Ce preferi: bicicletă sau role?

Rubrica din această săptămână dezbate două dintre modalităţile de a combina utilul cu plăcutul. Invitaţii de astăzi ne dezvăluie cum bicicleta şi rolele i-au îndepărat de monotonia unei săli de fitness şi cum reuşesc să se ţină în formă pe roţi.

Bicicleta copilăriei noastre a fost cea mai de preţ jucărie, deşi băieţii ar spune, răutăcioşi, că mingea a fost, este şi va mai fi distracţia supremă. Cu două sau trei roţi, aceste vehicule dădeau o direcţie zbenguielii de după orele de la grădiniţă sau de la şcoală şi epuizau energia neconsumată de pauzele dintre sunetele de clopoţel.

Mersul pe bicicletă, se spune, nu se uită niciodată, cum nu se uită nici prima bicicletă, indiferent dacă a fost un Pegas galben cu şa lungă şi ghidon în formă de coarne sau un Tohan robust şi insensibil ca un tanc faţă de „motoarele cu pedale" de categorie mai mică. În prezent, bicicletele nu mai sunt ce au fost şi îşi trăiesc perioada de glorie. Aspectul şi funcţionarea lor sunt calculate matematic, iar unele au mai multe opţiuni decât cel mai ieftin Logan.În plus, odată cu încălzirea globală, o mică parte din efortul de salvare a stratului de ozon îi revine acestui îndrăgit vehicul pe două roţi.

Dacă în mediul rural o bicicletă are un caracter pur utilitar, în mediile urbane este colacul de salvare din ambuteiajele intersecţiilor. Şi mai există o vorbă printre bikeri: bicicleta te menţine în formă, e ecologică şi, de ce nu, frumoasă.

Patru roţi mici

Rolele au fost, pentru copiii de care ne aducem aminte, o altă modalitate de a face sport în aer liber în copilărie. Aveau patru roţi enervant de independente şi, cum la magazin nu se găseau la pachet cu cotiere sau genunchiere, provocau sângeroase julituri pe asfaltul din faţa blocului sau în parc.

Rolele au renăscut şi ele din punct de vedere estetic şi funcţional, dobândind şi proprietăţi care se mişcă undeva între patinaj artistic şi cascadorie.

„La 14 ani traversam oraşul pe bicicletă"

Unul dintre bicicliştii cu state vechi în Bucureşti, cu adevărat un iubitor al vehiculului cu două roţi, este publicistul şi prezentatorul TV Lucian Mândruţă.

„Sunt biciclist de la 10-12 ani. La 14 ani deja traversam oraşul dintr-o parte în cealaltă. Relaţia mea cu bicicleta este una practică, am mers dintotdeauna cu bicicleta la serviciu. Şi nu am făcut-o ca să afirm ceva, cum este obiceiul acum, ci pentru că aşa îmi place mie. Într-o zi obişnuită în care am întâlniri în Bucureşti fac şi 30-40 de kilometri", spune Lucian Mândruţă. El îşi aminteşte că bicicleta pe care a învăţat să meargă era una din seria Pionier, mai puţin frumoasă, care a costat 500 de lei. Însă preferata sa a fost bicicleta Minsk, care la vremea aceea valora 1.750 de lei. „După Minsk am avut biciclete făcute de firme fără notorietate. Apoi am avut două biciclete frumoase, care însă mi-au fost furate, iar acum am trecut din nou la mărci necunoscute", adaugă realizatorul TV. Lucian Mândruţă subliniază că a mers pe bicicletă înainte ca acest „sport" să devină o modă şi că este deranjat de parada falsă care se face în jurul bicicletei.

„Mă apropii cu paşi mari de momentul în care nu o să mai povestesc nimic despre mersul cu bicicleta, pentru că mi se pare enervantă parada oamenilor care merg de două ori pe lună cu bicicleta şi doar ca să-şi facă poze cu ea. Mi se pare că e o modă acum să mergi cu bicicleta, să povesteşti că mergi cu bicicleta. Încă nu văd nimic serios, adică oamenii să meargă cu ea la serviciu sau unde au nevoie, să o folosească în viaţa de zi cu zi. În schimb, bicicleta este privită ca fiind ceva trendy. Este un fel de iPad pentru picioare", mai spune Lucian Mândruţă. 

"Bicicleta este privită ca fiind ceva trendy. Este un fel de iPad pentru picioare."

„Dintotdeauna mi-a plăcut să mă dau cu rolele"

Când vine vorba de mişcare în aer liber, Giulia Anghelescu, solista formaţiei DJ Project, alege rolele, de care o leagă amintiri plăcute. Pentru că şi Giulia, în copilărie, a făcut parte dintre picii care stăteau cu orele pe patru roţi şi care ajungeau acasă cu obrajii roşii de alergătură.

„Dintotdeauna mi-a plăcut să mă dau cu rolele. Îmi aduc aminte foarte bine că am primit prima pereche de role pe la 8 ani. De altfel, atât de mult am iubit această primă pereche, încât le-am folosit vreo şapte ani", spune cântăreaţa.

În prezent, cu o carieră muzicală în ascensiune, Giulia reuşeşte să strecoare în agenda sa câteva ore pentru a se plimba cu rolele. Nu o
face chiar zilnic, dar ea crede că o dată pe săptămână este suficient pentru cineva ocupat până peste cap. „Ies cu rolele cât de des pot şi numai în parcuri. Din păcate, programul meu nu-mi lasă timp pentru prea multe ieşiri în parc cu rolele. Dar cam o dată pe săptămână tot reuşesc să-mi pun rolele şi să fac puţină mişcare. Mi s-a întâmplat să cad de câteva ori, însă nu a fost nimic grav".

Pentru cântăreaţă, plimbarea cu rolele este mai mult o alternativă la sala de fitness, dar şi o modalitate plăcută de petrecere a timpului liber.

„Eu prefer să merg cu rolele în parc decât la sală, aşa că sunt mai multe şanse să mă găsiţi în parc decât într-o sală de fitness", a adăugat ea.În privinţa bicicletei, aceasta se află pe locul doi în topul preferinţelor Giuliei, mai ales că acum nu are una:„Aştept să o primesc de ziua mea. Recunosc că în oraş n-am încercat să merg cu bicicleta. Cred că eşti mai în siguranţă într-un parc, mai ales că pistele pentru biciclete de la noi nu sunt încă finalizate".

"Prefer să merg cu rolele în parc decât la sală. Sunt mai multe şanse să mă găsiţi în parc decât într-o sală de fitness."