Calatori ramasi de caruta pe Autostrada Soarelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O calatorie Bucuresti - Constanta care trebuia sa dureze 3 ore si jumatate s-a dublat pentru pasagerii firmei de transport "Simpa Trans" din Mangalia. Ultima cursa a zilei de duminica era programata

O calatorie Bucuresti - Constanta care trebuia sa dureze 3 ore si jumatate s-a dublat pentru pasagerii firmei de transport "Simpa Trans" din Mangalia. Ultima cursa a zilei de duminica era programata sa plece la ora 19,45, din spatele Ministerului Transporturilor. Pentru ca cererea de bilete depasea capacitatea masinii, transportatorul a suplimentat linia cu un microbuz - dublura. Asteptand sa i se umple masina, soferul dublurei nu a pornit la ora stabilita, ci cu intarziere de o jumatate de ora. Pana la urma, microbuzul CT 24 SYM a plecat incarcat pe jumatate, cu 12 pasageri la bord. La iesirea din Fundulea, insa, masina s-a defectat. Mercedesul Sprinter a facut pana de motor si nu s-a mai urnit din loc. Pasagerii au ramas de caruta la km 27 al Autostrazii Soarelui si au fost nevoiti sa astepte ore intregi pana cand au fost imbarcati in alta masina. Printre calatori era si un barbat operat care trebuia sa ajunga la Mangalia pentru tratament de recuperare. "Pe sosea a trecut intamplator un microbuz al firmei GSM Trans, iar soferul, vazandu-ne pe marginea drumului, a oprit sa intrebe ce s-a intamplat. Dupa indelungi parlamentari, a acceptat sa ne ia in masina. A trebuit, insa, sa ocoleasca toate filtrele Politiei Rutiere si ale Autoritatii Rutiere. Ne-a explicat ca masina lui avea fisa pe zero, iar microbuzul era incarcat - deci era pasibil de sanctiune", ne-a povestit unul dintre pasageri, Andrei Seitan. In Constanta, calatorii au ajuns dupa ora 1,35. Ora stabilita pentru destinatie era 23,15, in care este inclus si popasul de 20 minute. Dupa ce au sustinut ca, duminica seara, cursele au mers ceas, reprezentantii firmei "Simpa Trans" au incercat sa minimalizeze incidentul. "Noi am vorbit cu colegii de la GSM Trans sa trimita un microbuz, care a preluat calatorii fara probleme. Timpii au fost altii, microbuzul a ajuns la Constanta imediat dupa miezul noptii. Pasagerii nu au platit nimic in plus, dar nici vorba sa primeasca banii inapoi. Doar au ajuns la destinatie, nu?" - este de parere administratorul Tiberiu Stan. Autoritatea Rutiera Romana ne-a precizat ca obligatia transportatorului era sa asigure continuitatea calatoriei interjudetene in termen de 5 ore de la intreruperea cursei. Masina avariata mai are o luna pana la inspectia tehnica periodica si a fost bagata in garajul societatii pentru reparatii. De cand cu afluxul de turisti spre Litoral, o calatorie Bucuresti - Constanta a fost saltata de la 180.000 lei la 200.000 lei.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite