ca n-aveam voie sa iesim deloc. Eram paziti, cu politisti la usa. De la Jujel la Alger ne-au dus cu un microbuz, cu cate doua masini pline cu politisti si agenti secreti in fata si in spate. Consulul nostru la Alger ne-a aratat la un moment dat locul unde, cu o saptamana inainte, gruparile ultraislamiste omorasera 17 algerieni. Pe noi, de ne-ar fi prins, ne omorau in chinuri, pe loc. A trecut, n-a innebunit nimeni, am supravietuit. E uimitor cat poate indura un om. In clipe ca astea, intelegi.
- V-ati mai intoarce pe mare, dupa tot ce-ati patit?
- Altceva nu stiu sa fac. Mai castigam si noi un ban. Viorel Gafencu, Dumnezeu sa-l odihneasca, a mai avut un sinistru in ianuarie: atunci l-au salvat niste ucraineni. Asta ma pune pe ganduri: daca Dumnezeu mi-a dat si mie, acum, un cartonas galben?! Oare mi-l da si pe cel rosu? Doar acum am trait incercarea cea mai grea. Am fost de atatea ori in Atlantic, in Marea Chinei, dar furtuna-furtuna mai mare n-am avut. Daca filmam naufragiul - de obicei iau camera video cu mine - ati fi vazut ce am trait si noi: Titanicul ar fi mic copil pe langa ce-am trait noi. Si fara trucaje.