Cinci bursiere din Constanta, abandonate noaptea la granita Ungariei cu Austria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fetele n-aveau 500 de euro, banii ceruti de austrieci pentru intretinere

Cinci bursiere din Constanta au fost abandonate la granita Ungariei cu Austria, in noaptea de marti spre miercuri. Luminita Otelea (23 ani), Adriana Despa (21 ani), Andreea Stancu (22 ani) - studente ale Universitatii "Ovidius" la Facultatea de Litere (Engleza - Italiana), Gabriela Varga (20 ani) - studenta la Informatica, si sora ei, Diana Mihaela Varga (17 ani) au castigat o bursa de studii de o luna, la Academia Libera de Limbi Straine si Europene, din Santa Severinna, Italia. Zeci de studenti de la "Ovidius" au beneficiat pana acum de protocolul de colaborare dintre cele doua institutii. Fetele au plecat din Constanta pe data de 28 iunie, prin intermediul unei agentii de voiaj. Calatoria lor s-a intrerupt la granita Ungariei cu Austria, unde li s-a cerut sa faca dovada a 500 euro de fiecare, bani de intretinere. Degeaba au prezentat bursierele actele prin care isi dovedeau scopul calatoriei, caci politistii de frontiera si vamesii au fost de neinduplecat. Fetele au fost lasate in vama, iar autocarul cu ceilalti pasageri a mers mai departe. Una dintre fete a reusit sa ia legatura cu parintii, care au alertat universitatea, presa si Politia de frontiera. Conditia impusa de autoritatile austriece nu putea fi, insa, eludata, asa ca familiile au facut cheta pentru ca bursierele sa ajunga la destinatie.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite