Centru cultural pentru tineret - rasarit din ruine, langa Casa Presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primaria sectorului 1 al Capitalei a inaugurat ieri Centrul cultural metropolitan al tineretului, aflat intr-o cladire istorica restaurata din imediata apropiere a Casei Presei. Un oaspete important a

Primaria sectorului 1 al Capitalei a inaugurat ieri Centrul cultural metropolitan al tineretului, aflat intr-o cladire istorica restaurata din imediata apropiere a Casei Presei. Un oaspete important a fost ministrul de Externe Mircea Geoana, care s-a declarat impresionat de efortul facut de primarul Vasile Gherasim pentru crearea unui centru cultural in aceasta parte a orasului. Ieri, in cladire, era deja deschisa o expozitie de carte cu vanzare cu pret redus, precum si expozitii de pictura, de grafica, de fotografie cu instantanee din spectacole sau cu imagini din China (organizata cu implicarea Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucuresti). Aici mai functioneaza si un atelier de creatie pentru copii. Primarul sectorului 1 a mai anuntat ca, pe timpul verii, in spatiul inverzit de langa cladirea restaurata, iubitorii de carte vor putea discuta si comenta asupra ultimelor aparitii, la o cafea. Gherasim spune ca iubitorii de arta si de frumos vor aprecia efortul financiar, de aproape 2,3 miloane de dolari, prin care ruinele inundate din spatele Casei Presei Libere au renascut sub forma unui asezamant cultural si a unei cafenele literare.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite