Centru de cercetare avansata in oncologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Sindan a inaugurat, ieri, in prezenta ambasadorului Finlandei in Romania si a unor personalitati din domeniul medical, o parte a noului sau centru de operatiuni, investitia avand o valoare de

Compania Sindan a inaugurat, ieri, in prezenta ambasadorului Finlandei in Romania si a unor personalitati din domeniul medical, o parte a noului sau centru de operatiuni, investitia avand o valoare de 1,5 milioane de dolari. Amplasat in Otopeni, Centrul Sindan va oferi facilitati pentru productia si depozitarea medicamentelor, conform normelor GMP (standarde de calitate specifice industriei farmaceutice). Din aprilie va incepe amenajarea spatiilor de productie, care vor deveni functionale pana la sfarsitul anului. "Livrarea de medicamente nu va fi afectata de aceasta mutare. Noua fabrica va permite dublarea spatiilor de productie si o modernizare a fluxului tehnologic. Extinderea era necesara din doua motive: intentionam sa crestem puternic nivelul productiei, pe masura ce ne consolidam prezenta pe pietele externe si, pe de alta parte, dorim sa investim mai mult in cercetare si in formarea de personal inalt calificat", a declarat dr. Aurel Tudose, director general Sindan. Vechiul sediu din Bucuresti al companiei va fi reorganizat, devenind astfel prima platforma privata de cercetare si formare a specialistilor in domeniul oncologic. In Centrul de Cercetare Avansata Sindan vor fi instruiti anual peste 50 de cercetatori, care vor avea la dispozitie aparatura de masura si control de ultima generatie, o biblioteca electronica si echipament IT pentru invatamant la distanta. Sindan este cel mai important sponsor al Lotului olimpic de chimie si, de asemenea, un important sustinator al proiectelor de cercetare fundamentala si aplicata in medicina.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite